Lucrările la podul hobanat peste Siret, al doilea ca marime din România, au ajuns la 70%
Investiţii / 13 iunie
Al doilea pod hobanat ca mărime din România, după cel de la Agigea, (pe ruta Constanţa - Mangalia), a ajuns la 70% din stadiul lucrărilor.Construcţia se realizează pe traseul Drumului Expres Bărila-Galaţi, aflat în plină execuţie. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Buzău, după o vizită în şantier făcută la începutul lunii iunie.
"Constructorul este bine mobilizat în şantier iar în prezent se lucrează în special la structura podurilor de pe traseu. Una dintre cele mai importante structuri construite pe acest şantier este Podul hobanat peste Siret (al doilea ca mărime în România), la care se toarnă pilonii centrali. Acesta face parte dintr-o structură complexă care include viaducte, un pod cu grinzi de beton şi un pod metalic în arc. Construcţia acestei structuri a depăşit stadiul de 70%", informează DRDP Buzău.
Podul hobanat va avea 307 metri liniari, cu o deschidere centrală de 130 de metri şi două secundare de câte 80 metri. Podul face parte dintr-o structură lungă de peste 1,7 km, care include mai multe viaducte peste complexul feroviar şi un dig de protecţie.
Pe de altă parte, pe Drumul Expres Brăila-Galaţi stadiul lucrărilor se apropie de 85% iar termenul contractual de deschidere este 2025.
"Drumul Expres Brăila - Galaţi are o lungime de 10,767 km. Va avea 2 benzi de circulaţie, pe fiecare sens, 3 poduri, 2 viaducte şi un pasaj. Porneşte din drumul de legătură brăilean al podului peste Dunăre şi se încheie la intersecţia cu DN2B, în zona Movileni. Acest drum de mare viteză va fi o alternativă viabilă pentru traficul greu de pe DN22B, va asigura o conexiune rapidă între cele două oraşe, dar şi cu podul suspendat peste Dunăre de la Brăila", anunţă CNAIR.
Potrivit contractului, executantul lucrării, respectiv Asocierea SC SA&PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL trebuie să termine lucrările în 24 de luni, ordinul de începerea execuţiei fiind dat pe 10 ianuarie 2022.
Valoarea contractului pentru Drumul Expres Brăila - Galaţi este de 449,425,040 de lei, fără TVA, iar sursa de finanţare este Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).