Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2024

Reglementări privind parcărileAsigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru noile construcţii şi amenajări autorizate pe teritoriul municipiului Bucureşti

Alexandra Peres, avocat colaborator la Tuca Zbârcea & Asociatii Legea /

Având în vedere faptul că, inexistenţa unui număr suficient de locuri de parcare la nivelul Municipiului Bucureşti reprezintă o problematică acută curentă, atât a autorităţilor cât şi a societăţii civile, precum şi faptul că această lipsă are ca urmare îngreunarea traficului pe arterele de circulaţie ale Capitalei, au fost adoptate de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti Hotărârea nr. 66/06.04.2006 şi normele metodologice de aplicare. Acestea au ca scop principal asigurarea unei corecte funcţionări a arterelor de circulaţie pe teritoriul Municipiului Bucureşti, prin adoptarea şi aplicarea de măsuri care să aibă ca prim scop asigurarea unui număr minim de locuri de parcare la nivelul Capitalei.

Conform prevederilor mai sus menţionatei hotărâri, începând cu data adoptării acesteia, orice beneficiar al unei noi construcţii are obligaţia să asigure un număr minim de locuri de parcare, calculat proporţional cu suprafaţa construită a acesteia. Excepţie fac construcţiile pentru care au fost deja aprobate documentaţiile de urbanism zonal sau documentaţiile de urbanism de detaliu, a căror proiectare şi autorizare sunt în curs de derulare.

Astfel, pentru construcţiile de locuinţe, numărul minim de locuri de parcare prevăzut este:

- Un loc de parcare pentru fiecare locuinţă a cărei suprafaţă construită este de maxim 100 mp şi

- Două locuri de parcare pentru fiecare locuinţă a cărei suprafaţă construită desfăşurată excede 100 mp, indiferent dacă este vorba de locuinţe unifamiliale cu acces şi lot propriu sau locuinţe semicolective sau colective cu acces şi lot folosit în comun.

În ceea ce priveşte blocurile de apartamente, se prevede ca pentru fiecare apartament construit se va asigura minim un loc de parcare. Adiţional, este necesar ca fiecare asemenea construcţie să beneficieze de locuri de parcare pentru vizitatori, al căror număr minim trebuie să reprezinte 20% din numărul locurilor de parcare/garare stabilite pentru respectiva construcţie.

Un element important al acestei hotărâri este reprezentat de prevederile aplicabile construcţiilor noi cu destinaţie comercială şi de alimentaţie publică, acest segment de construcţii fiind într-o continuă dezvoltare la nivelul Municipiului Bucureşti.

Pentru această categorie de construcţii, va trebui asigurat de către beneficiar minim un loc de parcare pentru fiecare 20 mp ai suprafeţei construite desfăşurate. Adiţional, vor trebui asigurate locuri de parcare/garare pentru vizitatori/salariaţi/aprovizionare, numărul minim al acestora reprezentând un procent de 20% din numărul minim de locuri de parcare/garare stabilite respectivei construcţii.

Obţinerea avizelor şi acordurilor necesare eliberării autorizaţiei de construire şi, implicit, obţinerea autorizaţiei de construire pentru respectiva clădire este condiţionată de asigurarea de către beneficiar a numărului minim de locuri de parcare, astfel cum este acesta rezultat din calculele relevante aplicabile respectivei construcţii.

O altă excepţie de la aplicarea prevederilor acestei hotărâri este reprezentată de construcţiile amplasate pe terenuri care nu dispun de acces carosabil şi care fac obiectul restricţiilor impuse de regulamentele speciale de urbanism.

În situaţia în care beneficiarul unei astfel de clădiri nu poate realiza numărul minim de locuri de parcare astfel cum prevede această hotărâre, şi doar în cazul în care numărul locurilor de parcare nerealizabile nu excede un procent de 20% din numărul minim ce ar trebui realizat, autoritatea locală competentă poate elibera acestuia autorizaţie de construire sub condiţia plăţii de către beneficiar a unei taxe în valoare de 10.000 euro pentru fiecare loc de parcare nerealizabil.

Aceste taxe vor constitui un fond destinat construirii de parcaje publice, subterane sau supraterane pe teritoriul Municipiului Bucureşti. Modul de constituire a acestui fond, precum şi procedura de plată a taxei sunt reglementate prin dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti.

Conform prevederilor mai sus menţionatei hotărâri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, nerespectarea prevederilor acesteia este considerată contravenţie şi este sancţionată conform prevederilor Legii nr. 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcţii, respectiv cu amenda, a cărei valoare maximă este cuprinsă între 1.000 lei şi 100.000 lei.

Este foarte important ca orice beneficiar să se supună prevederilor acestei hotărâri, respectiv să asigure numărul minim al locurilor de parcare şi, în situaţiile în care este aplicabilă, să plătească taxele de excepţie, deoarece posibilele sancţiuni aplicabile unei autorizaţii de construire emise cu încălcarea prevederilor legale, exced în importanţă mai sus menţionata amendă, putând consta chiar în anularea respectivei autorizaţii de construire, precum şi stoparea lucrărilor de construire aferente.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Legea

Internaţional