Riscurile de incediuActualitate şi perspective privind identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu

Etapele de parcurs şi principalele elemente, factori, parametri, criterii, instrumente, tehnici şi procedee care sunt avute în vedere în activitatea de identificare, evaluare şi control al riscurilor de incendiu, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească personalul care execută astfel de activităţi sunt stabilite prin Metodologia privind identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu, aprobată de Ordinul Ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. 210/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Metodologia se aplică la:

- elaborarea şi/sau adoptarea de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale a metodelor şi procedurilor pentru identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu, specifice domeniilor de competenţă ale organelor respective;

- asigurarea, de către administratorii operatorilor economici şi conducătorii de instituţii, a identificării şi evaluării riscurilor de incendiu din unităţile proprii, în corelare cu natura şi cu nivelul riscurilor;

- stabilirea măsurilor de apărare împotriva incendiilor în cazul intervenţiilor efectuate la construcţiile existente, când în mod justificat nu pot fi îndeplinite unele prevederi ale reglementărilor în vigoare privind cerinţa esenţială "securitate la incendiu";

- validarea scenariilor de securitate la incendiu;

- expertizarea construcţiilor existente.

În funcţie de obiectivele stabilite, identificarea şi evaluarea riscului de incendiu poate include un singur sistem/proces, prin evaluarea nivelului intrinsec al riscului pentru sistemul/procesul respectiv sau prin evaluarea mai multor sisteme/procese, prin evaluarea globală a riscului de incendiu, când trebuie avute în vedere: interdependenţa sistemelor/proceselor, a măsurilor de securitate la incendiu active şi/sau pasive, efectul propagării incendiilor sau al prăbuşirii construcţiilor/instalaţiilor, precum şi alţi factori, cum ar fi vârsta şi starea fizică a utilizatorilor, nivelul de instruire al acestora.

Conceptul de acceptabilitate a riscului de incendiu se bazează pe premisa că în orice sistem/proces supus evaluării există un anumit nivel de risc, denumit nivel de risc acceptabil, peste care gravitatea consecinţelor unui incendiu, exprimată în pierderi umane, materiale şi/sau financiare nu poate fi acceptată.

Nivelul de acceptabilitate a riscului de incendiu sau riscul de incendiu acceptat se stabileşte, după caz, pe baza experienţei anterioare sau a raţionamentelor previzionale, de către:

- autorităţile abilitate să elaboreze şi să emită reglementări tehnice în domeniul apărării împotriva incendiilor;

- administratorul şi/sau conducătorul instituţiei, prin strategia de apărare împotriva incendiilor adoptată în interiorul unităţii sale;

- societăţile de asigurare/reasigurare.

Criteriile de acceptabilitate au forme variate, cum ar fi valori cantitative, valori comparative sau alte tipuri de valori agreate, care depind de factorii menţionaţi anterior, de sistemul/procesul analizat şi de metoda aleasă pentru analiza riscului, ţinându-se seamă de:

- reglementările prescriptive;

- reglementările bazate pe conceptul de performanţă;

- standarde şi ghiduri.

Persoanele fizice şi persoanele juridice care desfăşoară activităţi de examinare a sistemelor constructive în vederea identificării, evaluării şi controlului riscurilor de incendiu trebuie să fie autorizate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Modernizarea socială, economică, tehnologică, administrativă a dus bunăstarea societăţii moderne până la limite neatinse în trecut, dar în acelaşi timp creează noi ameninţări şi vulnerabilităţi. Aceste ameninţări, complexe şi diversificate, de la un mediu financiar, economic şi politic nesigur la perturbări impuse de factori de mediu, impun o regândire a conceptului de management al riscului. Tocmai complexitatea noilor ameninţări la adresa realizării obiectivelor unui organism a impus o abordare integrată a managementului riscului, cu scopul de a optimiza gestionarea diferitelor oportunităţi.

Conceptul de management al riscului în înţelesul de mai sus a fost dezvoltat de o serie de standarde recente: SR ISO 31000: 2010 - Managementul riscului - Principii şi linii directoare, SR GHID ISO 73: 2010 - Managementul riscului - Vocabular, SR EN 31010: 2010 - Managementul riscului - Tehnici de evaluare a riscului. Se propune astfel un sistem pentru îmbunătăţirea continuă a managementului, având unele similitudini cu standardele din seria EN ISO 9000 privind managementul calităţii.

Fireşte, un scop mai îndepărtat este realizarea un sistem unitar de management al calităţii pentru toate activităţile unei firme, inclusiv cele de protecţie a mediului, de gestionare a riscului ş.a.

Seria de standarde amintită prevede o terminologie unitară, precum şi linii generale pentru o organizaţie, privată sau non guvernamentală, de orice mărime, din orice domeniu, pentru proiectarea şi dezvoltarea unui sistem adecvat de management al riscului. Standardele oferă principiile şi liniile directoare pentru gestionarea riscului într-o manieră sistematică, transparentă şi fiabilă în orice domeniu

Standardele recomandă ca organismele să elaboreze, să implementeze şi să îmbunătăţească continuu un cadru organizaţional cu scopul de a integra procesul de management al riscului de incendiu în procesul general de management (politici, cultura organizaţiei ş.a.).Scopul urmărit : o gestionare a riscului eficace, performantă, coerentă.

Conform acestor linii directoare, managementul riscului trebuie să urmărească următoarele obiective: să crească plauzibilitatea atingerii obiectivelor, să încurajeze un management pro-activ, să conştientizeze necesitatea de a identifica şi gestiona riscul, să îmbunătăţească identificarea oportunităţilor şi ameninţărilor, să stabilească o bază fiabilă pentru luarea deciziilor şi planificare, să amelioreze prevenirea pierderilor şi managementul incidentelor, să minimizeze pierderile ş.a.

Managementul riscului se poate aplica organismului în ansamblu, ca şi funcţiunilor, proiectelor, activităţilor ş.a. În accepţiunea modernă, managementul riscului nu este o activitate independentă, separată de activităţile şi procesele principale ale organismului. El face parte din responsabilitatea conducerii şi este parte integrantă din procesele organizaţionale, de luare a deciziei.

Tocmai pentru a conferi conceptului de risc o acoperire cât mai largă, riscul este definit (în SR GHID ISO 73: 2010 - Managementul riscului - Vocabular) drept efectul incertitudinii asupra atingerii unui obiectiv. Riscul este exprimat prin consecinţele unui eveniment combinat cu plauzibilitatea sa. Se introduce astfel termenul de plauzibilitate definit ca posibilitatea ca ceva să se întâmple, posibilitate care este definită, măsurată sau determinată într-o manieră obiectivă sau subiectivă, calitativă sau cantitativă şi care este descrisă prin intermediul unor termeni generali sau matematici (probabilitate sau frecvenţă pe o perioadă dată).

Ar fi bine ca şi abordarea riscului de incendiu să se înscrie în aceste noi coordonate. În prezent, evaluarea riscului de incendiu se efectuează în baza O.M.I.R.A. nr. 210/2007 pentru aprobarea Metodologiei privind identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu, modificat prin O.M.I.R.A.nr.663/2008.

Metodologia acceptă utilizarea unui număr foarte limitat de metode de evaluare a riscului, în primul rând, metodele aprobate prin ordinele ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei: Ghid de evaluare a riscului de incendiu şi a siguranţei la foc la săli aglomerate - indicativ GT-030-01, Ghid de evaluare a riscului de incendiu şi a siguranţei la foc pentru clădiri din domeniul sănătăţii - indicativ GT-049-02, Ghid de evaluare a riscului de incendiu şi a siguranţei la foc pentru cămine de bătrâni şi persoane cu handicap - indicativ GT-050-02. Aceste ghiduri preiau, fără o adaptare serioasă din punct de vedere tehnic, valorile indicatorilor din metoda elveţiană semicantitativă elaborată în anul 1984 de SIA (Societe Suisse des Ingenieurs et des Architects). Valorile asociate unor coeficienţi sunt influenţate de prevederile normelor de echipare - dotare specifice ţării elaboratoare, de cerinţele privind performanţele mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, de organizarea sistemului de intervenţie la incendii, de nivelul de pregătire al personalului, de date statistice naţionale. Deci nu sunt date matematice, ci interpretarea unor date statistice specifice zonei geografice, dezvoltării tehnice şi legislative, culturii de securitate al unei ţări, astfel că nu pot fi preluate prin simpla modificare a valorii unor coeficienţi.

Mai mult, ghidurile menţionate pun accentul pe cerinţele reglementărilor existente, astfel încât respectarea acestora determină automat încadrarea riscului ca risc acceptat. Evaluarea riscului devine un control al aplicării reglementărilor. Nici nu se pune problema unui management pro-activ al riscului, de cointeresarea managerului în a adopta măsuri eficiente şi eficace de scădere a riscului de incendiu pentru minimizarea eventualelor pierderi. Abordările actuale pe plan european, dar şi internaţional (SFPE - Society of Fire Protection Engineers - Engineering Guide to Applications of Risk Assessement in Fire Protection Design, NFPA 551-Guide for Evaluation of Fire Risk Assessments, metoda FRAME, ISO/TR 16733-2006, EN 1991-1-2 şi altele) pun accentul pe o evaluare a riscului încă din faza de proiectare, bazată pe obiective. Astfel de obiective pot fi: securitatea vieţii, protecţia proprietăţii, continuitatea activităţii, protecţia mediului, conservarea patrimoniului cultural ş.a.

Pe baza unor baze de date statistice serioase şi credibile sunt dezvoltate scenariile care produc rezultate nedorite şi se analizează consecinţele.

În abordarea europeană actuală, analiza riscului de incendiu şi a măsurilor optime de protecţie şi prevenire a incendiilor este individualizată în funcţie de particularităţile construcţiei. Analiza se bazează pe modelarea fenomenelor şi mai puţin pe aplicarea unor reguli de proiectare stricte, dar rigide. Există desigur în continuare nivelul general de abordare, reglementat pentru majoritatea construcţiilor, dar pentru construcţiile complexe există un nivel de abordare mai flexibilă bazată pe evaluarea profilului de risc al construcţiei şi încă un nivel superior, bazat pe ingineria securităţii la incendiu. Conceptul de inginerie a securităţii la incendiu încă nu apare în proiectele de reglementări tehnice româneşti.

Un aspect important este legat de mentenanţa instalaţiilor cu rol în asigurarea cerinţei securitate la incendiu (detectare - semnalizare, stingere, evacuare fum şi gaze fierbinţi ş.a.). Proiectele de reglementări aduc binevenite precizări în această direcţie, dar este esenţial ca managementul oricărui organism să acţioneze pro-activ pentru asigurarea funcţionării instalaţiilor de protecţie la parametrii proiectaţi.

În anii următori evaluarea riscului va deveni tot mai importantă, iar organismele cu un sistem eficient şi eficace de management al riscului vor avea un plus de credibilitate pe piaţă (inclusiv printr-un viitor sistem de acreditare având ca referenţial standardul de management al riscului).

De aceea, abordarea evaluării riscului de incendiu trebuie modernizată şi actualizată, pentru a oferi cadrul legal şi instrumente de lucru moderne unei evaluări de risc pro-active, cu adevărat utile pentru orice manager interesat în succesul firmei proprii.

În toate fazele de cercetare, proiectare, execuţie şi pe întreaga lor durată de existenţă, construcţiile şi amenajările de orice tip, echipamentele, utilajele şi instalaţiile tehnologice se supun unei examinări sistematice şi calificate pentru identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu, în condiţiile prevăzute de reglementările specifice. Obligaţia executării acestor activităţi revine persoanelor care concură la proiectarea, realizarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, postutilizarea construcţiilor, echipamentelor şi a instalaţiilor tehnologice, potrivit legii. Pentru a asigura un cadru legal consolidat şi unitar ar trebui ca ministerele şi celelalte organe ale administraţiei să stabilească, pe baza metodologiei elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, metode şi proceduri pentru identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu, specifice domeniului de competenţă, actuale, viabile şi realiste.