Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 1 / 2025

STUDIU JLLRomânia, locul trei în regiune la investiţii imobiliare atrase

Piaţa Imobiliară /

România, locul trei în regiune la investiţii imobiliare atrase
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Volumul investiţiilor imobiliare realizate în Europa Centrală şi de Est (ECE) anul trecut a fost de 7,9 miliarde de euro, potrivit calculelor companiei de consultanţă imobiliară JLL. Astfel, faţă de 2013, aceste investiţii au crescut cu 27%.

    În 2014, Polonia a rămas liderul regional al investiţiilor imobiliare atrase, cu un procent de 41% din totalul realizat de ECE, urmată de Cehia (25%), România (16%), Slovacia (8%), Ungaria (7%) şi zona de sud-est a Europei (3%).

    Specialiştii JLL susţin că, per ansamblu, piaţa ECE va rămâne dificilă şi în acest an, întrucât ţările din regiune au caracteristici foarte diferite unele faţă de altele, iar peisajul investiţional este în schimbare. Ei apreciază: "În acest an, vor fi tulburări politice. De asemenea, mai avem şi conflictul ruso-ucrainean şi consecinţele asupra economiei Rusiei, care suferă în urma sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană. Acestea sunt elemente care influenţează negativ regiunea. Sunt alegeri generale în Anglia, care este cea mai mare piaţă investiţională europeană. De asemenea, se pune problema ieşirii Greciei din zona euro. Toate acestea arată cât de fragilă este stabilitatea zonei euro. Cu toate acestea, nu ne aşteptăm să încetinească fluxurile de capital pe piaţa imobiliară europeană. Sunt argumente structurale pentru care Europa va fi în continuare căutată pentru plasamente imobiliare, iar valoarea investiţiilor preconizate pentru acest an va fi în linie cu 2014".

    Randamentele imobiliare vor rămâne mai ridicate decât cele oferite de alte tipuri de plasamente, iar investiţiile din domeniu vor fi susţinute şi de fondurile de pensii.

    JLL se aşteaptă la o schimbare în activitatea investiţională din 2015, cu un focus ce se va muta de pe proprietăţile "prime" ale pieţelor cele mai căutate către proprietăţi secundare din centre regionale.

    Randamentele proprietăţilor "prime" vor cunoaşte o mică reducere în acest an, conform sursei citate, care susţine că pe termen lung se aşteaptă la o stabilizare a acestora la un nivel apropiat de cel actual.

    În România, volumul investiţional în proprietăţi imobiliare a atins suma de 1,3 miliarde de euro anul trecut, cel mai mare raportat până acum, care reprezintă de trei ori valoarea înregistrată în 2013. "Acesta este un semn clar că România a revenit pe harta investitorilor imobiliari internaţionali", au concluzionat reprezentanţii JLL.

    Majoritatea tranzacţiilor a vizat proprietăţi bucureştene, 41% din volum reprezentând sectorul spaţiilor comerciale. Cea mai mare tranzacţie de pe acest segment a fost preluarea a 12 proprietăţi de către Auchan (260 - 280 de milioane de euro). NEPI a cumpărat Promenada Mall de la Raiffeisen Evolution pentru 148 de milioane euro, reprezentând cea mai mare tranzacţie cu un singur bun imobiliar din Capitală.

    Fondul de investiţii Globalworth a fost cel mai activ jucător din 2014 de pe piaţa birourilor, cumpărând clădirile BOB şi BOC, împreună cu 446 de apartamente şi 25 de spaţii comerciale din proiectul Upground Towers, pentru 210 de milioane de euro, dar şi Tower Center International, pentru alte 58 de milioane de euro. Fondul a mai anunţat achiziţia Green Court Building A, care este prima dezvoltare de birouri din România a companiei Skanska. Globalworth a mai preluat Nusco Tower.

    Şi sectorul spaţiilor industriale a început să atragă investitori. Astfel, Europolis Park a fost preluat de CA Immo, pentru aproximativ 100 de milioane de euro.

    Un alt trend care se manifestă pe piaţă a fost vânzarea unui portofoliu mare de credite neperformante de către băncile din România. Conform datelor JLL, este vorba despre o valoare totală de circa 2 miliarde de euro, portofoliu parţial garantat cu proprietăţi. Trendul se va manifesta şi în acest an, iar JLL se aşteaptă ca multe proprietăţi să fie scoase la vânzare în curând.

    Compania de consultanţă imobiliară susţine că există premise ca randamentele pentru clădiri de birouri "prime" să se menţină, în 2015, la 8%, cele pentru spaţiile comerciale "prime" - la 7,75%, iar cele pentru spaţiile industriale "prime" - la 9,75%.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Mobilier

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional