Tassullo, producător de adezivi şi mortare uscate, a inregistrat in 2013 o crestere atat a cifrei de afaceri, cat si a cotei de piata. "Estimam o crestere cu doua cifre procentuale a afacerilor companiei, mizand pe o intensificare a campaniilor de comunicare, pe o consolidarea retelei comerciale, pe cresterea exporturilor si a portofoliului de produse comercializate in Romania", ne-a declarat Cezar Margine, director marketing Tassullo Romania.
Compania a reusit in 2013 sa obtina atat o crestere valorica, cat si cantitativa si si-a consolidat pozitia pe piata. "Datorita unui management optim al raportului dintre echipa de vanzari si zonele acoperite, am reusit sa ne dezvoltam in acest an in anumite zone ale tarii in care nu aveam randamentul dorit in anii trecuti. Acum suntem prezenti in intreg teritoriul tarii, prin reprezentantii de vanzari si consilierii tehnici", afirma Cezar Margine.
Cele mai prolifice zone pentru companie au ramas, in 2013, regiunile Bucuresti-Ilfov, centrul si nordul Transilvaniei si Banatul, in timp ce in topul vanzarilor s-au mentinut adezivii pentru termosistem, tencuielile si adezivii pentru placari ceramice. Un factor satisfacator este reprezentat de cresterea notabila inregistrata de produsele speciale (materiale pentru restaurari pe baza de var hidraulic natural, impermeabilizanti, adezivi speciali, mortare pentru infrastructura).
Realizarile companiei au avut loc in contextul unei performante slabe a pietei de constructii, in general.
"Estimam o scadere a pietei de constructii pana la finele acestui an de minimum 12%. Constructiile noi au scazut numeric, iar beneficiarii care au optat sa-si renoveze propriile constructii, au avut mult mai mare grija la cheltuielile pe care le fac. Programul de reabilitare termica a inregistrat un nivel al evolutiei mult sub anul trecut. Exista bani in piata, fapt demonstrat de multe alte evenimente in acest an, insa acesti bani nu sunt investiti, nu se ruleaza, exista o teama a investitorilor si beneficiarilor", adauga reprezentantul Tassullo.
Pentru 2014, Tassullo isi propune o crestere mult mai indrazneata, pe fondul apropierii de clientul final si de nevoile acestuia, precum si prin fidelizarea clientilor directi, prin intensificarea promotiilor. "Compania este un jucator dinamic pe piata de mortare uscate predozate, iar aceasta dinamicitate se va intensifica in anul urmator", ne asigura directorul de marketing al companiei.
In privinta perspectivei pietei de mortare, in general, reprezentantul Tassullo se asteapta la o usoara crestere in 2014, datorita investitiilor publice si atragerii fondurilor europene.
Anul viitor, Tassullo va continua investitiile in comunicare si in promotiile adresate clientilor. In ceea ce priveste capacitatea de productie, compania va aloca fonduri importante pentru cresterea numarului de unitati de productie, mai spune domnul Margine.