Termenul în contractul de antrepriză

Clauze specifice care au ca scop respectarea şi/sau extinderea termenului contractual

Una dintre problemele cel mai des întâlnite în cadrul proiectelor de construcţie este legată de respectarea termenului de finalizare a construcţiei. Motivele pentru care termenul nu este respectat sunt dintre cele mai diverse, plecând de la probleme cu realizarea proiectului necesar efectuării construcţiei şi până la predarea site-ului sau alocarea unor resurse suficiente finalizării construcţiei în termenii conveniţi.

În ultima vreme a crescut numărul litigiilor în care se vehiculează sume foarte mari de bani în legătură directă cu nerespectarea termenului contractual. În funcţie de motivele care au determinat prelungirea termenului contractual, ambele părţi - atât antreprenorul, cât şi beneficiarul, au posibilitate de a solicita anumite sume de bani. Astfel, în cazul în care întârzierea nu îi este imputabilă antreprenorului, acesta poate solicita ca beneficiarul să suporte toate costurile pe care le implică prelungirea termenului contractual. Din perspectiva beneficiarului, acesta are posibilitatea de a solicita penalităţi de întârziere dacă nerespectarea termenului se datorează antreprenorului.

Având în vedere importanţa respectării unui termen contractual, clauzele menite să asigure această categorie de obligaţii s-au bucurat întotdeauna de o atenţie sporită din partea părţilor contractante. Cu toate acestea, situaţiile întâlnite în practică ne arată că problemele apărute sunt dintre cele mai diverse, motiv pentru care se impune o adaptare a clauzelor contractuale în acest sens.

Primul aspect care trebuie determinat în mod clar este însuşi termenul contractual, care poate fi stabilit ca o dată anume până la care lucrările trebuie finalizate sau ca o perioadă de timp înăuntrul căreia acestea trebuie realizate. Cea de-a doua modalitate de stabilire a termenului este întâlnită mai des în proiectele complexe, în care momentul începerii lucrărilor depinde de anumite aspecte exterioare părţilor şi oferă acestora o mai mare flexibilitate în îndeplinirea obligaţiilor reciproce. De obicei, în aceste cazuri sunt realizate şi grafice de execuţie în care este stabilită modalitatea de lucru, etapele care trebuie realizate şi modul în care aceste etape se succed în timp.

În directă legătură cu termenul contractual este necesară stabilirea cauzelor care pot conduce la prelungirea termenului contractual. În funcţie de factorul cauzator, întârzierile pot fi catalogate în trei categorii: întârzieri cauzate de evenimente externe părţilor, întârzieri cauzate de antreprenor şi întârzieri cauzate de beneficiar.

Dacă în cazul întârzierilor cauzate de evenimente externe (de obicei cazuri de forţă majoră sau asimilate acesteia), prelungirea termenului contractual se realizează fără ca vreuna dintre părţi să suporte vreo consecinţă (practic, fiecare parte îşi suportă propriile pagube, dacă acestea există), în celelalte două cazuri antreprenorul sau beneficiarul, după caz, au posibilitatea de a solicita acoperirea prejudiciilor cauzate.

Dacă din perspectiva antreprenorului posibilitatea de a face dovada prejudiciilor suferite nu este foarte dificilă, aceasta constând în costurile suplimentare celor avute în vedere la încheierea contractului, raportat la perioada de timp convenită, în cazul beneficiarului această posibilitate este ceva mai dificilă. Tocmai din acest motiv sunt inserate clauze penale pentru nerespectarea termenului contractual, clauze care prezintă avantajul că nu mai este necesară dovedirea exactă a cuantumului prejudiciului, fiind suficiente depăşirea termenului contractual şi culpa antreprenorului pentru angajarea răspunderii.

Clauza penală a fost definită ca o convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare, a obligaţiei de către debitorul său. În cazul beneficiarului, principala clauză penală inserată într-un contract de antrepriză este cea menită a acoperi prejudiciul cauzat prin nerespectarea termenului agreat pentru predarea construcţiei, în timp ce, în cazul antreprenorului, clauza penală esenţială priveşte acoperirea prejudiciului cauzat prin plata cu întârziere a preţului contractual.

În afară de clauzele penale destinate a oferi cuantificarea anticipată a acestor două tipuri de prejudicii pot exista clauze penale prin care să fie cuantificate şi alte prejudicii ce ar putea fi cauzate părţilor în cadrul executării contractului. Spre exemplu, poate fi utilă pentru beneficiar stipularea unor penalităţi pentru nerespectarea obligaţiilor privind asigurarea calităţii construcţiei, pornind de la prezenţa pe şantier a responsabilului cu controlul calităţii (sau a altor persoane a căror prezenţă pe şantier este necesară) până la prezentarea documentelor care fac dovada calităţii materialelor utilizate. În mod similar, pentru antreprenor poate fi utilă inserarea unei clauze penale prin care să fie cuantificat anticipat prejudiciul suferit ca urmare a neasigurării de către beneficiar a utilităţilor necesare pentru efectuarea lucrării sau a obţinerii cu întârziere a autorizaţiilor (avem în vedere situaţia în care sunt necesare autorizaţii subsecvente, iar neobţinerea unei astfel de autorizaţii îl ţine pe antreprenor blocat în şantier).

Totuşi, pentru ca angajarea răspunderii uneia dintre părţi să fie realizată, uneori nu este suficientă doar producerea unui anumit eveniment imputabil celeilalte părţi. Este necesară şi o manifestare activă din partea celeilalte părţi în care să arate că înţelege să se prevaleze de clauza respectivă, arătând, dacă este posibil, şi modul în care proiectul este afectat de întârziere. În contractele standardizate întâlnite la nivel internaţional (de tipul FIDIC, spre exemplu), o astfel de conduită este obligatorie, în lipsa notificării partenerului partea pierzând dreptul de a uza de clauza care îi conferă dreptul de a recupera prejudiciile.

Situaţiile devin cu atât mai complicate în ceea ce priveşte angajarea răspunderii atunci când, pentru aceeaşi perioadă de timp, există două sau mai multe clauze concurente care au condus la prelungirea termenului contractual. Deşi această situaţie este din ce în ce mai întâlnită în ultima perioadă, cel puţin în cazul proiectelor complexe de construcţii care se derulează pe parcursul mai multor ani, de foarte puţine ori putem regăsi clauze contractuale care să stabilească cine şi în ce proporţie este răspunzător.

Având în vedere că litigiile legate de nerespectarea termenului contractual sunt, de cele mai multe ori, cauzate fie de situaţii neprevăzute de părţi la încheierea contractului, fie de clauze neclare, interpretabile, trebuie să subliniem că singura posibilitate de a elimina aceste probleme, de a diminua efectul lor sau cel puţin de a face previzibil efectul realizării fiecărui risc, este de a stabili mecanisme clare şi clauze concise încă din etapa negocierii şi respectiv a semnării contractului.