Adama a finalizat structura de rezistenta pentru faza a doua a ansamblului rezidential Edenia Titan. Apartamentele vor fi date in folosinta in aceasta toamna, a anuntat dezvoltatorul.
In cea de-a doua etapa de dezvoltare a proiectului, va fi livrata o noua cladire cu 11 niveluri si un total de 126 de apartamente. Aceasta se adauga primei faze, compuse din doua blocuri cu 226 de apartamente, finalizate in 2009.
Structura de rezistenta a noii cladiri este realizata integral din beton armat, iar peretii exteriori si partitionarile dintre apartamente sunt realizate din caramida. Cu o investitie totala de 8,7 milioane euro pentru dezvoltarea celei de-a doua faze. Antreprenorul general al lucrarii este compania Bog"Art.
Faza a doua cuprinde apartamente cu una, doua si trei camere, cu suprafete cuprinse intre 57 si 139 mp. Pretul unui apartament cu doua camere complet finisat incepe de la 62.700 euro, fara TVA. Pana la momentul actual, aproximativ 25% dintre apartamentele din noua cladire au fost vandute.
Simultan cu Edenia Titan, Adama a inceput in septembrie 2012 a doua etapa de dezvoltare si pentru ansamblul rezidential Evocasa Optima, aflat tot in zona Titan. Livrarea noilor apartamente va avea loc in iulie 2013. Aceasta faza cuprinde 84 de unitati de doua si trei camere. Prima etapa (83 de unitati) a fost finalizata in 2010, 82% dintre unitati fiind vandute pana in prezent.
Compania Adama este detinuta integral de Immofinanz Group. Pana in prezent Adama a construit in Romania peste 1.500 de apartamente si cateva zeci de mii de mp de spatii comerciale si birouri.