Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Alro a crescut constant producţia de aluminiu cu valoare adăugată foarte mare

Materiale /

Alro a crescut constant producţia de aluminiu cu valoare adăugată foarte mare
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Investiţiile de peste 300 de milioane de dolari în tehnologie şi eficienţă energetică au menţinut compania pe piaţă într-un context economic dificil

    Criza economică mondială şi fluctuaţiile semnificative înregistrate de piaţa internaţională a aluminiului au făcut ca, la nivel european, să se închidă 11 din 26 de capacităţi de producţie pentru aluminiu primar din 2003 şi până în prezent. Pentru a evita ieşirea de pe piaţă, Alro Slatina a investit peste 300 de milioane de dolari în dezvoltarea tehnologică, reducerea consumurilor specifice şi diversificarea gamei de produse.

    Circa 100 de milioane de dolari au fost investiţi pentru creşterea eficienţei operaţionale, atât în sectorul de aluminiu primar, cât şi în cel de aluminiu prelucrat. În ultimii 10 ani, Alro a redus consumul de electricitate pe tonă, la divizia de aluminiu prelucrat de peste patru ori, iar cele de gaz natural de peste 10 ori.

    Scăderi suplimentare ale consumului de energie

    În plus, echipa de Cercetare şi Dezvoltare din cadrul Companiei a lucrat la îmbunătăţirea tehnologiei de obţinere a aluminiului prin utilizarea, în cuva de electroliză a aluminei, a unui nou tip de catod, respectiv "catodul profilat". Prin intermediul tehnologiilor dezvoltate şi implementate, Alro Slatina a reuşit reducerea consumului specific la cel mai scăzut nivel din industria de profil.

    Odată ce va face parte din procesul curent de producţie, această tehnologie ar putea reduce consumul specific de energie electrică pe tona de aluminiu electrolitic cu minimum 100 kWh. În plus, se urmăreşte scăderea stocului interfazic de aluminiu lichid cu minim 10%, reprezentând o reducere a costurilor de finanţare, precum şi diminuarea costurilor cu reparaţiile pe tona de aluminiu electrolitic.

    Produse cu valoare adăugată mare şi foarte mare

    Concomitent cu investiţiile pentru reducerea consumurilor specifice, compania a crescut producţia de aluminiu prelucrat, cu accent pe produsele cu valoare adăugată mare şi foarte mare. Astfel, de la o producţie de circa 40.000 de tone de aluminiu prelucrat (din care sub 4.000 de tone de produse cu valoare adăugată foarte mare - VAFM, în 2006), Alro a atins un nivel de circa 71.000 de tone, în 2013, din care 28.000 de tone VAFM.

    Certificări internaţionale

    Produsele Alro sunt atestate în conformitate cu standardul internaţional privind managementul calităţii ISO 9001. Compania a primit certificatul de performanţă NADCAP (National Aerospace and Defence Contractor Accreditation Programme) pentru conformarea cu cerinţele industriei aerospaţiale. După testarea aliajelor din aluminiu produse la Slatina cu privire la tratamentul termic, măsurarea conductivităţii, rezistenţă, duritate şi metalografie, Consiliul de Management al NADCAP a acordat certificarea în concordanţă cu standardele aerospaţiale AS 70003.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Consilier

    Companii

    Internaţional