Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Bilka a încheiat 2017 cu afaceri de 394 milioane lei

D.I. Companii /

Bilka a încheiat 2017 cu afaceri de 394 milioane lei

Bilka, companie specializată în sisteme de acoperişuri, a încheiat 2017 cu o cifră de afaceri de 394 milioane lei (86 milioane de euro), în creştere cu 45% faţă de 2016, când a înregistrat afaceri de 271 milioane lei, se arată într-un comunicat al companiei, remis astăzi Redacţiei.

Conform documentului, în topul vânzărilor rămâne divizia de produse cu destinaţie rezidenţial, cu o pondere de 90% din totalul vânzărilor. Divizia de industrial reprezintă restul de 10%.

Reprezentanţii Bilka precizează că avansul companiei se datorează în principal extinderii şi investiţiilor, care au ajuns la un total de 30 de milioane de euro în ultimii 11 ani, cea mai recentă investiţie fiind realizată anul trecut pentru achiziţia platformei industriale Hidromecanica 2 Braşov, unde compania a demarat un nou proiect de dezvoltare, investiţie care s-a ridicat la 5,56 milioane euro.

Horaţiu Ţepeş, proprietar Bilka, declară: "Rezultatele înregistrate anul acesta continuă să confirme că strategia noastră bine conturată este cea corectă. Însă, pe lângă cifra de afaceri înregistrată, care a fost de 86 milioane de euro anul trecut, noi ne ghidăm şi după alţi doi indicatori de performanţă. Primul este numărul de case acoperite, am ajuns anul trecut la 57.000 de sisteme complete pentru acoperiş produse şi comercializate, şi cel de-al doilea indicator, care ne arată performanţele unei companii din domeniul nostru de activitate, este consumul de oţel prevopsit - acesta fiind materia prima utilizată pentru 95% din produsele pe care le comercializăm. La Bilka am înregistrat în 2017 un consum de 80.000 de tone de oţel prevopsit, fiind cel mai mare consumator de oţel prevopsit din Est-ul Europei".

Potrivit sursei citate, în 2018 compania continuă planul de investiţii demarat anul trecut, odată cu achiziţionarea platformei Hidromecanica 2 Braşov, care se ridică la 20 milioane de euro, având termen de finalizare anul 2020.

Horaţiu Ţepeş a precizat în acest sens: "Anul acesta focusul este pe planul investiţional demarat anul trecut, pe proiectul de dezvoltare a diviziei de industrial. Începem renovarea platformei şi în paralel am demarat deja procedurile pentru achiziţia de utilaje de producţie necesare, realizarea stocurilor de materie primă şi creşterea echipei care va gestiona această divizie. Investiţiile vor fi finalizate în 2020, însă primele rezultate pe care acestea le vor produce le vom simţi la începutul lui 2019, când preconizăm că vom fi gata să demarăm producţia de panouri termoizolante", a precizat Horaţiu Ţepeş.

Referitor la evoluţia pieţei, în comunicat se arată că aceasta a înregistrat anul trecut o creştere medie de 10%, ajungând la aproximativ 38 milioane de metri pătraţi. Compania estimează o pondere a acoperişurilor metalice în totalul pieţei de acoperişuri de 70%, urmând ca pe termen scurt şi mediu să depăşească această cotă.

Tepeş a afirmat astfel: "Aşteptăm şi pentru 2018 ca trendul pieţei din ultimii ani să se menţină. Avem premise de creştere în acest domeniu, cel puţin pentru următorii 10 ani. Pe de-o parte avem nevoia creşterii fondului de locuinţe în România, dar şi necesităţile de noi construcţii identificate la nivel industrial şi agricol. Pe de altă parte, în ultimii ani investiţiile în capacităţile de producţie şi diversificarea gamei de produse, au fost realizate tocmai pentru a fi în echilibru cu aceste nevoi de noi construcţii. Pentru piaţa totală de acoperişuri aşteptăm anul acesta o creştere de 10 %, iar pentru afacerile Bilka estimăm un avans de 25% faţă de anul anterior".

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional