Case cu consum redus de energieAmbiţia de a trăi mai bine

Dr.Bogdan Atanasiu, senior expert Institutul European pentru Performanţa Clădirilor, Bruxelles

Directiva 31/2010/EU pentru performanţa energetică a clădirilor cere statelor membre ale Uniunii Europene să construiască începând cu 2020 numai clădiri cu consum de energie aproape zero.

Directiva specifică doar că o astfel de clădire trebuie să aibă o "performanţă energetică foarte ridicată" iar "necesarul de energie aproape zero sau foarte scăzut" al clădirii ar trebui să fie acoperit "într-o foarte mare măsură, cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la faţa locului sau în apropiere". Necesarul de energie al clădirii include, conform directivei, consumul necesar pentru încălzire, răcire, ventilaţie, apă caldă menajeră şi pentru echipamentele auxiliare ale clădirii. În cazul clădirilor nerezidenţiale, consumul de energie pentru iluminat interior trebuie şi el luat în calcul. Directiva mai specifică faptul că performanţa energetică a clădirii trebuie să fie măsurată în energie primară specifică, respectiv în kWh/m2/an.

După cum se vede, directiva europeană nu precizează o definiţie exactă a ceea ce ar putea fi o "clădire cu consum de energie aproape zero", lăsând statele membre să o facă în funcţie de contextul specific al fiecărei ţări.

De bună seamă, aşteptările sunt ca aceste clădiri să aibă un consum de energie cu adevărat aproape de zero şi nu ceva mai scăzut decât în prezent. Aspect important, energia regenerabilă produsă local sau în apropierea clădirii este scăzută din bilanţul energetic ce contează în calculul performanţei clădirii. Ca un exemplu grosier, în condiţiile în care consumul specific al clădirii ar fi de aprox 100kWh/m2/an iar jumătate din acest consum ar fi acoperit din surse regenerabile instalate pe clădire sau în apropierea ei (de ex. o pompă de căldură, captatoare solar-termice, boiler pe biomasă/biogaz etc.), atunci performanţa în energie primară ar fi de numai 50kWh/m2/an. Pentru comparaţie, consumul specific mediu estimat al blocurilor de locuinţe construite până în 1990 este de aproximativ 150 - 250kWh/m2/an.

În prezent, există numeroase exemple de clădiri cu consum foarte scăzut de energie. Printre cele mai notabile se înscrie casa pasivă, care are un consum specific de aproximativ 15kWh/m2/an şi, în principiu, este o casă fără calorifere şi boilere, bazându-se în principal pe pompa de căldură şi pe managementul aportului de căldură al locatarilor şi echipamentelor electronice şi electrocasnice. Conceptul este standardizat de către Institutul de Case Pasive din Darmstadt şi în acest moment sunt câteva zeci de mii de astfel de clădiri în Europa şi în lume. O astfel de casă pasivă are în Germania şi Austria costuri de investiţie cu doar 6% - 8% mai mari decât o casă construită conform normelor actuale, dar în schimb are costuri aproape zero cu consumul de energie pentru încălzire şi climatizare.

Există şi alte modele de case cu consum de energie foarte scăzut, bazându-se mai mult sau mai puţin pe acoperirea necesarului de energie din surse regenerabile instalate local (de ex. captatoare solar-termice şi module fotovoltaice instalate pe acoperişul clădiri). Există clădiri care generează mai multă energie decât necesarul propriu şi unele ţări europene chiar iau în conisderare posibilitatea de a construi numai astfel de clădiri începând cu 2020.

Comisia Europeană a cerut statelor membre să raporteze planurile naţionale pentru clădiri cu consum de energie aproape zero. Până în prezent au raportat cam jumătate dintre ţările membre iar planurile acestora sunt publicate pe site-ul Directoratului General Energie al Comisiei Europene. Chiar dacă nu toate aceste planuri sunt bătute în cuie şi încă mai pot suferi modificări în funcţie de procesele legislative şi dezbaterile publice, sunt de remarcat nivelele ambiţioase la care şi-au stabilit obiectivele pentru 2020.

Să vedem câteva exemple în cele ce urmează.

În Belgia, Regiunea Bruxelles a emis încă din 2011 o lege prin care din anul 2015 toate clădirile noi din regiune trebuie să fie construite la standard de casă pasivă. Din 2017 acelaşi standard va fi aplicat şi în Valonia.

Danemarca şi-a propus ca până în 2020 consumul de energie primară al clădirilor rezidenţiale să fie la 20kWh/m2/an iar al celor nerezidenţiale la 25kWh/m2/an. În paralel, Danemarca îşi propune să crească semnificativ eficienţa sistemului de energie electrică astfel încât să reducă actualul factor de conversie energie final/energie primară de la 2,5 la 1,8 iar cel al reţelelor de termoficare de la 1 la 0,6 (inclusiv prin creşterea procentului de energie regenerabilă). Este demn de remarcat modul în care Danemarca îşi face politicile energetice pe termen lung, toate fiind bazate pe acorduri parlamentare între toate partidele politice, garanţie a continuităţii peste ciclurile electorale.

În Franţa este deja în vigoare noul regulament tehnic pentru clădiri RT2012 care impune o cerere de energie primară în clădiri de maxim 50kWh/m2/an, limită ajustată funcţie de zonele climatice şi de altitudine. Pentru 2020, Franta îşi propune ca toate clădirile nou construite să producă mai multă energie din surse regenerabile decât necesarul de consum. De remarcat că în Franţa există aşa numita Masa Rotundă pentru Mediu (Grenelle de l"Environment) care reprezintă un for de dezbatere publică a viitoarei legislaţii şi care cuprinde organizaţii profesionale, institute de cercetare, asociaţii profesionale, ONG-uri etc. În acest mod legislaţia este bazată de la început pe o largă acceptare a tuturor părţilor interesate.

Germania nu are încă fixată o ţintă definitivă, dar este în dezbatere avansată propunerea de a atinge o reducere de 40% a nivelului maxim admisibil de consum de energie al clădirilor rezidenţiale, conform standardului în vigoare (definit de către Ordonanţa de Economii de energie EnEV2009). Asta ar însemna impunerea unui standard de consum energetic apropiat de cel al caselor pasive.

Până în 2020, Irlanda doreşte creşterea performanţei energetice a clădirilor rezidenţiale către aproximativ 45kWh/m2/an simultan cu reducerea emisiilor echivalente de emisii de carbon (n.b. Irlanda are în reglementările pentru clădiri limite maxime atât pentru consumul de energie, cât şi pentru emisiile de dioxid de carbon).

Am lăsat la urmă ţări ce au o situaţie cumva similară cu a României.

Lituania defineşte clădirile cu consum de energie aproape zero ca fiind cele ce vor corespunde actualei clase energetice A++ şi vor avea marea parte a consumului de energie acoperită din surse regenerabile.

Slovacia îşi propune o creştere graduală a performanţei energetice a clădirilor de la un consum specific de energie primară de maxim 100kWh/m2/an în prezent către 25kWh/m2/an în 2020.

Bulgaria şi-a asumat principiile propuse de BPIE într-un studiu din 2011 şi propune ca din 2020 clădirile noi cu o suprafaţă de sub 500m2 să fie în actuala clasă energetică A (respectiv un consum energetic la jumătatea celui de azi) şi necesarul de energie să fie acoperit în cotă de cel puţin 50% din surse regenerabile. Clădirile noi cu suprafeţe mai mari (în principiu nerezidenţiale) trebuie să se încadreze în clasa energetica A, să aibă o cotă de 20% - 30% din consum acoperit din surse regenerabile şi în plus procentul de electricitate în bilanţul total de energie al clădirii să nu fie mai mult de 30% - 40%.

Bun, veţi spune, o altă nebunie venită de la UE pe capul românilor care şi aşa înoată în probleme grele şi de foarte multe ori chiar sub limita necesară unui trai decent. Ce ne trebuie nouă case cu consum de energie aproape zero şi cine îşi permite aşa ceva?

Greu de contestat cele de mai sus, dar pe de altă parte este de remarcat faptul că de o bună bucată de vreme ne învârtim într-un cerc vicios care cred eu ne face să rămânem captivi într-o stare de fapt şi fără prea mari speranţe de mai bine. Principiul "sunt prea sărac ca să îmi permit lucruri scumpe" este imediat combătut de principiul "sunt prea sărac să îmi permit lucruri ieftine"...

Într-adevăr, cred că fiecare dintre noi "a luat ţeapă" bucurându-se la un chilipir care nu a ţinut prea mult, sau a presupus reparaţii frecvente şi cheltuieli de operare mari. Cu alte cuvinte, plăteşti un preţ de investiţie mic care îţi iese pe nas prin costuri ulterioare mari. Costul global contează la buzunar.

În cazul concret, creşterea performanţei energetice a clădirilor aduce beneficii clare pentru societate şi pentru proprietarii şi locatarii clădirilor. De ex. în loc să dezbatem pasional securitatea energetică naţională prin creşterea exploatării resurselor, mai bine reducem nevoia de energie şi rămânem la un consum în limitele actuale. Indubitabil, a plăti mai puţin pentru încălzirea locuinţei îţi permite să ai un confort termic suficient, îţi eliberează bugetul pentru alte investiţii şi te face mai puţin vulnerabil la scumpirile ce par să continue decade de acum înainte.

Calificarea arhitecţilor şi a lucrătorilor din construcţii se va menţine la nivelul lumii de lângă noi şi vom rămâne competitivi, respectiv putem spera îndreptăţit să trăim mai bine.

Introducerea metodei de calcul de costuri optime în elaborarea cerinţelor de performanţă energetică din reglementările pentru clădiri va avea un rol important în a schimba modul actual de a gândi strict raportat la costurile de investiţie către costurile globale. Este de aşteptat ca utilizarea metodei de calcul de cost optim să contribuie şi la o viziune mai ambiţioasa relativ la casele cu consum de energie aproape zero din 2020.

Peste calcule, teorie şi beneficiile potenţiale, impunerea ca normă a caselor cu consum redus de energie necesită o schimbare radicală a modului de a gândi şi construi case. Dar depinde ce vrem şi trebuie să acceptăm că nu există drum spre bunăstare care să conserve situaţia de fapt. Este nevoie să îţi doreşti mai mult, să ai inteligenţa să elaborezi un plan pe măsură şi să ai puterea să îl pui în practică. Avem nevoie de mai multa ambiţie. Salvador Dali spunea că inteligenţa fără ambiţie este ca o pasăre fără aripi. Avea dreptate.