Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

CASE DE LEMN80% din vânzările Korondi Arcso merg în Ungaria

Locuinţe /

80% din vânzările Korondi Arcso merg în Ungaria
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Compania Korondi Arcso, din Harghita construieşte case din lemn din anul 1993, după cum ne-a spus Fancsali Imola, subliniind că reţeta de succes a societăţii constă în modelele unicat. "Construim cât mai mult aşa cum vrea clientul", ne-a precizat domnia sa, adăugând că primul aspect care contează pentru cumpărător este să fie cât mai ieftin.

    "Clientul consideră important şi modul în care este amenajată casa - să fie suficient spaţiu pentru familie şi invitaţi", ne-a mai spus Fancsali Imola, care a ţinut să menţioneze că aceste locuinţe sunt mai avantajoase la cutremur faţă de cele clasice, "pentru că sunt uşoare".

    Compania exportă în Ungaria, dar şi în Germania şi Italia, circa 70-80% din vânzări provenind din vânzarea de case către Ungaria.

    În ceea ce priveşte volumul de astfel de locuinţe vândute, acesta a ajuns, anul trecut, la 80-100 de produse, potrivit reprezentantului companiei: "Nu vindem foarte mult, întrucât încercăm să ne axăm pe calitate. Sunt chituri pe care le montăm noi sau clientul. La noi în zonă, în Harghita şi Covasna, sunt mai mulţi astfel de producători".

    O casă de 60 mp, cu două camere, un living şi o baie costă 10.000 de euro, potrivit sursei citate.

    Cea mai mare casă vândută de Korondi Arcso a avut 200 mp, fiind prevăzută cu parter şi mansardă şi costând 40.000 de euro.

    "Chalkidiki izolat" este unul dintre modelele de case de vacanţă pe care compania le realizează, acesta regăsindu-se în Grecia.

    Vopsită în alb şi cu o suprafaţă utilă de 18,36 mp, este alcătuită din două părţi semidecomandate. Casa de oaspeţi se acomodează perfect în atmosfera mediteraneană şi costă 3.503 euro.

    Căsuţa de grădină "Boglár cu copertină" are o singură încăpere, suprafaţa bazei fiind prelungită cu o streaşină de 110 cm şi cu o copertină laterală de 100 de cm.

    Având doar 8,74 mp la sol, căsuţa se găseşte la un preţ de 832 de euro.

    Casa "Şicasău izolat" are o suprafaţă de 94,50 mp, fiind prevăzută cu o bucătărie, o sufragerie, două dormitoare, o baie şi WC.

    Înălţimea peretelui lateral este de 246 cm, iar înălţimea coamei - 390 cm, preţul acestei case din lemn fiind de 15.952de euro.

    Casa din lemn "Thessaloniki izolat" poate fi încadrată şi într-un mediu din Grecia, având o suprafaţă utilă de 15,04 mp. Locuinţa este alcătuită din două părţi, dimensiunea fundaţiei fiind de 18 mp. Preţul acestei case se ridică la 3.856 de euro.

    "Balaton" este o casă de vară, având structura pe grinzi şi tâmplăria din lemn. Locuinţa este dotată cu o sufragerie, de unde se deschid cele două dormitoare, o baie şi o terasă în faţă. Dimensiunea fundaţiei este de 44,16 mp, înălţimea peretelui lateral are 210 cm, în timp ce înălţimea coamei ajunge la 282 cm. Casa "Balaton" costă 3.399 de euro.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Consilier

    Companii

    Internaţional