Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2024

CLUJ NAPOCA"Impact Developer&Contractor" începe viabilizarea terenului pentru construcţia cartierului Dealul Lomb

F.A. Locuinţe /

"Impact Developer&Contractor" începe viabilizarea terenului pentru construcţia cartierului Dealul Lomb

Mini-orăşelul va avea circa 6.000 de unităţi locative

Proiectul imobiliar "Dealul Lomb", dezvoltat în parteneriat public-privat de Primăria Cluj-Napoca şi "Impact Developer&Contractor", este primul de acest gen dezvoltat la nivel naţional. Dezvoltarea mini-orăşelului cu aproape 6.000 de unităţi locative va dura mai mulţi ani şi ajunsese, la finele lunii august, în faza de finalizare a unei părţi a proiectelor tehnice. Valoarea investiţiei depăşeşte suma de 600 de milioane de euro.

Oficialii "Impact Developer&Contractor" susţin că toate lucrările şi autorizările se desfăşoară conform planificărilor interne şi se fac în conformitate cu graficul agreat prin contract cu Consiliul Local Cluj-Napoca. În această toamnă, sunt programate să înceapă lucrările de viabilizare a terenului şi cele de construire a 75 de locuinţe sociale. Acestea vor reveni, cu titlu gratuit, Consiliului Local Cluj-Napoca, alături de o treime din suprafaţa de teren viabilizată.

Conducerea "Impact Developer&Contractor" ne-a precizat: "După faza de pregătire a investiţiei, am intrat în faza de dezvoltare, incluzând pe cea de execuţie agreată cu primăria. Vom începe prin viabilizarea terenului, urmând anumite faze determinante prin instalarea reţelelor, proiectarea şi realizarea construcţiilor sociale, a dotărilor specifice administrative, cu parcările şi zonele verzi aferente".

Nu vor fi construite blocuri înalte

Componenta rezidenţială a proiectului din Dealul Lomb va genera forme variate de locuire, cu vile individuale, dar şi locuinţe semi-colective sau colective. Chiar şi locuinţele colective vor fi structurate în imobile de înălţimi reduse, pentru că oamenii care pleacă din cartierele - dormitor îşi doresc să locuiască într-un ansamblu degajat, cu mult spaţiu verde, susţin reprezentanţii "Impact Developer&Contractor".

Viitorii locuitori ai mini-orăşelului vor beneficia, pe lângă utilităţile publice aferente (sediu de primărie, poliţie, şcoală, grădiniţă, dispensar, parcuri) şi de centre comerciale, centre de sănătate, centre culturale, locuri de petrecere a timpului liber, amenajări pentru practicarea sportului. Spaţiile verzi vor acoperi suprafeţe generoase, comparabile cu cele din marile oraşe "verzi" europene. Un alt aspect important avut în vedere îl reprezintă mijloacele de transport către centrul oraşului, gară şi aeroport.

Conceptul proiectului vizează dezvoltarea unui mediu urban care să păstreze specificul local şi să-l transpună în tehnologiile şi standardele de locuire contemporane, inclusiv în privinţa mediului natural. Se va ţine cont inclusiv de brandul universitar al Clujului şi de tendinţele mai noi în dezvoltarea oraşului, cum este cea de centru financiar- bancar.

"Impact" va selecta parteneri locali pentru proiectare şi execuţie

Conform politicii de parteneriate promovate la nivelul companiei, lucrările de execuţie pentru viitorul cartier vor fi ofertate profesioniştilor şi agenţilor economici din Cluj-Napoca şi din împrejurimi. Este vorba despre serviciile de proiectare, consultanţă şi studii de specialitate, furnizare de materiale, echipamente şi utilaje, precum şi subantrepriza lucrărilor edilitare (drumuri, apă, canal, energie electrică, gaze, telefonie, iluminat public), construcţii-montaj, instalaţii şi finisaje, la care se adaugă şi cele de mobilare urbană.

Criteriul major în contractarea şi derularea acestor activităţi este calitatea la standarde europene prin folosirea tehnologiilor şi soluţiilor de ultima oră în materia dezvoltărilor imobiliare complexe. "Impact Developer&Contractor" va alege ca parteneri firme cu experienţă în astfel de dezvoltări, care au dovedit că pot furniza servicii de specialitate de calitate (vorbim inclusiv de servicii de proiectare şi arhitectură).

Pentru partea de construcţie, procesul de contractare a partenerilor era, la finele lunii august, în curs de derulare. Primele lucrări licitate sunt construcţia de drumuri.

O treime din suprafaţă va fi ocupată de funcţiuni publice, comerciale şi de agrement

În proiectele actuale şi cele de viitor ale "Impact Developer&Contractor", cons-trucţiile rezidenţiale au o pondere de aproximativ 70%. Restul reprezintă construcţii comerciale sau cu destinaţie semi-publică (şcoli, grădiniţe, dispensare, parcuri etc.). "Această abordare mixtă are la bază înţelegerea nevoilor reale ale pieţei şi credem că va asigura stabilitatea afacerii noastre pe termen mediu şi lung", susţin oficialii "Impact".

Ei apreciază că Municipiul Cluj-Napoca este într-un context de dezvoltare extrem de dinamic. Poziţionarea sa îi asigură o atractivitate pe termen lung şi a fost un factor important de decizie pentru demararea proiectului "Dealul Lomb".

Construcţia celor 6.000 de locuinţe din Dealul Lomb va fi finanţată din resursele proprii ale "Impact Developer&Contractor", emiterea de acţiuni şi obligaţiuni, credite şi parteneriate. "Ne propunem atragerea unor parteneri financiari de renume şi forţă internaţională, care să ofere, pe lângă sprijinul investiţional, şi o anvergură pe măsura dimensiunilor şi ambiţiilor proiectului", susţin oficialii companiei.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Legea

Internaţional