Containerele semiîngropate produse de Teraplast reprezinta solutia sigura, igienica si eficienta pentru colectarea selectiva a deseurilor. Acest sistem de colectare este utilizat cu succes in Europa de Vest, iar in acest moment Teraplast este singurul producator din Romania al acestui tip de containere.
Aceste noi produse au fost dezvoltate pentru a raspunde unei nevoi actuale a pietei interne. Avantajul competitiv al Teraplast consta in abilitatea de a oferi produse similare importurilor, in termeni de calitate si de performanta, insa adaptate la conditiile comerciale interne, pe fondul unui cost de transport considerabil redus.
Principalul avantaj operational al acestor containere, in raport cu cele clasice, este faptul ca permit stocarea unui volum de aproape patru ori mai mare de deseuri, pe o zona supraterana mai mica, in conditiile in care 2/3 din inaltimea acestor containere se afla sub pamant. Pe langa aspectul estetic al zonelor de colectare, cresterea volumului de stocare genereaza implicit scaderea costurilor cu transportul deseurilor, ceea ce pe termen lung aduce avantaje considerabile pentru bugetele locale.
Compania Teraplast a realizat deja o statie de colectare selectiva a deseurilor in cadrul unui proiect pilot desfasurat in parteneriat cu Primaria din Bistrita. In acest proiect au fost montate patru containere de 3.000 l care vor colecta sticla, hartie, ambalaje din plastic si deseuri uscate (foto).
Noile produse se realizeaza prin rotoformare, in Fabrica de poliolefine, pusa in functiune in anul 2009, in Parcul Industrial Teraplast de la Saratel. Containerele semiîngropate Teraplast sunt disponibile in trei marimi: 1.200 litri, 3.000 litri si 5.000 litri.
Pentru mai multe detalii legate de aceste produse puteti intra in legatura cu un consultant Teraplast accesand containere@teraplast.ro sau site-ul www.teraplast.ro.