De ce le folosim? De unde le procurăm? Avantaje şi dezavantaje.
Un mediu definit şi deliminat prin materiale performante, sintetice trebuie susţinut de sisteme artificiale de control climatic. Ambientul realizat cu materiale naturale însă, respiră şi se relaţionează cu cadrul natural funcţionând în mod firesc şi benefic organismului.
Materiale naturale versus materiale sintetice
Denumim materiale naturale acele materii de bază folosite în cursul istoriei, testate de mii de ani, care evoluează şi interacţionează cu exteriorul, care se regenerează şi se descompun în mod natural urmând ciclurile şi transformările fireşti (piatră, lut, lemn, paie, stuf, lână, cânepă, cupru, bronz, fier şi altele). În construcţii se întâlnesc încă toate gradele de prelucrare, de la simpla folosire în starea în care se găseşte în mediu până la amestecuri compozite cu alte materiale sau substanţe sintetice.
Denumirea de arhitectură de "beton şi sticlă" se întâlneşte tot mai des în ultimii ani, privind modalităţile prezente de realizare a majorităţii construcţiilor. Nu de puţine ori expresia primeşte un ton dezaprobator exprimând nemulţumire, inconfort, dezgust. Urmărind în timp evoluţia tehnicilor de construire, acest mod este în fond împlinirea dezideratului de deschidere totală prin eliminarea pereţilor, de transparenţă completă, de unificare a interiorului cu exteriorul.
În prezent pentru construcţii se folosesc materiale cu tehnologie complicată de prelucrare, compozite, sintetice, care caută să satisfacă performanţe tot mai mari, de a reduce timpul de execuţie şi efortul de montaj. Materiile primare trec prin procese complicate, consumând cantităţi mari de energie pentru transformare, în dorinţa de a obţine acele produse care să compenseze dezavantajele elementelor naturale de bază, diminuând în acelaşi timp până la anulare şi calităţile acestora. Rezultatele sunt materiale inerte, rezistente, care nu necesită efort pentru întreţinere în timp, dar cu estetică artificială. Materialele sintetice mimează naturalul, căutând imaginile care prin tradiţie, educaţie, dar mai ales prin instinct sunt asimilate confortului.
Calitatea locuirii este dată şi de percepţiile tactilă şi vizuală
Nevoia interacţionării cu naturalul este una biologică, iar pe scara prelucrării gândirea ecologică se situează către o abordare de mijloc între performanţă şi rudimentar, în punctul în care modelarea nu afectează încă proprietăţile esenţiale ale materiei.
Percepţia tactilă devine la fel de importantă precum cea vizuală, contribuind la realizarea unei locuiri benefice. Receptarea senzorială (prin văz, auz, miros, pipăit) se completează în mod implicit cu înţelegerea mediului construit formată prin educaţie, cultură, specific.
Utilizarea materialelor naturale
Materialele naturale pot fi folosite în toate tipurile de lucrări din cadrul unei construcţii (structura de rezistenţă, închideri exterioare, compartimentări, finisaje, mobilier, amenajări) în fiecare existând avantaje dar şi limitări specifice, nu fără importanţă fiind în acelaşi timp expresia arhitecturală care se obţine prin această opţiune.
Utilizarea în structuri portante a altor materiale decât betonul armat, privit în mod special din perspectiva zonelor seismice ale ţării noastre, reprezintă un act de îndrăzneală şi aventură în acelaşi timp. Cu ajutorul betonului armat se realizează structuri rigide considerate cu comportament optim în caz de seism. Folosirea altor materiale pentru realizarea structurii creează adesea alt tip de răspuns în cazurile mişcărilor pământului şi anume un comportament elastic. Flexibilitatea materialelor precum lemnul sau pământul conduc la modelarea unor structuri care se pot deforma elastic. Limitele acestor deformări pot fi însă inferioare cerinţelor impuse pentru siguranţă astfel încât tendinţa este de a evita pur şi simplu aceste rezolvări, căutând o soluţie unică şi facilă. De aceea este importantă înţelegerea limitărilor - înălţime, deschidere, suprafaţă şi nu în ultimul rând amplasament.
Construcţiile de lemn şi de pământ există dintotdeauna în aceleaşi zone în care azi ne temem de ele. O structură portantă se poate realiza atât cu schelet (din lemn), cu elemente masive portante (pereţi din pământ, pereţi din baloţi de paie, pereţi din bârne de lemn, pereţi din piatră, etc) sau combinat. Alegerea depinde de nevoi şi mediu (climatic, cultural, etc).
Materialele naturale în lucrări neportante
Închiderile neportante din cărămizi de chirpici, cărămizi presate nearse, din cob, din paiantă, din panouri prefabricate de "pământ uşor", din paie etc sunt răspândite atât de-a lungul istoriei cât şi în prezent pe multe arii geografice. Compartimentarile şi delimitările spaţiale care folosesc materiale naturale sunt în primul rând o opţiune pentru confort, dar şi una estetică. De-a lungul vremii timpul şi valoarea manoperei au crescut foarte mult, încurajând căutarea soluţiilor industrializate, impersonale şi mult mai puţin confortabile. Climatul interior care se realizează în prezenţa unui perete din pământ de exemplu este superior unei simple compartimentări din panouri de gips-carton, atât estetic, cât şi ca percepţie senzorială şi prin rolul activ pe care materialele naturale îl au în reglarea atmosferei.
Termoizolarea cu materiale naturale permite casei să respire
În contextul presiunilor pentru economie de energie se impun măsuri tot mai stricte de termoizolare a spaţiilor locuite. Termoizolarea este în mare măsură sinonimă cu etanşarea. Pentru evitarea etanşării încăperilor şi, deci, a folosirii sistemelor automatizate de ventilare şi susţinere a climei este preferabilă opţiunea pentru materiale care permit "casei să respire". În acest sens termoizolaţiile din materiale naturale precum lâna, saltele de cânepă, in, aşchii lemnoase, plută, panouri din fibre naturale (de ex pentru anumite zone ale lumii cocos), panouri din "pământ uşor" se pot folosi în acelaşi sistem ca materialele sintetice, mari consumatoare de energie, nereciclabile şi care nu sunt biodegradabile. Ca orice categorie de materiale fiecare are condiţii specifice de aplicare, utilizare şi întreţinere, care pot diferi faţă de cele acceptate ca facile de marea majoritate a oamenilor.
Materialele folosite în mod tradiţional la învelitori (lemn, stuf, piatră, ceramică, pământ, etc) sunt încă valabile şi privite din prisma exigenţelor de estetică modernă. Chiar şi în foarte răspânditele acoperişuri orizontale, care în ciuda deselor utilizări ridică mari probleme de etanşare, întreţinere, confort climatic, există opţiunea pentru natural, şi anume "terasele înierbate". Stratul vegetal (la o grosime determinată în funcţie de condiţiile de mediu) asigură pe timpul verii o umbrire mai bună, pe timpul iernii o îmbunătăţire a izolaţiei, iar vegetaţia în sine contribuie la climatul urban. Problematica îngrijirii (irigaţie, plantare, curăţire) şi a drenajului apelor de ploaie îndepărtează adesea beneficiarii de această soluţie. Totuşi prin alegerea corectă a plantelor din statul înierbat şi a detaliului constructiv dificultăţile de întreţinere se reduc simţitor.
Finisaje naturale
Poate cea mai importantă categorie de lucrări în care se utilizează astăzi materiale naturale este cel a finisajelor, îndeosebi a celor interioare. Tencuieli de lut, cu rol climatic dar şi decorativ, pardoseli de lemn, de pământ, de piatră, elemente decorative sau de mobilier din lemn, pământ, piatră, paie etc sunt apreciate deja şi cerute în mediul interior, considerate ca elemente plăcute, agreabile şi confortabile.
Legat de expresie este de menţionat o calitate aparte a materialelor naturale şi anume "îmbătrânirea". Fiind dependente şi legate de mediul înconjurător, acestea suferă la rândul lor transformări lente, naturale care ca şi în cazul oamenilor arată înaintarea în timp. Întreţinerea şi utilizarea corespunzătoare împiedică degradarea şi distrugerea, dar sporesc "patina", înobilează caracterul. Fiind regenerabile, reparaţiile se fac facil şi comod, fără a intra în distonanţă cu existentul, asigurând continuitate şi armonie. Nu acelaşi lucru se observă în cazul materialelor artificiale, acestea nu se transformă, unele însă îşi păstrează timp îndelungat aspectul, dar se perimă, prin schimbarea gusturilor şi tendinţelor.
Un aspect important legat de utilizarea materialelor naturale este cel al prelucrării. Producţia integral industrializată afectează în mare măsură proprietăţile naturale şi distruge caracterul. Astfel este de preferat o mai mare prelucrare manuală, care privit din anumite puncte de vedere este considerat un dezavantaj important. Din perspectiva unei societăţi durabile însă acest lucru trebuie privit ca un avantaj, meşteşugurile sunt activităţi umane care imprimă o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă valabilă. Comoditatea, rapiditatea şi cosumul excesiv s-au dovedit dăunătoare la scară mondială, astfel încât valorile tradiţionale ar trebui reconsiderate şi revalorificate. Subiectul meşteşugurilor şi a meşterilor, necesitatea şi valoarea lor va fi prezentat într-un număr viitor.
Folosirea materialelor naturale trebuie înţeleasă din perspectiva avantajelor, dar şi a limitărilor şi condiţionărilor, astfel încât ele nu exclud în totalitate materialele compozite, ci se pot folosi de acestea pentru a restrânge dezavantajele - în anumite limite. Principalele limitări sunt cele ale performanţelor constructive. Astfel cerinţa pentru grosimi cât mai mici de materiale dar cu performanţe de termoizolaţie cât mai mari îndreaptă utilizatorul către materiale sintetice, chiar dacă acestea la rândul lor adaugă mult mai multe neajunsuri (sistem artificial de climatizare, consum excesiv de energie, izolare de mediu, etc). Spaţiile cu deschideri cât mai mari şi vitrate sunt un alt deziderat frecvent în comanda de arhitectură. În opozitie cu acestea, opţiunea pentru materiale naturale, reduce proporţiile spaţiilor - la cele fireşti şi normale pentru confortul individului. E drept că în situaţia unor funcţiuni cu algomerare de persoane această opţiune nu poate fi valabilă şi este recomandat o îmbinare cu sisteme mai performante, care însă se pot finisa folosind calităţile materialelor naturale.
