Volumele investitiilor in imobiliare din Europa Centrala si de Est, inclusiv Rusia, au atins in primul trimestru al acestui an cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, potrivit informatiilor publicate de consultantul CBRE.
Valoarea totala a investitiilor a atins 2,6 miliarde euro in regiune in primele trei luni din 2013, de trei ori mai mult in comparatie cu nivelul atins din primul trimestru din 2012, scrie PropertyEU.info.
Pietele cele mai active sunt Rusia (1,8 miliarde euro) si Polonia (400 milioane euro). Totodata cele mai mari tranzactii au fost realizate in Rusia la Moscova. Spre exemplu centrul comercial Metropolis a fost achizitionat de Morgan Stanley Real Estate Investing in schimbul sumei de 900 milioane euro.
Sectoarele dominante sunt cele de birouri si retail reprezentand 44% si respectiv 37% din piata. Proprietatile industriale incep si ele sa castige teren reprezentand in prezent 19% din volumul total al investitiilor din primul trimestru din 2013.