Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

LA TÂRGURILE DIN ACEASTĂ TOAMNĂ,Dezvoltatorii au pariat pe locuinţe la periferia Capitalei, prin Prima Casă

Locuinţe /

Dezvoltatorii au pariat pe locuinţe la periferia Capitalei, prin Prima Casă
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Târgurile imobiliare din această toamnă au adus o nouă tendinţă pe piaţa noastră rezidenţială, cu portofolii variate de locuinţe aflate la marginea Capitalei sau în judeţele limitrofe. Spre deosebire de alţi ani, când dezvoltatorii construiau în zonele centrale ale Capitalei, investitorii au mizat, acum, pe ansambluri rezidenţiale aflate la periferie, iar garsonierele şi apartamentele de două camere din zone precum Fundeni sau Rahova au beneficiat de preţuri promoţionale pe durata târgurilor. În plus, dezvoltatorii susţin că vor continua să investească în proiecte de locuinţe aflate cât mai departe de agitaţia din centrul Capitalei.

    Zeci de proiecte rezidenţiale finalizate sau în construcţie din Bucureşti, dar şi din judeţele apropiate, au fost prezentate vizitatorilor şi potenţialilor cumpărători. Preţurile locuinţelor prezentate la Project Expo au pornit de la circa 17.000, unităţile respective (garsoniere) fiind disponibile în zona Fundeni. În ceea ce priveşte Târgul Naţional Imobiliar (TNI), oferta de locuinţe a avut ca preţuri de pornire valoarea de 17.500 de euro pentru o garsonieră de 25 de metri pătraţi utili, situată în sectorul 4, între bulevardele Metalurgiei şi Constantin Brâncoveanu.

    Investitorii imobiliari îşi fac iar planuri pentru realizarea a câteva mii de apartamente noi în următorii ani.

    Confort Urban Residence Rahova - şase blocuri noi în 2016

    Unul dintre proiectele de la marginea Capitalei, prezent în cadrul târgurilor imobiliare de toamnă, a fost Confort Urban Residence Rahova, din sectorul 5, pe şoseaua Sălaj.

    Managerul proiectului, Ramona Ganea, ne-a declarat că ansamblul rezidenţial se află în plină dezvoltare, urmând să fie extins anul viitor: "Este un proiect în continuă dezvoltare. Avem deja 19 clădiri finalizate şi locuite, iar anul viitor vor fi construite încă şase blocuri, cu termen de predare atât în februarie, cât şi în iunie".

    Potrivit sursei citate, dezvoltatorii sunt un grup de persoane fizice care doresc să continue investiţiile în sectorul 5 şi printr-un proiect de 16 vile în zona Prelungirea Ghencea.

    "În Confort Urban Rahova avem la vânzare atât garsoniere, cât şi apartamente cu două camere", ne-a mai spus doamna Ganea, subliniind că publicul lor ţintă este reprezentat de clienţii tineri, cu venituri medii, care se încadrează la finanţarea prin programul Prima Casă.

    Preţurile locuinţelor din acest ansamblu pornesc de la 29.400 de euro pentru o garsonieră de 35 de metri pătraţi şi pot ajunge până la 62.400 de euro pentru apartamentele cu trei camere.

    Managerul proiectului susţine că unităţile locative au incluse în preţul de vânzare locul de parcare, mobilierul, precum şi finisajele dorite de clienţi.

    "Intenţionăm să ajungem la 40 de blocuri de locuinţe în sectorul 5, iar până acum am atins un număr de 25, dintre care 19 sunt locuite, iar alte şase au predare anul viitor. Peste 50% dintre locuinţele care vor fi construite până în 2016 au fost deja rezervate şi ne aşteptăm să fie vândute integral până la finalizarea lucrărilor", ne-a mai spus Ramona Ganea.

    Bazele proiectului au fost puse în anul 2012, când au început primele lucrări de construcţie, iar de la debutul anului 2013 au fost livrate anual câte opt blocuri, cu un număr de circa 500 de apartamente, conform sursei citate.

    În prezent, ansamblul rezidenţial cuprinde circa o mie de apartamente locuite, iar până la finalul acestui an vor mai fi livrate încă 500 de unităţi locative.

    RIN Nord Residence - vândut în proporţie de peste 50%

    RIN Nord Residence, un ansamblu rezidenţial din Otopeni, judeţul Ilfov, se numără printre proiectele care vor să-şi atragă cumpărători la târgurile de profil din această toamnă. Cele 91 de locuinţe ale complexului au fost construite începând din toamna anului 2013 şi au fost finalizate în aprilie-mai 2014, potrivit lui Bogdan Bălaşa, reprezentantul dezvoltatorului Domus Stil.

    Domnia sa ne-a declarat: "Avem un proiect de locuinţe ce întruneşte condiţiile unui hotel de patru stele. Din totalul celor 91 de locuinţe am vândut aproximativ 50 şi estimăm că restul vor fi contractate până în primăvara anului 2016".

    Potrivit sursei citate, garsonierele şi apartamentele cu două camere au fost cele mai căutate de cumpărători, iar în acest moment mai sunt disponibile la vânzare doar apartamentele de trei camere şi câteva unităţi cu două camere.

    Preţurile locuinţelor din cadrul RIN Nord Residence sunt cuprinse între 24.600 de euro pentru o garsonieră de 28 de metri pătraţi şi 77.000 de euro pentru un apartament cu trei camere.

    "Au fost clienţi care au achiziţionat locuinţe prin programul Prima Casă (40%) şi din surse proprii (40%), în timp ce 20% au ales soluţia cu rate la dezvoltator, întrucât oferim şi această posibilitate", ne-a explicat Bogdan Bălaşa.

    Palladium Residence - 8 blocuri în estul Capitalei

    Palladium Residence este un complex rezidenţial dezvoltat în partea de est a Capitalei, în apropiere de staţia de metrou Nicolae Teclu, după cum ne-a spus reprezentantul proiectului, Florin Munteanu, subliniind că lucrările au început anul trecut, iar prima fază este în mare parte finalizată.

    Domnia sa ne-a explicat: "Am început deja să livrăm primele apartamente, de câteva luni. În total, în cadrul Palladium Residence vor fi dezvoltate opt blocuri, ce vor cuprinde 2.000 de garsoniere, apartamente cu două, trei şi patru camere. Deocamdată, au fost ridicate două blocuri şi au început lucrările pentru al treilea".

    Potrivit sursei citate, până acum au fost vândute peste 60 de garsoniere şi apartamente în cadrul complexului, existând şi discuţii pentru alte tranzacţii. Preţurile locuinţelor din Palladium Residence pornesc de la 22.700 de euro pentru o garsonieră de 30 de metri pătraţi şi ajung până la 69.500 de euro pentru apartamentele de patru camere.

    Neofort Biz - garsoniere de la 17.600 euro în zona Fundeni

    Unul dintre dezvoltatorii imobiliari cu cel mai variat portofoliu de locuinţe din Bucureşti, Neofort Biz, promovează garsoniere, apartamente de două şi trei camere din diferite zone ale Capitalei, precum Unirii, Iancului, Dristor, Pipera, Voluntari sau Mihai Bravu, după cum ne-a precizat reprezentantul companiei, Andrei Enache.

    Domnul Enache ne-a spus că Neofort Biz deţine un stoc de 4.000 de locuinţe, cu preţuri care variază în funcţie de localizarea acestora: "Avem complexuri rezidenţiale în diferite zone ale Bucureştiului, începând de la zona centrală Unirii şi până la ieşirea din Capitală, precum zonele Fundeni, Voluntari. Încercăm să acoperim toate sectoarele. Avem la vânzare garsoniere, precum şi apartamente cu două şi trei camere. De exemplu, în zona Fundeni avem cea mai accesibilă garsonieră, de 17.600 de euro (32 de metri pătraţi), iar tot acolo avem cel mai mare apartament cu două camere, la 73 mp şi cu un preţ de 47.400 de euro".

    Potrivit sursei citate, Neofort Biz a vândut peste 2.500 de locuinţe în ansamblurile sale, iar circa 400 dintre acestea au fost achiziţionate în acest an, în special garsoniere şi apartamente cu două camere.

    Andrei Enache ne-a menţionat că Neofort Biz are în desfăşurare mai multe proiecte ce vor fi finalizate la începutul anului, dar că majoritatea ansamblurilor construite şi finisate vor putea fi locuite până în luna ianuarie 2016. În plus, domnul Enache a subliniat că dezvoltatorul se adresează unui public tânăr ce doreşte să îşi întemeieze o familie şi să se mute într-o casă nouă.

    "Ne dorim o extindere cât mai mare a proiectelor noastre şi vrem să ne dezvoltăm în continuare portofoliul", susţine reprezentantul Neofort Biz, care ne-a mărturisit că investitorii români ce stau la baza acestor proiecte vor să colaboreze şi cu antreprenori străini, dacă va apărea o oportunitate în acest sens.

    Tineretului City şi Carol City Parc - finalizate în iulie 2016

    Două dintre ansamblurile rezidenţiale noi care au atras privirile vizitatorilor la târgurile imobiliare au fost Tineretului City şi Carol City Parc, acestea fiind prezentate în tandem de către dezvoltator.

    Reprezentanţii proiectelor ne-au declarat că lucrările de construcţie au început din luna august, iar cele două ansambluri rezidenţiale vor fi finalizate până în luna iulie a anului viitor.

    "Vom avea 150 de locuinţe în Tineretului City şi alte 330 de unităţi în Carol City Parc", ne-au spus aceştia, subliniind: "Am vândut deja locuinţe în Carol City încă din etapa de construcţie. Noi ne adresăm clienţilor cu venituri peste medie, care pot să achiziţioneze o locuinţă prin programul Prima Casă".

    Reprezentanţii celor două proiecte se aşteaptă că apartamentele şi garsonierele din Carol City Parc vor fi vândute în proporţie de 90% până în mai - iunie 2016, iar Tineretului City să fie vândut în totalitate până la sfârşitul anului viitor.

    Preţurile locuinţelor din Carol City Parc pornesc de la 43.000 de euro, pentru o garsonieră de 34 de metri pătraţi, şi ajung la 97.875 euro pentru un apartament cu trei camere. În schimb, preţurile pentru Tineretului City sunt cuprinse între 41.000 euro (garsonieră de 32 mp) şi 89.250 euro (apartament de două camere).

    Tineretului City se află la circa 100 de metri de Parcul Tineretului, iar intrarea în complex este vizavi de mall-ul Sun Plaza. Carol City este amplasat la 50 de metri de Parcul Carol şi la o distanţă de circa 10 minute de mers pe jos faţă de staţia de metrou Tineretului.

    Hystria Residence - 86 de case ridicate în Corbeanca

    Cei care doresc să scape de agitaţia oraşului şi să îşi cumpere o casă în afara Capitalei au avut la dispoziţie mai multe oferte în acest sens din partea dezvoltatorilor, una dintre cele mai interesante fiind Hystria Residence, din Corbeanca, judeţul Ilfov, aflat la circa 12 kilometri de Bucureşti.

    Mircea Mureşan, managerul de vânzări al proiectului, ne-a spus că, până în prezent, în cadrul complexului au fost construite şi finisate 86 de case, iar 56 dintre ele au fost deja vândute.

    "Din punctul de vedere al infrastructurii, avem toate utilităţile necesare, respectiv asfalt, apă, gaz, curent, canalizare, fibră optică pentru internet de mare viteză, cablu tv şi de telefonie fixă", ne-a explicat domnul Mureşan, menţionând că Hystria Residence presupune cinci modele de case, cu preţuri cuprinse între 75.000 de euro şi 190.000 de euro.

    Lucrările de construcţie la cartierul de case au început în 2007, iar în perioada 2007-2008 au fost ridicate 20 de locuinţe cu modele diferite, deoarece înainte de criză se construiau case mari, de peste 240 de metri pătraţi suprafaţă desfăşurată, potrivit sursei citate.

    Mircea Mureşan ne-a precizat: "Am avut norocul să le vindem pe toate 20 până a început puternic criza, după care ne-am oprit. Timp de doi ani am regândit proiectul şi am reînceput dezvoltarea în octombrie 2010. În total vom avea 600 de case. Respectăm un business plan, dar trebuie să ne trasăm obiective în funcţie de modificările legislative de la noi".

    În plus, domnul Mureşan ne-a spus că echipa Hystria îşi propune, pentru următorii trei ani, să dezvolte aproximativ 50 de case anual.

    "Pregătim şi achiziţii de terenuri în jurul nostru, ca să ne putem extinde. 30 de hectare au fost deja cumpărate cu banii jos din surse proprii, fără credite bancare", potrivit aceleiaşi surse.

    Managerul proiectului susţine că cei care au cumpărat locuinţe în Hystria Residence au vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani în marea lor majoritate, 30% dintre clienţi lucrând în domeniul IT, 25% dintre ei fiind medici, iar restul având diverse alte profesii.

    Mobilă din lemn masiv, un nou trend la târgurile imobiliare

    Pe lângă oferta de locuinţe a numeroşilor dezvoltatori, în cadrul târgurilor imobiliare a început să se contureze şi un trend al antreprenorilor ce promovează produsele de mobilier pentru ansamblurile rezidenţiale. Astfel, în cadrul Târgului Naţional Imobiliar, oamenii au putut să vadă mobilă din stejar produsă în ţara noastră de o firmă cu capital 100% autohton.

    Managerul GMS Wood, Gabriel Şerban, ne-a declarat că în piaţă există o cerere tot mai mare pentru mobila din stejar şi din lemn masiv.

    "Firma noastră a apărut la sfârşitul anului 2012. Încă de atunci am observat că oamenii au început să aprecieze tot mai mult mobila românească", ne-a spus domnul Şerban, precizând că, anul trecut, a reuşit să vândă mobilier în valoare de 300.000 de euro.

    Potrivit sursei citate, GMS Wood deţine două fabrici în Bacău, una care produce semifabricate, iar cealaltă realizează mobilă. Circa jumătate din producţia de mobilă ajunge la export, în ţări precum Anglia sau Germania, ne-a spus Gabriel Şerban, care intenţionează să mărească liniile de producţie în funcţie de cererea de pe piaţa noastră rezidenţială.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Consilier

    Companii

    Internaţional