OAR RomâniaPaşii către maturitatea abordării patrimoniului construit

Şansele mediului construit de a căpăta calitate şi a fi valorificat depind direct proporţional de formarea şi apoi consolidarea în România a unei culturi a calităţii. Această cultură se formează greu şi depinde de toţi actorii implicaţi, atât de lideri, de specialişti, cât şi de public

Arhitectul Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) este de părere că "educaţia românească nu formează în sensul constituirii unei culturi a construirii, a spaţiului public şi al unei societăţi avansate",

În opinia domniei sale, în perioada următoare sunt puţine şanse să aibă loc o schimbare spectaculoasă de atitudine din cauză fracturii existente între sistemul de protecţie a monumentelor, de care răspunde Ministerul Culturii, respectiv gestiunea urbană şi economiile locale. "Ministerul protejează prin interdicţie şi deloc prin stimulare, fiind perceput ca o frână în calea dezvoltării şi investiţiilor, ceea ce a condus la dorinţa autorităţilor locale de a ieşi din sfera de protecţie, de a avea zone protejate cât mai restrânse, dacă se poate deloc", atrage atenţia domnul Ţigănaş.

Principalele probleme în restaurarea clădirilor de patrimoniu sunt legate de proprietate şi modul în care colaborează proprietarii din sfera publică şi privată. La acestea se adaugă incoerenţa strategică în general şi incapacitatea de a privi critic şi a progresa. Nu sunt de neglijat nici specula imobiliară şi corupţia excesivă, alături de incultura generală vizibilă la nivelul investitorilor şi al administraţiilor.

"La noi există doar protestul şi scandalul, nu şi critica şi dezbaterea. Discuţia despre valorificarea centrelor istorice şi a patrimoniului construit este una complexă, care înglobează nevoia de a avea o societate cu spirit comunitar, cu interese comune înţelese şi la care contribuie. Dar societatea românească nu este agregată, individualismul şi ultraliberalismul fac ravagii la nivelul comunităţilor. Este o problemă de maturitate a societăţii, nu o avem şi, mai rău, nu prea ne dăm seama de asta şi nici nu ştim să o construim", mai spune domnul Ţigănaş.

Generarea unor procese de durată este dificilă. Arhitectul Ţigănaş avertizează: "Dacă în aceste condiţii dificile mai intervine şi practica de a nu termina proiectele, de a nu le continua de la un mandat la altul (mai ales dacă se schimbă culorile politice) şi de a face cât mai mult, dar cât mai ieftin, succesele nu pot fi decât parţiale. Patrimoniul şi centrele istorice nu se pot regenera cu practica preţului cel mai mic, care domină ca principiu achiziţiile de servicii şi contractările româneşti".

Procesele de valorificare a centrelor istorice nu au început încă în România pe baze asemănătoare cu cele occidentale deoarece nu s-a ajuns încă la etapa adoptării principiilor care definesc calitatea lor. Principala problemă este cea a înţelegerii relaţiilor necesare dintre accesibilitatea pietonilor la aceste spaţii şi balansarea justă a circulaţiei vehiculare şi transportului în comun. "Până când nu scăpăm în România de mentalităţile şi practicile prin care autovehiculele sunt prioritare, nu avem şanse să regenerăm centrele istorice şi să le valorificăm", consideră arhitectul Şerban Ţigănaş.

De exemplu, un astfel de proces a durat în oraşele din Flandra (Belgia), precum Bruges, Antwerp, Gent, Leuven, circa 15 - 18 ani de coerenţă şi proiecte integrate.

Procesul referitor la patrimoniul centrelor istorice nu se poate realiza cu succes fără colaborarea dintre public şi privat, care se traduce prin facilităţi, stimulente, consultare, aspecte ce nu sunt întâlnite în gestiunea urbană din România.

Statul român şi administraţiile sale au probleme la toate nivelurile în a gestiona patrimoniul propriu, în a genera patrimoniu nou de calitate şi în colaborarea dintre centru şi regiune sau localitate.

Pe de altă parte, s-au acumulat suficiente practici, şi mai ales erori, care, dacă ar fi corect analizate, ar putea conduce la schimbarea de principii şi atitudine faţă de patrimoniu. Acesta este însă un lucru foarte dificil pentru o administraţie "ultrapolitizată", în care adversarul este întotdeauna de vină, consideră arhitectul Şerban Ţigănaş.

Dezbaterea şi comunicarea oferă cele mai bune soluţii pentru patrimoniu

În viziunea preşedintelui OAR, soluţia pentru încurajarea restaurării centrelor istorice şi a clădirilor de patrimoniu nu ţine de o reţetă anume sau aplicarea unor proiecte tip, ci de principii şi puterea exemplelor. Sunt necesare intervenţii de calitate prin proiectele de amenajare a spaţiilor publice. Acestea pot fi controlate ca investiţie de administraţie şi, dacă sunt reuşite, au efecte în lanţ asupra regenerării proprietăţilor private adiacente.

"Este nevoie de multă comunicare şi de eforturi de fertilizare care costă timp. Există un fel de primitivism la nivelul comunicării care se face prin discursuri comerciale. Identitatea este înlocuită de branduri, ideile de sloganuri, iar cercetarea, dezbaterea şi proiectul de acţiune, de prea multe ori insuficient fondate", remarcă arhitectul Şerban Ţigănaş.

În opinia domniei sale, discuţia despre patrimoniu şi valorificarea lui seamănă "cu ceea ce a însemnat alfabetizarea, electrificarea şi introducerea apei curente ca standard de civilizaţie". Mai seamănă cu formarea conştiinţei ecologice şi promovarea valorilor mediului, care au durat şi încă mai durează.

Pentru România, spaţiul public şi calitatea lui este în continuare calea spre a amorsa interesele tuturor actorilor urbani. Mediul rural sau oraşele mici pot fi, de asemenea, relansate prin intervenţii înţelepte în spaţiul public, crede domnul Ţigănaş.

Referitor la clădirile publice de patrimoniu, indiferent de instituţiile care le ocupă, acestea ar trebui să fie vizitabile, deschise şi cunoscute, subliniază arhitectul.

"Această atitudine poate fi formată, poate veni ca o cerinţă din partea comunităţilor, care ar trebui să-şi ceară drepturile de a se bucura de propriul patrimoniu. Starea comunităţii depinde de starea patrimoniului său. Indicatorul referitor la starea patrimoniului ar trebui să intereseze publicul şi să genereze proiecte şi exigenţe pentru guvernanţi. Un administrator de judeţ, primărie sau instituţie, trebuie apreciat şi după ce a reuşit să facă în privinţa valorificării patrimoniului", adaugă domnul Ţigănaş.

Autorităţile trebuie să ducă la capăt programele începute

Preşedintele OAR apreciază existenţa iniţiativelor autorităţilor publice locale în privinţa demarării unor programe pentru restaurarea centrelor istorice şi a clădirilor vechi, dar încă nu se văd rezultate convingătoare. Există totuşi câteva oraşe care au făcut deja pionierat: Sibiu, Baia Mare, Cluj, Alba Iulia, Timişoara şi, foarte puţin, Bucureştiul.

Sibiul este unul dintre oraşele care au mizat pe centrul istoric. În opinia arhitectului Ţigănaş, ar trebui să continue şi să extindă atenţia pentru spaţiul public dincolo de acesta, să "contamineze" mai mult din oraş cu proiecte care sunt centrate pe valorificarea patrimoniului.

Baia Mare a avut un "moment bun" în această privinţă, însă a trecut deja ceva timp de atunci şi ar trebui să revină şi să continue. De asemenea, Oradea ar trebui să fie foarte exigentă cu proiectele publice pe care doreşte să le lanseze, iar Clujul şi Timişoara ar trebui să termine proiectele începute, să îşi găsească ritmul de a continua în direcţia regenerării zonelor centrale şi stimulării valorificării patrimoniului.

Un caz aparte este Alba Iulia, oraş care a mizat clar şi declarat pe valorificarea patrimoniului, respectiv pe cetatea Alba Carolina, cea mai spectaculoasă structură de acest tip din România. Reuşita acestei măsuri va putea fi apreciată doar în timp. Deocamdată, după mai bine de zece ani de restaurări şi reconstrucţii, activităţile generate nu sunt în măsură să arate acest lucru, consideră domnul Ţigănaş.

În numele acestui proiect vital pentru Alba Iulia s-au făcut erori şi compromisuri care sunt la marginea culturii patrimoniului şi înclină către turismul comercial. De exemplu, a fost denumit "Ansamblu medieval" complexul central cu servicii, hotel şi restaurante, când construcţiile aparţin unei perioade istorice ulterioare şi nu au nicio legătură cu evul mediu, cu armurile şi halebardele, argumentează domnul Ţigănaş.

Graba poate strica treaba şi în utilizarea fondurilor europene

Reprezentantul OAR apreciază că este foarte bine că se încearcă atragerea de bani europeni, dar în acelaşi timp constituie un lucru periculos pentru calitate. Aceasta pentru că proiectele în vederea accesării acestor surse financiare se execută în general în grabă, superficial, fără resursele necesare şi fără concurs pentru a obţine calitatea. Ulterior, lucrurile nu mai pot fi schimbate în sensul aprofundării şi ameliorării.

Pe de altă parte, oraşele româneşti înclină foarte uşor atunci când au ocazia să devină parcuri de distracţii, inclusiv în zonele cu patrimoniu, este de părere arhitectul Ţigănaş.