Opinia arhitecţilor: Calitatea locuirii poate cădea victimă tăierilor de costuri

Pentru cele mai multe persoane achiziţia unei locuinţe reprezintă cea mai mare investiţie pe care o fac într-o viaţă. Având în vedere că durata de utilizare a locuinţei se întinde uzual pe cel puţin câteva decenii, aspectul calitativ este deosebit de important.

Calitatea unei clădiri porneşte de la concept şi proiect. Prin urmare, viziunea arhitectului, coroborată cu valorile asumate de dezvoltator, constituie premisele pentru realizarea unor locuinţe de calitate.

În opinia arhitectului Gabriel Raicu, de la CUB Arhitectura, calitatea unei locuinţe poate fi urmărită din perspective macro şi micro. În prima categorie intră locaţia, estetica, accesul auto şi pietonal, asigurarea locurilor de parcare, rezolvarea funcţională a circulaţiilor şi a spaţiilor comune. A doua categorie priveşte unitatea de locuit în sine: rezolvarea funcţională, spaţiile cât mai deschise, opţiunile de mobilare cu cât mai puţine constrângeri, iluminarea naturală şi ventilarea spaţiilor.

Potrivit arhitectului Alexandru Beldiman, calitatea este dată de partiul, stabilitatea, aspectul estetic, economia în exploatare, confortul pe care îl generează locuinţa respectivă. Nu în ultimul rând, ţine de felul în care se compun volumele şi se încadrează în spaţiul în care au fost ridicate.

Dacă, în general, în activităţile cotidiene este apreciată mobilitatea, mişcarea, deschiderea către nou pe care un oraş o implică, în ceea ce priveşte calitatea locuirii "statul" devine non-activitate principală: statul la masă, statul în pat, statul la televizor sau în cadă, argumentează arhitectul Emil Burbea, de la Republic of Architects. După părerea sa, ceea ce poate oferi arhitectura este doar un confort minimal al acestei "stări de absenţă, repaos sau introspecţie".

Confortul nu înseamnă doar suprafeţe minime

O componentă importantă în asigurarea calităţii locuirii este suprafaţa încăperilor. Suprafeţele minime pentru o locuinţă se regăsesc în Legea 114/1996 - "Legea locuinţei". Conform acestor reglementări, suprafaţa minimală pentru o cameră de zi porneşte de la 18 mp utili, iar pentru dormitoare de la 12 mp. Bucătăria trebuie să aibă cel puţin 5 mp, iar încăperea sanitară minim 4,5 mp. Locuinţa mai trebuie să dispună de măcar 2 mp de spaţii de depozitare. Valorile minimale cresc în funcţie de numărul de locatari.

Dacă legislaţia prevede aceste valori de pornire, nu înseamnă că toate locuinţele trebuie realizate la un nivel minimal, subliniază arhitectul Gabriel Raicu.

La rândul său, arhitectul Alexandru Beldiman spune că locuinţa nu trebuie să fie locul "simplei supravieţuiri", în care "meschinăria spaţiului" să condiţioneze dezvoltarea individului. În opinia sa, pentru a asigura confortul locuirii, o cameră de zi ar trebui să aibă minim 20 mp, bucătăria cel puţin 7 mp, dormitoarele de la 12-14 mp, iar baia minim 4,5 mp. La acestea trebuie să se adauge spaţii de depozitare măcar de 4,5 mp.

În principiu, suprafaţa bucătăriei trebuie să permită acomodarea unui frigider, a unor maşini de spălat rufe, respectiv vase. În general, în cazul locuinţelor noi este preferată varianta de încălzire cu centrală termică proprie, însă aceasta nu îşi găseşte locul aproape niciunde. De asemenea, de multe ori nu există suficiente spaţii de depozitare, atrage atenţia domnul Raicu.

Pe de altă parte, normarea şi instrumentalizarea vieţii de zi cu zi nu reprezintă o valoare implicită. Regularizarea şi stabilirea confortului minimal este un atribut al instituţiilor statului. Rolul arhitectului este de a anima aceste norme rigide cu alte tipuri de calităţi importante pentru locuire: lumina, priveliştea, ergonomia, este de părere domnul Burbea.

Calitatea locuirii este dată şi de modul în care sunt realizate compartimentările. Deoarece acesta este dependent de mulţi factori (de la conformaţia terenului, până la orientarea faţă de punctele cardinale, deschiderea spre anumite puncte de interes, perspective etc.), nu există o "reţetă" pentru compartimentarea optimă a unei locuinţe, susţine arhitectul Raicu. El precizează că, în linii generale însă, compartimentarea trebuie să asigure pierderi cât mai mici de spaţii, să lase opţiuni de modelare interioară şi să constrângă cât mai puţin din punct de vedere al mobilării şi utilării.

Beneficiarul ar trebui să aibă un important cuvânt de spus în compartimentarea locuinţei, pe de o parte pentru ca spaţiul să reflecte personalitatea sa, dar mai ales să îi asigure confortul în efectuarea activităţilor sale. Compartimentarea poate lăsa loc sau împiedica multe dintre modurile de utilizare a spaţiului, accentuează domnul Burbea.

Nu în ultimul rând, compartimentarea trebuie să ţină cont de numărul de persoane care locuiesc în acea casă, de vârsta acestora, de profesiunea pe care o practică. În altă ordine de idei, este necesar să asigure confortul fonic, termic, luminozitatea şi uşurinţa în orientare, susţine domnul Beldiman.

Dezvoltatorii fac presiuni pentru reducerea costurilor

În prezent, există o mare diversitate în privinţa produselor rezidenţiale şi a calităţii acestora, ceea ce reprezintă un lucru bun, deoarece aproape oricine poate găsi ceea ce caută. Întotdeauna vor fi investitori care se vor adresa celor cu cerinţe de confort şi investitori ce se vor adresa masei largi de cumpărători. Şi preţurile în sine sunt într-o directă corelare cu cele menţionate, remarcă arhitectului Gabriel Raicu.

În schimb, se manifestă o lipsă de individualitate a clădirilor de locuinţe. "Noile ansambluri, cu câteva excepţii, pur şi simplu au multiplicat unul din modulele generatoare şi a rezultat mai mult un soi de decât o integrare în context. Sigur, din punct de vedere al investitorului majoritatea obiectivelor se gândeşte mai degrabă în termeni financiari, în timp de amortizare a investiţiei, în factori de profit. Este foarte bine şi justificat, însă, cu un minim efort, chiar în aceleaşi costuri, se pot face lucruri interesante şi integrate inclusiv în ţesuturi urbane existente", consideră domnul Raicu.

Arhitecţii resimt puternic presiunea venită din partea dezvoltatorilor în sensul diminuării costurilor, uneori sacrificând din calitate. "Investitorii au făcut eforturi şi presiuni foarte mari în această perioadă pentru ca arhitecţii să uite din cât mai multe deziderate profesionale şi să accepte un tip de standardizare care este înfrăţit cu mirajul eficientizării şi al investiţiei minimale. Rodul acestui tip de gândire şi acţiune este un mediu construit lipsit de calitate, aproape grotesc în multe cazuri, cât si falimentar pentru multe ansambluri rezidenţiale. Speram ca această criză să fi deschis ochii actorilor implicaţi în industria construcţiilor înspre încercarea de a investi suplimentar pentru un mediu construit convivial, uman şi un pic mai rezonabil cu nevoile atât de simple ale vieţii cotidiene", ne-a declarat arhitectul Emil Burbea.

Există exemple de construcţii minunate realizate în ultimii ani, dar şi altele complet lipsite de vreo intenţie de a se raporta la ţesutul urban înconjurător şi care nu au cum să nu sară în ochi.

Potrivit estimărilor domnului Beldiman, doar maxim 20-30% din ansamblurile rezidenţiale noi se integrează în ţesutul urban.

Autorităţile singure nu pot face faţă expansiunii urbane

Expansiunea construcţiilor rezidenţiale este influenţată şi de activitatea şi investiţiile - suport realizate de autorităţile publice locale în infrastructura de transport, utilităţi şi servicii publice şi, nu în ultimul rând, în reglementările urbanistice. Arhitectul Alexandru Beldiman punctează printre realizările din domeniul urbanistic la nivelul Bucureştiului elaborarea Planului Urbanistic General, a Planurilor Urbanistice Zonale pentru zone protejate şi recenta declanşare a proiectului de aducerea la zi a PUG 2000.

În ceea ce priveşte lucrările de infrastructură executate, se remarcă în Capitală Pasajul Basarab, Şoseaua Tunari (Pipera) etc. În ansamblu însă, investiţiile publice sunt puţine şi nu foarte bine coordonate între ele, este de părere domnul Beldiman.

În opinia arhitectului Gabriel Raicu, până la soluţionarea problemelor de către autorităţile locale, antreprenorii pot prelua iniţiativa şi să investească în unele servicii publice integrate, înfiinţarea unor linii particulare de transport etc.

Nu doar autorităţile publice locale trebuie să ţină pasul cu expansiunea urbană, ci şi cetăţenii, ca utilizatori ai oraşului. "Ei sunt cei care resimt din plin efectele modernizării fragmentare din prezent", spune arhitectul Emil Burbea.

Mai mult decât atitudinea de planificare din partea autorităţilor, este important spiritul civic. "Acest simţ civic se resimte acum numai printr-o nemulţumire vagă. Astfel, poziţia de forţă a capitalului în faţa autorităţilor nu are cum să nu ştirbească din calitatea vieţii de zi cu zi", adaugă domnul Burbea.