Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Panouri fotovoltaice: Produsele ieftine au o durată de viaţă mai scurtă

F.A. Consilier /

"Iuco Top", Focşani.

"Iuco Top", Focşani.

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Aplicaţiile pentru case sunt multiple în ceea ce priveşte sistemele generatoare de energie din sursă fotovoltaică şi nu se poate furniza o soluţie standard pentru casă tip. Sunt importante dimensiunile şi poziţionarea locuinţei. "Însă, cel mai important este profilul consumurilor de energie ale gospodăriei respective, ca de altfel şi ce anume doreşte să realizeze proprietarul prin implementarea acestui sistem", afirmă domnul Alexandru Buceloiu, director tehnic "Consplan Management", Voluntari, Ilfov, companie dezvoltatoare de astfel de proiecte.

    Domnia sa identifică trei soluţii generale ce pot fi abordate atunci când vorbim de implementarea unei centrale fotovoltaice pentru locuinţe:

    Sistemul independent - sistemul ce îţi conferă autonomie asupra consu­murilor de energie.

    Este un sistem avantajos doar în anumite cazuri, întrucât valoarea de investiţie este mai mare, acesta presupunând baterii, al căror cost este destul de ridicat şi au o durată de viaţă mai redusă decât a panourilor ce produc energia. Ca exemplu, este un sistem ce merită implementat în cazurile în care locuinţa nu este conectată la reţea, iar această conexiune se poate realiza doar la o distanţă mare, ceea ce se traduce într-un cost foarte ridicat.

    Sistemul de producţie şi injecţie în reţea

    Acest sistem reprezintă o alegere potrivită pentru mulţi, datorită programelor ce susţin producătorii de energie din surse regenerabile. Datorită acestora, amortizarea investiţiei în sistemul de producţie este mult mai rapidă, avantajele fiind evidente.

    Sistemul de auto-consum

    Este un sistem dedicat celor al căror scop principal este acela de a-şi reduce costurile alocate energiei electrice. Astfel, sistemul implementat are o capacitate de producţie sub valorile consumului, iar diferenţele necesare sunt achiziţionate din reţea, în baza unui contract uzual cu un distribuitor acreditat.

    Preţuri de la 15.000 de euro

    Implementarea acestor sisteme nu are costuri standard. În baza studiului efectuat pe fiecare amplasament în parte, ţinând cont de aspectele enumerate anterior, se determină soluţia potrivită pentru respectiva locuinţă. "Dacă ar trebui să reducem la o sumă un sistem standard de auto-consum pentru o locuinţă ce nu are un profil deosebit al consumurilor, costurile s-ar ridica undeva la 15.000 euro", ne spune domnul Buceloiu.

    Şi domnul ing. Corneliu Topana, de la "Iuco Top", Focşani, spune că per total, cu echipamentele necesare, cu transport şi montaj, costul unui sistem de panouri fotovoltaice este de 15.000-18.000 euro, fără TVA.

    Produsele ieftine au o durată de viaţă mai scurtă

    În implementarea unei soluţii pentru generarea energiei din sursă fotovoltaică pot apărea greşeli la dimensionarea sistemului (alegerea numărului de panouri), la alegerea produselor şi frecvent la montarea panourilor.

    Şi pe această piaţă, ca pe oricare alta, există produse garantate, certificate, precum şi produse de o calitate îndoielnică. Domnul Alexandru Buceloiu susţine că beneficiarul trebuie solicite soluţii certificate, cu o producţie garantată, monitorizată permanent. Astfel, utilizatorul are garanţia eficienţei panourilor pe toată durata lor de viaţă (25 de ani), precum şi posibilitatea de a monitoriza producţia în timp real prin intermediul unor aplicaţii dedicate puse la dispoziţie. De multe ori, datorită costurilor mai reduse de implementare, clienţii au ales panouri de calitate foarte slabă, ca după o perioadă să îşi dorească înlocuirea lor. Bineînţeles, că întotdeauna, această operaţiune este mult mai costisitoare.

    Alegeţi echipamente de calitate şi dimensionaţi corect sistemul

    Când optaţi pentru o soluţie cu panouri fotovoltaice alegeţi echipamente de calitate şi dimensionaţi sistemul astfel încât în funcţionare să fie utilizat maxim 75% din capacitate, recomandă domnul ing. Corneliu Topana.

    Beneficiarul trebuie să ştie foarte bine ce îşi doreşte, este de părere şi domnul Alexandru Buceloiu. Trebuie să analizeze cu atenţie variantele puse la dispoziţie, să ia în considerare nevoile sale în materie de energie şi apoi să ia decizia potrivită. Toate variantele îi vor fi prezentate în mod obiectiv, atât din punct de vedere financiar, cât şi tehnic.

    Însă, cu atât mai mult cu cât această piaţă este nouă în România, trebuie înţeles că alegerea unor sisteme ieftine nu este o soluţie viabilă şi niciun beneficiar nu poate fi avantajat de o astfel de soluţie. Atâta vreme cât nu îţi atingi profilul de producţie preconizat, investiţia a fost realizată fără sens.

    "De multe ori am simtit reticenţă în posibili clienţi, în principal datorită lipsei de informare în acest domeniu în ţara noastră. Sperăm ca acest trend ascendent al fotovoltaicelor să se menţină, astfel încât toată lumea să realizeze beneficiile reale pe care le are această sursă de energie, Soarele", concluzionează domnul Buceloiu.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional