Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

PAOLO MERLONI, ARISTON THERMO:"Principala noastră provocare în România este consolidarea cotei de piaţă"

Companii /

"Principala noastră provocare în România este consolidarea cotei de piaţă"
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Criza economică s-a resimţit în fiecare dintre cele mai importante pieţe europene în care activează Grupul Ariston, iar România nu a fost o excepţie, ne-a spus Paolo Merloni, preşedintele executiv şi proprietarul Ariston Thermo, precizând că industria echipamentelor pentru încălzire este strâns legată de piaţa construcţiilor noi.

    Domnia sa ne-a declarat: "Încă din 2010 am început să simţim un declin puternic în ceea ce priveşte cererea pe acest segment. De asemenea, puterea scăzută de cumpărare a românilor este strâns legată de atitudinea lor conservatoare referitoare la investiţii. Achiziţiile au fost dictate mai mult de preţul produselor şi mai puţin de caracteristici sau servicii suplimentare.

    În orice caz, prin flexibilitatea arătată partenerilor noştri şi printr-o gamă largă de produse care să răspundă unor nevoi cât mai variate, am reuşit să trecem peste această perioadă dificilă fără să pierdem din cota de piaţă".

    Piaţa din ţara noastră este una strategică pentru Grupul Ariston, prezentând un potenţial puternic de creştere, în următorii ani. România este o piaţă relativ nouă, cea mai mare parte din vânzări fiind dedicată noilor instalări.

    Paolo Merloni a precizat: "Avem un brand foarte puternic în România, această piaţă fiind una care contează pentru noi şi care oferă multe oportunităţi de dezvoltare. (...) Principala provocare este aceea de a consolida cota de piaţă pe care o deţinem şi să continuăm să depăşim aşteptările clienţilor noştri, prin îmbunătăţirea constantă a produselor şi serviciilor noastre".

    O altă încercare pentru Ariston Thermo România o reprezintă introducerea pe piaţa noastră, din luna septembrie a anului curent, a noilor directive europene care vizează şi piaţa echipamentelor pentru încălzire.

    Referitor la acest subiect, Paolo Merloni ne-a precizat: "România reprezintă o piaţă care oferă multiple oportunităţi. Buna noastră poziţionare ne va permite să acţionăm în acest nou context (n.r. introducerea noilor reglementări), care prezintă semne de creştere în perioada următoare".

    Preşedintele Ariston Thermo a adăugat: "O provocare mai importantă decât cea din România este una de natură globală: misiunea noastră este aceea de a desfăşura o «revoluţie verde» în cadrul sectorului termic, scopul nostru fiind acela ca, până în 2020, 80% din cifra de afaceri a Grupului Ariston Thermo să fie generată de produse şi sisteme cu o înaltă eficienţă energetică şi produse care folosesc energie regenerabilă. În 2014, am atins 42% din acest obiectiv".

    Ariston Thermo planifică lansarea unor noi produse

    Planurile Ariston includ lansarea unor noi produse - atât sisteme de încălzire, cât şi boilere.

    Pe segmentul sistemelor de încălzire, va fi introdusă centrala în condensare Cares Premium, iar pe partea de produse ce folosesc energii regenerabile compania va lansa noua pompă de căldură Nimbus.

    "De asemenea, vom prezenta numeroase încălzitoare de apă noi care se disting printr-un design inovator, o înaltă eficienţă energetică şi uşurinţă în utilizare", a ţinut să precizeze domnul Merloni.

    Ariston Thermo România urmăreşte consolidarea poziţiei de lider pe cele două segmente importante (centrale termice şi încălzitoare de apă), precum şi îndeplinirea nevoilor actuale de pe piaţă în ceea ce priveşte produsele, dar şi serviciile anterioare şi ulterioare vânzării.

    Proprietarul Ariston ne-a declarat: "Obiectivele principale vizează informarea pieţei în ceea ce priveşte eficienţa energetică a produselor noastre, precum centralele în condensare, sistemele solare, pompele de căldură, dar şi boilerele electrice prevăzute cu funcţii şi tehnologii speciale menite să asigure un consum redus de energie şi protecţie pentru mediul înconjurător".

    Totodată, compania va continua proiectul demarat în 2013, prin care şi-a propus să perfecţioneze întreaga reţea naţională de centre service, astfel încât fiecare dintre acestea să fie capabile să ofere aceleaşi servicii de calitate în orice zonă a ţării. Proiectul se concentrează pe capacităţile tehnice ale tehnicienilor, viteza de intervenţie, calitatea şi furnizarea pieselor de schimb.

    Primele produse Ariston au intrat pe piaţa din România în anii "90, însă filiala Ariston Thermo este prezentă pe plan local din 1998.

    Prezenţa strategică şi geografică a grupului în ţara noastră acţionează pe trei canale diferite: companii şi comercianţi de instalaţii, DIY (Do It Yourself) şi magazine de electrocasnice, iar reţeaua de centre service numără peste 250 de parteneri.

    Anul trecut, numărul de angajaţi ai Ariston Thermo România a depăşit pragul de 80 de persoane, structura companiei incluzând şi Ariston SSC - Share Service Center, divizie responsabilă cu serviciile de contabilitate ale întregului Grup. Această divizie însumează mai bine de jumătate din totalul angajaţilor. Centrul de servicii al grupului a luat fiinţă, la noi, acum circa 5-6 ani. "Suntem foarte mulţumiţi de alegerea făcută (n.r. să investească în acest centru), pentru că oferă servicii foarte bune, de calitate, permiţând societăţii să avanseze", a declarat Paolo Merloni.

    Centralele Ariston vândute pe piaţa noastră, comercializate în Italia

    Centralele comercializate în ţara noastră provin din fabrica situată în Marche Region (Italia), care este şi cea mai modernă unitate de producţie a grupului, din punct de vedere tehnologic.

    "Fabrica din Osimo este un excelent punct de referinţă pentru producerea sistemelor de încălzire, pe când cea din Serra de" Conti reprezintă punctul de referinţă, la nivel global, pentru producerea sistemelor de panouri solare", potrivit preşedintelui companiei. Majoritatea centralelor în condensare pentru uz industrial sunt fabricate în Olanda.

    Printre ţările europene în care Ariston Thermo are fabrici se numără Belgia, Franţa, Germania, Italia, Elveţia, Olanda şi Rusia. La nivel global, fabricile Ariston se regăsesc şi în Asia, India şi Africa de Sud.

    "Fiind un jucător global, nu putem acţiona individual, în fiecare ţară, ci mai degrabă în termen de regiuni. Aşadar, reţeaua noastră de fabrici a fost concepută astfel încât să acopere o strategie globală; acesta fiind şi unul dintre elementele care au determinat creşterea brandului", ne-a mai spus Paolo Merloni.

    La nivel de grup, anul trecut a fost unul record, fiind atinse cele mai mari niveluri din istoria corporaţiei, atât în ceea ce priveşte profitul, cât şi ceilalţi indicatori economici, potrivit preşedintelui grupului.

    Cu 22 de fabrici în 12 ţări, dintre care cinci în Italia, Ariston a realizat, anul trecut, venituri de 1,342 miliarde euro, în creştere cu 7 milioane euro faţă de 2013. Profitul net s-a ridicat la 73 de milioane de euro, reprezentând o creştere de 17,7%.

    Activând în industria încălzirii şi preparării apei calde menajere, anul trecut, Grupul a vândut 7,4 milioane de produse în peste 150 de ţări, având 6.600 de angajaţi, în cele 53 de companii şi 5 reprezentanţe în 32 de ţări.

    La finalul anului financiar, investiţiile şi resursele dedicate sectorului de Cercetare şi Dezvoltare au însumat 61 de milioane de euro, situându-se pe acelaşi nivel cu cel din 2013.

    Paolo Merloni a precizat că este optimist şi pentru anul în curs, estimând că ar putea fi "un alt an bun" din punct de vedere al rezultatelor financiare ale corporaţiei. Sentimentul priveşte inclusiv România.

    În acest an, Ariston Thermo îşi propune să-şi continue dezvoltarea, investind în calitate şi inovare pentru produsele sale, în perfecţionarea serviciilor pentru clienţi şi axându-se pe propriile mărci, cu scopul creşterii influenţei pe diferite pieţe. Grupul va direcţiona noi investiţii în sectorul de Cercetare şi Dezvoltare, dar şi în tehnologizare şi optimizare.

    Punctul de forţă al Ariston Thermo Group este faptul că are o prezenţă extinsă, la nivel global, ceea ce face ca, atunci când o economie nu merge bine, situaţia grupului să se echilibreze cu o altă economie, care se află pe un tred pozitiv. Este ceea ce s-a întâmplat în criză, corporaţia reuşind să crească şi chiar să se dezvolte pe pieţe noi.

    O parte a strategiei Ariston este reprezentată de achiziţiile pe care le face corporaţia, în fiecare an aceasta cumpărând în jur de două companii de profil. Anul trecut, grupul a făcut achiziţii în Olanda şi Africa de Sud, iar recent - în Danemarca.

    Aristide Merloni a înfiinţat, în 1930, Industriile Merloni, pentru ca, în 2009, compania să îşi schimbe numele în Ariston Thermo Group.

    Rezultatele financiare ale Ariston Thermo România au fost în creştere, anul trecut faţă de 2013, după cum arată cifrele publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Astfel, profitul companiei s-a cifrat la 2,7 milioane lei, de la 2,17 milioane lei, în timp ce cifra de afaceri a fost de 109 milioane lei, de la circa 100 milioane lei.

    Fabrica Osimo (Marche, Italia) este una dintre cele mai tehnologizate unităţi de producţie ale Ariston Thermo.

    Construită în 1998, facilitatea are o suprafaţă de 20.500 mp şi o capacitate anuală de producţie de până la 700.000 de produse.

    Unitatea totalizează cinci linii pentru centralele termice pe gaz (convenţionale şi în condensare), una pentru centralele termice cu acumulare şi una pentru centralele termice de pardoseală (plus linii automate pentru camere de combustie, carcase, grupuri hidraulice, grupuri pentru gaz şi ambalare).

    Pieţele de distribuţie ale produselor fabricate la Osimo sunt Europa, Orientul Mijlociu, China şi Africa.

    Ariston Thermo, în cifre

    - 6.600 de angajaţi

    - 1,34 miliarde euro în vânzări

    - 61 milioane euro în proiecte de investiţii

    - 7,4 milioane de produse vândute pe an

    - 53 de companii

    - 22 de fabrici

    - 17 centre de competenţă şi R&D

    - 150 de ţări de distribuţie

    Centralele în condensare - singurele care vor fi comercializate, din septembrie

    Directivele europene vin ca urmare a obiectivelor UE denumite "20-20-20" şi care fac referire la protecţia şi respectul faţă de mediu şi prevăd ca, până în 2020, să se ajungă la o reducere de 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, o creştere cu 20% a utilizării resurselor regenerabile şi o scădere cu 20% a consumului de energie la nivel global, printr-o eficientizare sporită a produselor.

    Începând cu septembrie 2015, reglementările UE impun ca pe pieţele europene să nu mai fie comercializate decât produse ce ating un anumit prag de eficienţă energetică. Astfel, din luna septembrie, centralele în condensare vor fi singurele care întrunesc aceste criterii, urmând să nu mai fie comercializate centrale în condensare.

    "Opinia noastră este că introducerea acestor directive este extrem de benefică pentru întregul continent şi ne angajăm să creştem eficienţa produselor noastre, precum şi utilizarea produselor ce folosesc energie regenerabilă", consideră Paolo Merloni.

    Tehnologia condensării nu a fost foarte cunoscută în România, produsele bazate pe această tehnologie fiind noi pentru ţara noastră, potrivit domniei sale.

    Centralele în condensare presupun o economie la consumul de gaze de până la 35% şi un randament mult superior celor convenţionale (de până la 109%), costurile fiind, de asemenea, cu circa 30% mai mari.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Consilier

    Companii

    Internaţional