Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

PIAŢACofraje: Cifrele de afaceri au crescut în acest an

F.A. Materiale /

Cofraje: Cifrele de afaceri au crescut în acest an

Primele luni ale acestui an au adus creşteri ale cifrelor de afaceri în sectorul cofrajelor. Creşterile nu sunt foarte mari, dar sunt cu atât mai îmbucurătoare cu cât par să semnaleze o schimbare de tendinţă după amara experienţă a crizei ultimilor trei ani.

Doamna Adina Bucovici, director gene­ral al "Doka România Tehnica Cofrajelor", ne-a spus că pe primele patru luni ale acestui an cifra de afaceri a fost superioară celei de anul trecut cu circa 10 % - creştere datorată însă mai mult continuării unor proiecte începute în a doua jumătate a anului 2010.

În acelaşi timp, domnul Mircea Albuţiu, director general al "Harsco Infrastructure România" confirmă creşterea companiei în acest an şi subliniază că, prin diversificarea activităţii din România, veniturile au crescut, fiind susţinute de mai multe segmente. "Creşterea este în conformitate cu previziunile din bugetul pe anul 2011", afirmă domnul Albuţiu.

Şi "Cofraje Alsina România" a înregistrat o creştere în acest an. "Evaluând primul trimestru al anului 2011, nivelul cifrei noastre de afaceri a crescut cu 10%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2010, menţinând aceeaşi dinamică a creşterii şi consolidării cotei de piaţă", ne-a spus Ionay Fernandez, director executiv "Cofraje Alsina România".

Cifra de afaceri a "Faresin România" în primele luni ale anul 2010 a crescut uşor comparativ cu anul trecut. "Încă ne confruntăm cu o perioadă dificilă, în care investiţiile private sunt sistate şi ne bazăm în majoritate pe lucrările publice, dar pare că există un trend de creştere", meţionează Ulisse Gheduzzi, director general al "Faresin România".

În perioada de criză economică problema preţurilor a fost una extrem de sensibilă şi încă nu este depăşită. Furnizorii au fost supuşi unor presiuni mari din partea antreprenorilor ca să reducă preţurile întrucât aceştia licitau puţinele lucrări disponibile pe piaţă la preţuri din ce în ce mai mici. Beneficiarii au profitat de criză şi impuneau preţul drept cel mai important criteriu în acordarea contractelor de execuţie a lucrărilor. Ca urmare, preţurile au fost duse în jos până sau chiar dincolo de limita care asigura minimul de calitate şi de eficienţă economică.

Revenirea nu este deloc simplă de vreme ce beneficiarii au văzut care este pragul de jos al preţurilor. Aşa încât acum devin foarte importante negocierile punctuale pe fiecare lucrare în parte. În această perioadă ce pare a fi "post-criză" nu s-a conturat deocamdată o tendinţă clară e evoluţiei preţurilor. De la caz la caz unele lucrări au preţuri din perioada de criză dar în altele este probabil să apară deja creşteri ale preţurilor materialelor sub presiunea furnizorilor de materii prime. Dealtfel, managerii intervievaţi ne-au subliniat creşterea importanţei negocierii preţurilor, ceea ce totuşi reprezintă o etapă importantă de trecere de la preţurile minime impuse de beneficiari.

Ionay Fernandez, director executiv "Cofraje Alsina România", ne-a precizat că politica de tarifare a firmei pe care o reprezintă este flexibilă, în funcţie de situaţia clienţilor şi nevoile acestora, menţinând în acelaşi timp un criteriu omogen. "Ideea noastră este să menţinem preţurile de anul trecut, fiind conştienţi de faptul că fiecare şantier şi fiecare client trebuie tratat în mod diferit, în funcţie de diverşi parametrii, cum ar fi: perioada de lucru pe şantier, tipul materialelor etc.", menţionează domnul Fernandez.

În general, subliniază directorul gene­ral "Harsco Infrastructure România", domnul Mircea Albuţiu, preţurile au rămas neschimbate faţă de 2010, nivel pe care domnia sa îl consideră scăzut. În acelaşi timp confirmă că există o presiune ridicată în vederea creşterii preţurilor, venită şi din zona furnizorilor de materii prime. "Noi preferăm să acordăm o atenţie şi mai mare particularităţilor fiecărui proiect, pentru a răspunde cât mai eficient cerinţelor financiare solicitate", menţionează domnul Albuţiu.

"Doka" şi-a menţinut preţurile de vânzare şi a dus o politică de preţ flexibilă la preţurile de închiriere, funcţie de parametrii afacerii. Doamna Adina Bucovici, directorul general al "Doka România" ne-a spus că, în contextul crizei, pe piaţa cofrajelor din România există o concurenţă acerbă, care uneori capătă nuanţe de "canibalizare a preţurilor"- fără o bază economică reală. De multe ori constructorii sub-licitează de dragul adjudecării unor lucrări, după care exercită o presiune mare asupra furnizorilor lor ca să-şi minimizeze costurile. În acest mod preţul minim ajunge să fie unicul criteriu, chiar cu preţul sacrificării ulterioare a performanţelor echipamentelor, a productivităţii, siguranţei în muncă.

Din 2008 preţurile au scăzut şi la cofraje, cum au scăzut şi la multe alte produse folosite în construcţii. Politica de preţuri este reglementată de piaţă şi "Faresin România" s-a conformat. "Cererile sunt în valoarea absolută mai puţine aşa că evident preţul scade, vorbim de preţurile de chirie a cofrajelor. Preţurile unitare ale produselor Faresin nu au fost schimbate şi au rămas la valoarea lor reală", ne-a precizat domnul Gheduzzi.

Piaţa - între firmele mici şi jucătorii de talie internaţională

Piaţa locală a cofrajelor este eterogenă, pestriţă, afirmă doamna Adina Bucovici. Domnia sa semnalează pericolul intrării pe piaţă a unor firme mici, oportuniste, care oferă servicii de slabă calitate dar la preţuri reduse: "Pe lângă furnizorii de , care dispun de cofraje bazate pe un real know-how tehnic şi oferă soluţii optime şi complete pentru orice aplicaţii, care dispun de un parc de echipamente ce poate susţine orice lucrare, au apărut şi furnizori de echipamente ce nu pot oferi o soluţie sigură de cofrare, neglijează factorii de siguranţă statică, omit să furnizeze echipamente de securitatea muncii. Capacitatea acestora de a răspunde prompt la solicitări mai mari de echipamente este limitată. Evident, aceştia solicită tarife mai mici. Din păcate, în actualele condiţii de piaţă, din lipsa banilor şi din nevoia de a reduce orice costuri, tendinţa este de a căuta utilizarea echipamentelor de cofrare cât mai ieftine. Automat asta înseamnă sisteme de cofrare inferioare calitativ şi de multe ori - ceea ce este mai grav - tendinţa utilizatorilor de a elimina sistemele si echipamentele de siguranţa muncii din furnitura de echipamente pe care le utilizează."

În schimb, domnul Ulisse Gheduzzi consideră că ultimii ani au cam scos de pe piaţă firmele mici: "Azi, jucătorii de pe piaţa românească sunt societăţi bine amplasate şi cu experienţă internaţională bogată. În ultimii ani s-a constatat dispariţia multor firme mai mici de cofraje, aşa că pe piaţă sunt prezenţi numai lideri în segmentul cofrajelor. Evident că există concurenţă, mai ales în această perioadă cu volum redus de lucrări, dar orice investiţie constituie o provocare şi o prioritate pentru toţi jucătorii de pe piaţă."

În acelaşi timp, directorul general al "Harsco Infrastructure România" anunţă că intenţionează să mărească şi în anul 2011 cota de piaţă a firmei pe care o reprezintă "în concordanţă cu puterea financiară a grupului Harsco, a calităţii echipamentelor, precum şi a soluţiilor tehnice eficiente destinate clienţilor noştri."

Firmele caută să se apropie de clienţi

Începutul de an relativ bun dă speranţe managerilor de pe piaţa cofrajelor care şi-au făcut şi planuri de dezvoltare a afacerii. Astfel un punct important pe agenda multor manageri este apropierea de clienţi. "Am decis să fim aproape de şantierele clienţilor noştri atât prin suportul tehnic dezvoltat în toate zonele ţării, precum şi logistic, pentru reducerea cheltuielilor de transport şi a timpului de livrare a echipamentelor", ne-a declarat domnul Mircea Albuţiu director general al "Harsco Infrastructure România". Dezvoltarea firmei "Harsco Infrastructure România" a început foarte bine şi dorim să continuăm într-un ritm echilibrat atât în industrie, cât şi în construcţii, mai precizează domnul Albuţiu.

Şi directorul general al "Faresin România" ne-a spus că intenţionează să înfiinţeze poziţii de manageri zonali în vederea acoperirii unei arii cât mai largi din ţară.

În acelaşi timp, alţi manageri nu sunt convinşi de semnele redresării pieţei şi privesc cu mai puţin optimism evoluţiile acestui an. "Estimările pieţei de cofraje sunt dificil de realizat datorită nesiguranţei finanţărilor în domeniul construcţiilor. Am dori acum să revenim la nivelele anului 2009, dar pe moment sperăm să se menţină măcar la nivelul valorilor din 2010. este dat însă de finanţişti, constructorii trebuie să reziste pe orice vreme. Direcţiile orientărilor noastre strategice vizează menţinerea calităţii serviciilor noastre şi a cotei relative de piaţă", ne-a precizat doamna Adina Bucovici, director general al "Doka România Tehnica Cofrajelor".

La rândul său domnul Ionay Fernandez, director executiv "Cofraje Alsina România", ne-a declarat: "Scopul nostru pentru anul 2011, gândindu-ne că va fi un an difícil, este cel puţin de a menţine cota de piaţă şi de a merge mai departe în angajamentul nostru de a fi o companie líder în domeniul construcţiilor civile. Un alt obiectiv este să consolidăm sistemul nostru Mecaflex (grinzi metalice) pentru acoperiş şi să introducem noi procese tehnologice în sistemele de cofraje pe care le studiem momentan."

Noutăţi implementate în acest an

În acest an "Harsco Infrastructure România" a implementat mai multe sisteme de top ale grupului Harsco. Cel mai important şi inovativ sistem este INFRA-KIT, un sistem destinat cu precădere lucrărilor de infrastructură. Capacitatea portantă ridicată de peste 20 tone pe pop, uşurinţa cu care acesta este pus în operă fac din sistemul INFRA-KIT unul dintre cele mai căutate echipamente în lucrările de infrastructură, subliniază domnul Mircea Albuţiu.

Tot în acest an, Doka a modernizat produsul său FRAMI - care a devenit Frami Xlife şi a introdus noul său eşafodaj STAXO 40.

La rândul său, Faresin România promovează sistemele pentru infrastructuri, cofraje pentru pile de pod hidraulice, sisteme pentru pile şi culee.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional