Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2024

Pinum estimează creşterea vânzărilor cu 15%, în 2017

.. Companii /

Pinum estimează creşterea vânzărilor cu 15%, în 2017
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Compania Pinum, care activează în sectorul producţiei de uşi, ferestre şi parchet, şi-a menţiut, anul trecut, cifra de afaceri la 8 milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează o creştere a vănzărilor cu cel puţin 15%. Aceste previziuni se bazează pe deschiderea unei noi linii de producţie PVC, inaugurarea unui nou showroom şi dezvoltarea pieţei de export în Statele Unite, după cum ne-a spus Francesco Curcio, director în cadrul companiei.

    (Interviu cu Francesco Curcio, director Pinum)

    Reporter: Cum a evoluat segmentul uşilor şi ferestrelor din ţara noastră?

    Francesco Curcio: După ce, în perioada 2011-2012, s-a resimţit o scădere a pieţei, în ultimii ani există un trend îmbucurător de creştere, datorită deblocării proiectelor şi, în acelaşi timp, datorită comportamentului consumatorilor. Chiar dacă nu vom atinge valorile din 2007-2008, înainte de declanşarea crizei economice, segmentul uşilor şi ferestrelor este într-o continuă dezvoltare. Acest lucru este susţinut şi de faptul că utilizatorii pun tot mai mult accent pe produsele de calitate şi pe serviciile care le însoţesc. Estimăm că tendinţa de creştere va continua, întrucât piaţa de uşi şi ferestre este departe de a-şi fi atins limita.

    Reporter: Cum a evoluat cererea, în raport cu oferta?

    Francesco Curcio: Cererea a crescut, iar oferta a fost compensată prin importul din ţările unde cererea a rămas constantă, cum este, de exemplu, Italia. Însă, creşterea producţiilor nu a însemnat şi creşterea serviciilor, cum este montajul, marea problemă a zilelor noastre fiind lipsa forţei de muncă calificate. Avantajul Pinum este că lucrează cu echipe interne şi externe în exclusivitate, care asigură menţinerea calităţii serviciilor.

    Reporter: Care a fost evolutia preturilor in acest domeniu?

    Francesco Curcio: În ultimii ani, nu au avut loc creşteri de preţuri, acest lucru datorându-se competitivităţii crescute a pieţei. Însă, pentru viitorul apropiat, preconizăm o creştere a preţurilor în rândul producătorilor, întrucât, de la începutul anului, s-au simţit majorări atât la nivelul materiei prime, cât şi a salariilor.

    Reporter: Cum au evoluat "gusturile" clienţilor?

    Francesco Curcio: În ultima vreme, clienţii au înţeles cât de importantă este calitatea produselor, fiind o investiţie pe termen lung. Astfel, acum sunt dispuşi să aloce un buget mai ridicat în momentul achiziţiei, pentru a scăpa de costurile de întreţinere şi mentenanţă. În aceeaşi măsură, beneficiarii sunt mai informaţi şi au mai multe aşteptări de la produsele pe care le aleg, punând accent atât pe design, cât şi pe tehnologiile pe care le integrează acestea.

    Întrucât portofoliul Pinum cuprinde o gamă variată de produse, şi profilul clienţilor diferă destul de mult. Clienţii noştri pot alege din peste 500 de uşi disponibile, care pot fi adaptate în funcţie de stil şi buget. Astfel, putem oferi produse low cost, dar care beneficiază de garanţia calităţii şi designului tipic italian, precum şi produse de lux, unice pe piaţă. Pe lângă clienţii persoane fizice, ne adresăm şi arhitecţilor, investitorilor, antreprenorilor şi distribuitorilor.

    Reporter: Ce tipuri de produse comercializaţi?

    Francesco Curcio: Portofoliul Pinum cuprinde o gamă variată de uşi, de la cele de interior, la uşi de intrare, metalice, blindate sau rezistente la foc. În prezent, sunt peste 500 de modele, caracterizate printr-un design tipic italian şi o calitate excelentă, fiind potrivite pentru toate preferinţele utilizatorilor, precum şi pentru orice buget.

    De asemenea, le oferim clienţilor şi o linie de ferestre, patentate de noi, fiind printre cele mai avansate din punct de vedere tehnolologic şi, totodată, păstrând design-ul şi estetica inconfundabile. Ferestrele Pinum pot fi din lemn, PVC sau placate cu aluminiu, toate fiind certificate de cele mai renumite institute de specialitate din Europa.

    În acelaşi timp, Pinum are parteneriate cu cei mai cunoscuţi producători de parchet din Italia, cum ar fi Berti, Haro, Karelia, oferind o gamă largă de parchet stratificat şi laminat.

    Toate produsele Pinum sunt comercializate prin intermediul unei reţele complexe de distribuitori din întreaga ţară şi în showroom- urile din Bucureşti (Pipera şi AFI Park), Constanţa, Cluj, Iaşi.

    Reporter: Care sunt cele mai noi produse?

    Francesco Curcio: Printre noutăţile lansate anul trecut se regăseşte linia de uşi de interior Artwork, aceasta cuprinzând produse inovatoare şi elegante, caracterizate prin linii simple şi de efect. Tot anul trecut am lansat o nouă linie de uşi din lemn masiv, Masiva şi un model exclusivist de uşi de intrare, Filmuro Wings, care aduc un concept revoluţionar de uşi în acelaşi plan cu zidăria.

    De asemenea, noul showroom din Pipera găzduieşte produse cu dimensiuni, forme şi caracteristici diferite. Există uşi cu înălţime de 3 metri, precum şi uşi cu tocuri invizibile sau sisteme de boiserie.

    Tendinţele în domeniul uşilor şi ferestrelor urmăresc în principal latura inovativă, ceea ce înseamnă produse multi-funcţionale, care asigură tot confortul utilizatorilor. În ceea ce priveşte design-ul, sunt căutate uşile cu finisaje naturale, cu forme şi dimensiuni personalizate.

    Reporter: Cu ce rezultate financiare aţi încheiat anul trecut?

    Francesco Curcio: În 2016, Pinum şi-a menţiut cifra de afaceri la 8 milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează o creştere a vănzărilor cu cel puţin 15%. Aceste previziuni se bazează pe deschiderea unei noi linii de producţie PVC, inaugurarea unui nou showroom şi dezvoltarea pieţei de export în Statele Unite.

    Reporter: Ce proiecte de investiţii aveţi în plan?

    Francesco Curcio: Anul 2017 a început cu un proces complex de modernizare a fabricii Pinum, în cadrul căruia a fost echipată cu cele mai performante sisteme de producţie. Investiţia se ridică la 500.000 euro. De asemenea, în luna mai am inaugurat un nou showroom Pinum în Pipera, cu o suprafaţă de 1000 mp, pentru care s-au investit aproximativ 400.000 euro. Acesta este în prezent cel mai mare showroom de uşi, ferestre şi parchet din Europa de Est, găzduind produse din gama premium a unor branduri din Italia, în exclusivitate pe piaţa locală: Nusco, Berti, Alias, Rimadesio, Lualdi, Barausse.

    Tot anul acesta am investit în dezvoltarea capacităţii de producţie a fabricii de tâmplărie PVC, prin instalarea unei linii de producţie automate, care va asigura o capacitate de 150 ferestre/zi.

    Reporter: Care este capacitatea de producţie a companiei?

    Francesco Curcio: Fabricile Pinum din România asigură o capacitate de 6.000 uşi/lună şi 2.000 ferestre/lună, 15% din producţie mergând către export, în Italia şi în Statele Unite.

    Reporter: Care este materia primă pe care o utilizaţi?

    Francesco Curcio: Există mai multe tipuri de materii prime, în funcţie de produse, cele mai importante fiind lemnul, PVC, sticla şi aluminiul.

    Reporter: Mulţumesc!

    Povestea Pinum este legată de colaborarea dintre fabrica de mobilă Pipera şi compania Nusco Porte, începută încă din 1981, moment în care Mario Nusco a adus din Italia maşini şi tehnologie pentru realizarea uşilor cu design italian. Ulterior, în 1992, Mario Nusco a înfiinţat Pinum Producţie, companie care s-a ocupat cu producţia de uşi pentru pieţele din România şi Italia. Anul acesta, Pinum aniversează 25 de ani pe piaţa marilor producători de uşi, ferestre şi parchet din România.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Materiale

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Legea

    Internaţional