Productia din constructii, ajustata sezonier a crescut cu 1,6% in Uniunea Europeana si cu 0,1% in zona euro in luna mai 2012, in comparatie cu luna anterioara.
Cu toate acestea fata de mai 2011 productia din constructii din luna mai a acestui an a fost cu 6,9% mai mica in Uniunea Europeana si cu 8,4% mai mica in zona euro.
Dintre statele membre care au transmis date catre Eurostat, Romania este a doua in topul celor mai mari cresteri ale productiei din luna mai fata de luna aprilie, realizand o crestere de 5%. Tara noastra a fost surclasata doar de Anglia cu 6,3%. Totodata, o crestere semnificativa a productiei din constructii a fost inregistrata in Portugalia, 3,6%.
La polul opus cele mai mari scaderi s-au inregistrat in Slovenia (-17,5%), Ungaria (-4,1%) si Spania (-3,3%).
Per total productia a crescut in opt state membre, a scazut in sase si ramas stabila in Republica Ceha.
Pe segmente de activitate sectorul de constructii civile a inregistrat o crestere de 1,8% in Uniunea Europeana si o scadere de 0,2% in zona euro, dupa scaderi de -7,7% respectiv 3,6% in luna aprilie 2012. Constructiile ingineresti au crescut cu 0,7% in Uniunea Europeana si cu 0,6% in zona euro, dupa scaderi de -4,8% respectiv 3,9% in luna precedenta.