Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Sedako Group dezvoltă două proiecte rezidenţiale la Timişoara

F.A. Companii /

 Sedako Group dezvoltă două proiecte rezidenţiale la Timişoara
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Pe piaţa rezidenţială din Timişoara s-a făcut remarcat în perioada crizei dezvoltatorul Sedako Group, care a finalizat lucrările la trei blocuri de locuinţe, Iris 1, 2 şi 3, amplasate în partea de nord a municipiului, în apropierea Căii Torontalului.

    Anul acesta dezvoltatorul a început în aceeaşi zonă lucrările la Iris 4, un bloc de locuinţe cu subsol, parter şi 7 etaje, cu 60 de apartamente. Antreprenorul general al lucrărilor este societatea NL Bau din Timişoara, iar finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru luna mai 2013, ne-a declarat Laura Buga, director general Sedako Group.

    În prezent dezvoltatorul continuă vânzările în ansamblul rezdenţial Iris 3, din care au fost vândute jumătate din cele 60 de apartamente de două şi trei camere. În paralal, au demarat precontractările la Iris 4, bloc ce va fi însă alcătuit 70% din apartamente cu două camere, iar restul cu o cameră. Programul Prima Casă a avut un aport foarte important în vânzările realizate, în jur de 70% din tranzacţii fiind efectuate prin acest instrument. "Merg foarte bine vânzarile pe piaţa locală", apreciază Laura Buga.

    Politica de vânzări pentru complexul Iris a fost menţinerea constantă a preţurilor în ultimii patru ani de criză. Astfel, un apartament la cheie cu două camere şi suprafaţă utilă de 55 - 56 mp, este oferit la 58.000 euro, inclusiv TVA. Pentru un apartament cu trei camere preţul este de 79.000 d eeuro, TVA inclus, în timp ce apartamentele cu o cameră sunt vândute la preţuri cuprinse între 39.000 şi 45.000 euro, în funcţie de suprafeţe, adaugă doamna Buga.

    Cartierul Serena se va extinde cu 20 de case pe an

    În paralel, Sedako Group dezvoltă un mare ansamblu de locuinţe individuale pe un teren de 50 ha amplasat la sud-est de Timişoara, între localităţile Moşniţa Nouă şi Moşniţa Veche. Ansamblul cuprinde în total 450 de parcele, iar până în prezent au fost construite 54 de case. Ansamblul va fi finalizat în următorii 5-7 ani, a precizat directorul general Sedako Group.

    În medie s-au construit în jur de 20 de case pe an, dar ritmul ar putea fi intensificat dacă cererea este mare. Între timp, cartierul a fost conectat la reţelele de utilităţi: electricitate, gaze, apă, iar la momentul de faţă se desfăşoară şi lucrări de asfaltare a străzilor, a dăugat doamna Buga.

    Preţul unei case la cheie, parter+etaj, de aproape 120 mp utili, este de 89.600 euro. Compartimentările interioare sunt la latitudinea beneficiarului, uzual living, bucătărie şi baie la parter şi două sau trei dormitoare şi băi la etaj. Parcelele de teren au între 640 şi 670 mp.

    Directorul general Sedako Group consideră că piaţa rezidenţială a reintrat "în normal" şi este loc pentru noi dezvoltări rezidenţiale. Compania se va axa în principal pe intensificarea ritmului de construcţie în cadrul proiectelor începute.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional