Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

SIDERURGIŞTII CER EXCLUDEREA ROMÂNIEI DE LA APLICAREA MĂSURILOR LUI TRUMP:"Taxele impuse de SUA afectează grav metalurgia românească"

Emilia Olescu Materiale /

"Taxele impuse de SUA afectează grav metalurgia românească"

Siderurgiştii din ţara noastră îi cer premierului Viorica Dăncilă să intervină pentru excluderea ţării noastre de la aplicarea măsurilor fiscale impuse de administraţia Statelor Unite ale Americii.

În acest sens, Uniunea Producătorilor de Oţel din România (UNIROMSIDER) şi Uniunea Producătorilor de Ţevi din Oţel din România (UNITUB) i-au transmis, ieri, o scrisoare prim ministrului nostru, în care au precizat: "După cum se cunoaşte, în data de 08.03.2018, preşedintele SUA, Donald TRUMP, a semnat documentul prin care, în termen de 15 zile, se aplică taxe de 25% la importurile de oţel şi 10% la importurile de aluminiu. Această decizie luată de Administraţia SUA afectează grav industria metalurgică din România prin reducerea drastică a exporturilor româneşti pe piaţa SUA.

Precizăm că noile măsuri practic exclud, în continuare, posibilitatea exportului, în condiţiile în care, în anul 2017, România a exportat circa 120.000 tone produse siderurgice în valoare de circa 160 milioane euro şi circa 4.000 tone aliaje din aluminiu, în valoare de circa 15 milioane euro.

Decizia de majorare a taxelor vamale pentru oţel şi aluminiu a lăsat posibilitatea excluderii de la aplicare pentru unele ţări cu care SUA are relaţii speciale de tipul «Friendly national security ally with the USA». Din păcate, termenul de exonerare este extrem de scurt (circa două săptămâni de la semnare), iar excluderea ar urma să se facă în baza discuţiilor bilaterale dintre SUA şi statele care au o astfel de relaţie de parteneriat cu SUA.

Apreciind că relaţiile diplomatice dintre SUA şi România fac parte din această categorie, vă rugăm, doamnă Prim-Ministru, să dispuneţi întreprinderea de urgenţă a măsurilor necesare pe lângă autorităţile SUA în vederea exonerării producătorilor din România de oţel şi aluminiu de la aplicarea noilor măsuri vamale impuse de administraţia SUA".

Preşedintele american Donald Trump a decis, săptămâna trecută, introducerea taxelor vamale de 25% pentru importurile de oţel şi de 10% pentru cele de aluminiu, exceptând Canada şi Mexic de la această măsură, pe fondul discuţiilor privind renegocierea Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA).

Taxele vor intra în vigoare în termen de 15 zile de la anunţul lui Trump, făcut în 8 martie.

Trump este de părere că dumpingul de pe piaţa americană a oţelului şi aluminiului reprezintă "un asalt la adresa SUA", iar în acest context cea mai bună decizie pentru companiile de profil ar fi să-şi mute înapoi în Statele Unite oţelăriile şi topitoriile.

"Dacă nu vrei să plăteşti taxe, adu fabrica ta înapoi în SUA", a declarat Trump.

Senatorul republican Jeff Flake, un critic al lui Trump, a anunţat că va introduce o lege pentru anularea tarifelor, în timp ce republicanul Orrin Hatch, care conduce Comitetul financiar al Senatului SUA, a spus că va colabora cu Casa Albă "pentru a atenua pagubele" produse de aplicarea tarifelor.

După anunţul privind impunerea taxelor, comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, a declarat că Uniunea Europeană nu este o ameninţare la adresa securităţii Statelor Unite şi se aşteaptă să fie exclusă de la aplicarea tarifelor, în caz contrar fiind pregătită să adopte măsuri de retorsiune în termen de 90 de zile. "Am afirmat tot timpul că Europa nu este o ameninţare pentru securitatea internă a Americii, astfel încât ne aşteptăm să fim excluşi. Aşteptăm claritate privind declaraţiile preşedintelui SUA, însă suntem de părere că nu este o decizie bună pentru economia mondială", a afirmat Malmstrom.

UE a ameninţat deja cu posibile măsuri de retorsiune la decizia lui Trump. Lista pregătită de Comisia Europeană include aproximativ 200 de produse importate din SUA, în valoare totală de aproximativ 2,8 miliarde de euro.

Donald Trump, a declarat, sâmbătă, că va excepta Uniunea Europeană de la taxele vamale asupra oţelului şi aluminiului, dacă aceasta va renunţa la propriile bariere impuse produselor americane.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional