Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 7 / 2024

"TeraSteel a ieşit din criza precedentă mai puternică şi este pregătită să facă şi acum acelaşi lucru"

Materiale /

Cosmin Pătroiu

Cosmin Pătroiu

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Interviu cu Cosmin Pătroiu, CEO TeraSteel

    Pătroiu: "Proiectele pe care le aveam în plan înaintea stării de urgenţă sunt în grafic"

    În primul trimestru, TeraSteel România şi Serbia au avut o creştere de 24% a cifrei de afaceri, ajungând la 69 milioane de lei şi o EBITDA de 5,9 milioane de lei

    Reporter: TeraSteel a fost desemnat liderul pieţei de panouri termoizolante, potrivit studiului realizat de Neomar Consulting, la nivelul anului 2019, în România. În condiţiile actuale, de criză, ce strategie a adoptat TeraSteel ca să îşi păstreze locul în piaţă?

    Cosmin Pătroiu: Strategia TeraSteel din ultimii ani se concentrează pe consolidarea şi dezvoltarea reţelei de distribuţie. TeraSteel ocupă prima poziţie în piaţa de panouri termoizolante din România şi din Serbia, cu o cotă de piaţă de 20,9%, res­pectiv 27%. În acelaşi timp, suntem unul dintre cei mai importanţi producători de panouri termoizolante, structuri zincate uşoare şi hale la cheie din Europa Centrală şi de Est.

    Produsele noastre ajung în 25 de ţări europene, iar performanţele raportate în fiecare an sunt rezultatul relaţiei strânse pe care echipa TeraSteel o are cu partenerii săi, bazată pe încredere şi colaborare. Ne unesc dorinţa de dezvoltare, determinarea şi obiectivele ambiţioase.

    Încă de la începutul crizei provocate de noul coronavirus am fost în contact permanent cu partenerii noştri, pentru a găsi împreună cele mai bune soluţii. Pe de cealaltă parte, furnizorii de materii prime ne-au transmis asigurări că îşi pot onora livrările.

    În plus, în ciuda crizei, am păstrat toţi angajaţii TeraSteel, atât din România, cât şi din Serbia. O poziţie de lider se construieşte în timp şi în spatele acestui lucru, pe lângă vânzările cantitative şi valorice care ne poziţionează pe locul 1, există o echipă unită şi puternică şi o reţea solidă de parteneri. TeraSteel a ieşit din criza precedentă mai puternică şi suntem pregătiţi să o facem şi de această dată. Rezultatele din primele luni ale anului ne arată că suntem pe drumul cel bun.

    Reporter: Cât de afectată este activitatea companiei de pandemia Covid?

    Cosmin Pătroiu: Fabricile TeraSteel au un grad ridicat de automatizare şi o suprafaţă generoasă, astfel că activitatea de producţie nu a fost afectată de măsurile de distanţare şi limitare a interacţiunii pe care le-am implementat. Spre exemplu, în fabrica din Serbia, care are o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi, avem şase persoane pe schimb. Aşadar, fiecărui angajat dintr-un schimb îi revin circa 1.300 metri pătraţi şi sunt şanse reduse ca aceştia să interacţioneze pe durata unei zile. Pe toată perioada stării de urgenţă fabricile din România şi Serbia au fost operaţionale.

    Colegii din departamentul Financiar monitorizează zilnic un set complex de indicatori pentru a identifica din timp eventuale probleme la stocuri de materie primă, încasare, livrare, disponibilitatea forţei de muncă sau producţie. Astfel, am reuşit să ne adaptăm noilor condiţii şi să nu fim afectaţi de efectele pandemiei.

    În primul trimestru, TeraSteel România şi Serbia au avut o creştere de 24% a cifrei de afaceri, ajungând la 69 milioane de lei şi o EBITDA de 5,9 milioane de lei.

    Reporter: Care sunt perspectivele pe care le aveti pentru acest an?

    Cosmin Pătroiu: În acest moment avem o vizibilitate bună, până aproape de finalul anului, în ceea ce priveşte modul în care clienţii noştri au în plan să deschidă lucrările. Cererea este stabilă atât pe plan local, în cele două pieţe domestice pe care activăm, cât şi pe pieţele externe unde ajung produsele TeraSteel, cum este de exemplu Ungaria.

    Astfel, ne-am propus să depăşim rezultatele înregistrate anul trecut. Sectorul industrial are perspective bune de creştere şi ne aşteptăm să se păstreze trendul ascendent pentru spaţii logistice, de depozitare şi retail.

    Reporter: Sunt proiecte pe care a fost nevoie sa le anulaţi din cauza crizei provocate de Coronavirus?

    Cosmin Pătroiu: Gradul ridicat de incertitudine ne-a determinat să reanalizăm planul de investiţii, pentru a păstra o evoluţie echilibrată a business-ului chiar şi în condiţiile actuale. Nu ne-am anulat planurile, însă am realizat ajustări de timeline. Cu toate acestea, proiectele pe care le aveam în plan înaintea stării de urgenţă sunt în grafic. Acest lucru a fost posibil datorită echipei, care s-a adaptat rapid noilor condiţii de interacţiune şi a găsit soluţii alternative de a ne desfăşura activitatea în direcţia obiectivelor pe care le avem.

    Reporter: Cum a fost afectat sectorul pe care activaţi şi ce estimări aveţi pentru anul în curs?

    Cosmin Pătroiu: În ultimii ani, pe piaţa panourilor termoizolante, au luat avans ceea ce numim "proiectele moderne industriale". Stocul non-rezidenţial în România este estimat la 4 milioane metri pătraţi, în 2019, cu perspective solide de creştere în următorii 3-4 ani. Potrivit datelor INS, în primul trimestru s-a înregistrat o creştere de 17,6% a volumului lucrărilor de construcţii la clădirile nerezidenţiale.

    Studiul realizat de Neomar, care ne plasează pe primul loc în piaţa panourilor termoizolante, estimează valoarea pieţei la 130 milioane de euro în 2019, în creştere cu 9% faţă de 2018, ca urmare a avansului luat de sectorul construcţiilor industriale. Cantitativ, piaţa de panouri termoizolante din România a depăşit 8 milioane de metri pătraţi în 2019, cu un avans de peste 13% faţă de anul anterior.

    Anul acesta, restricţiile de circulaţie impuse în starea de urgenţă au creat la început mici întârzieri în livrările pentru proiectele din afara ţării, însă fără a determina probleme majore. Furnizorii de materii prime au livrat în ciuda condiţiilor grele, pe toată perioada stării de urgenţă. Din fericire, lucrurile s-au aşezat în scurt timp şi toată lumea a reuşit să se adapteze noilor condiţii de lucru.

    În ceea ce priveşte produsele dis­ponibile, cele care oferă rezistenţă superioară la foc şi fac parte din soluţii sustenabile, cum este cazul Lead by TeraSteel, câştigă tot mai mult teren în cererea din piaţă.

    Reporter: Ce rezultate aţi înregistrat anul trecut?

    Cosmin Pătroiu: Anul trecut, TeraSteel România şi Serbia au înre­gis­trat cea mai bună marjă de profitabilitate dintre companiile Gru­pului. Cifra de afaceri a TeraSteel România şi Serbia a crescut cu 18% în 2019, la 308,8 milioane de lei, în timp ce EBITDA a înregistrat o creştere de 42% faţă de 2018, până la 37,6 milioane de lei. Tendinţa de creştere s-a păstrat şi în prima parte a anului 2020 şi ne aşteptăm ca pentru semestrul întâi să raportăm rezultate peste cele din primul semestru al lui 2019.

    Reporter: Câţi angajaţi aveţi? A fost nevoie de disponibilizări/şomaj în această perioadă?

    Cosmin Pătroiu: Din TeraSteel România şi Serbia fac parte peste 220 de colegi. Măsurile implementate în utimele trei luni au avut la bază protejarea business-ului, a partenerilor şi angajaţilor noştri. Nu a fost nevoie să apelăm la şomaj tehnic sau disponibilizări în această perioadă. Avem planuri mari pe care ne dorim să le îndeplinim în formulă completă.

    Reporter: Ce capacitate de producţie aveţi?

    Cosmin Pătroiu: Fabricile TeraSteel din România sunt situate în Parcul Industrial TeraPlast din Sărăţel, Jud. Bistriţa-Năsăud (producţie panouri termoizolante PUR, PIR, Lead by TeraSteel) şi în localitatea Bistriţa (fabrica de producţie profile zincate). Fabrica din Serbia este prima unitate de producţie a Grupului TeraPlast în afara României, dar şi prima unitate de producţie cu capital integral privat românesc, inaugurată în străinătate după 1990. În Serbia producem tablă cutată autoportantă şi panouri termoizolante PUR, PIR şi cu vată minerală. Capacitatea de producţie cumulată pentru cele două fabrici de panouri termoizolante este de peste 4 milioane de metri pătraţi anual.

    Reporter: Din ce zone de activitate fac parte principalii clienţi TeraSteel?

    Cosmin Pătroiu: Avem o reţea solidă de parteneri, produsele noastre ajungând în peste 25 de ţări europene. Acoperim cu succes proiecte destinate spaţiilor logistice şi de depozitare, hale agrozootehnice, încăperi frigorifice, spaţii de retail şi producţie.

    Avem un portofoliu diversificat de produse care răspunde chiar şi celor mai deosebite cerinţe ale clienţilor TeraSteel.

    Reporter: Mulţumesc!

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Proiecte

    Amenajări

    Materiale

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Internaţional