Testare, cercetare, inovareUtilitatea abordării integrate a protecţiilor anticorozive pe piaţa românească
ADVERTORIAL
Dr. ing. Irina Popa, şef "Centru de Performanţă de Mediu a Construcţiilor", CS III, "Laboratorul de cercetare şi încercări pentru protecţia la coroziune şi biodegradare a construcţiilor", Sucursala INCERC Bucureşti
Parte a Sucursalei INCERC Bucureşti şi implicit a structurii extinse a INCD "URBAN-INCERC", "Laboratorul de cercetare şi încercări pentru protecţia la coroziune şi biodegradare a construcţiilor" (PCC) este definit printr-un profil de activităţi ce cuprinde atât esenţa tradiţiei celor peste 50 de ani de cercetare în domeniul coroziunii şi protecţiilor anticorozive în construcţii cât şi preocupări care, prin natura şi conţinutul lor, sunt tot mai mult conectate la provocările şi cerinţele actuale ale Uniunii Europene.
Activitatea laboratorului în domeniul coroziunii şi protecţiei anticorozive a construcţiilor este dezvoltată pe trei paliere principale:
- Activitatea de testare (foto 1), efectuată la solicitări ale operatorilor economici sau ca parte experimentală a activităţii de cercetare, cuprinzând:
- Încercări specifice de laborator - fizico-mecanice, climatice şi chimice, pentru stabilirea caracteristicilor şi a comportării în timp, în condiţii accelerate, a protecţiilor anticorozive;
- Încercări specifice în vederea elaborării de Agremente Tehnice pentru produse şi sisteme de protecţie anticorozivă în domeniul construcţiilor: protecţii anticorozive şi produse decorative pentru oţel (grunduri, vopsele, emailuri, lacuri) şi pentru beton (amorse, vopsele lavabile);
- Încercări specifice în vederea certificării de produse pentru acoperire şi protecţie.
- Activitatea de cercetare - inovare, concretizată prin :
- Studii de documentare şi analiză, cercetări experimentale şi cercetări prenormative pe teme de interes naţional în domeniul degradării prin coroziune a construcţiilor din oţel, beton, beton armat, a biodegradării lemnului şi în domeniul materialelor de protecţie anticorozivă;
- Studii, cercetări şi determinări experimentale pentru stabilirea stării de degradare prin coroziune a materialelor de construcţie şi/sau a construcţiilor situate în medii agresive, prin:
- Investigaţii privind evaluarea stării de degradare prin coroziune şi protecţia anticorozivă a construcţiilor situate în medii agresive naturale şi industriale (foto2);
- Expunere "in situ" (în mediu marin, montan, urban-industrial) şi încercări pentru determinarea comportării în timp a materialelor de construcţie şi a protecţiilor anticorozive aplicate pe suprafeţe din oţel sau beton (foto3);
- Analize de laborator pentru determinarea stării de degradare prin coroziune a betonului/betonului armat.
Portofoliul temelor de cercetare-inovare a laboratorului în perioada 2009-2013 a constat în principal din:
-Teme de cercetare prenormativă în domeniul degradării prin coroziune a construcţiilor, pe subiecte de interes naţional, tradiţionale (de exemplu coroziunea în mediul atmosferic marin sau degradarea prin coroziune a coşurilor industriale din beton armat) dar şi pe subiecte noi (protecţia integrată a elementelor din lemn şi oţel supuse biodegradării şi coroziunii). Au rezultat ample materiale destinate, după caz, documentării teoretice şi experimentale în domeniu dar şi completării/actualizării unor normative româneşti de specialitate.
-Teme de cercetare privind impactul schimbărilor climatice asupra materialelor de construcţie, subiect care se enumeră printre preocupările actuale ale cercetării la nivel internaţional. Având în vedere modificările constatate în regimul climatic al României din ultimii ani, au fost studiate aspecte referitoare la acţiunea acestor solicitări climatice asupra protecţiilor anticorozive performante cu caracteristici ecologice, accentul fiind pus pe studierea solicitărilor actuale specifice mediilor româneşti urban-industrial, marin şi alpin. Cercetări experimentale au fost derulate atât în laborator (în medii accelerate standardizate sau special concepute pentru a simula agresivitatea actuală a mediilor naturale menţionate) cât şi în site-urile de expunere de care laboratorul dispune în fiecare dintre cele trei categorii de medii naturale.
Considerăm că este de subliniat faptul că, în afara desfăşurării activităţii curente de cercetare - dezvoltare - inovare, specialiştii laboratorului în domeniul coroziunii şi protecţiei anticorozive din sucursala INCERC Bucureşti sunt frecvent confruntaţi cu solicitări de a stabili cauza unor degradări prin coroziune sau a comportării necorespunzătoare a unor materiale/elemente de construcţie ale unor clădiri mai vechi sau mai noi şi de a rezolva neajunsuri pe care procesele de coroziune le-au generat în timp. Ne sunt astfel implicit conturate aspecte vulnerabile privind domeniul protecţiilor anticorozive a construcţiilor din ţara noastră, probleme ce pot fi considerate, la nivel naţional, ca şi provocări societale în domeniu. Deşi uneori mai puţin evidente, acestea generează în timp disfuncţionalităţi în exploatarea construcţiilor, pierderi de materiale, cheltuieli suplimentare de materiale şi manoperă aferente lucrărilor de reparaţii, întreţinere, consolidări etc., în condiţiile în care abordarea încă de la început a aspectelor specifice protecţiei anticorozive ar fi determinat reducerea cheltuielilor menţionate dar şi asigurarea durabilităţii crescute a obiectivelor construite.
Asemenea puncte nevralgice, care la nivel internaţional fac obiectul unor preocupări susţinute şi constante, sunt cauzate la nivel naţional de:
- Neacordarea importanţei cuvenite degradărilor prin coroziune în domeniul construcţiilor:
- Slaba mediatizare sau existenţa unui număr redus de date privind evaluarea la nivel naţional a pierderilor economice ca urmare a fenomenelor de coroziune, în domeniul construcţiilor;
- Frecvenţa unor situaţii în care transpare existenţa unui nivel relativ scăzut de cunoaştere a aspectelor teoretice şi practice privind coroziunea şi protecţia anticorozivă a construcţiilor, un grad insuficient de profesionalism şi conştiinciozitate, în special în etapele de execuţie, exploatare şi urmărire a comportării în timp a construcţiei.
- Nereguli în organizarea şi abordarea activităţilor de protecţie anticorozivă în construcţii, ca de exemplu:
- Utilizarea de forţă de muncă necalificată/insuficient instruită (excepţie, firmele specializate de execuţie);
- Nerespectarea prevederilor normativelor în vigoare şi a indicaţiilor din fişele tehnice ale produselor;
- Urmărirea realizării unor economii în bani şi materiale prin aplicarea incompletă/incorectă a sistemelor de protecţie anticorozivă (număr redus de straturi, grosime de strat redusă, ş.a.).
În acest context, specialiştii în domeniul coroziunii şi protecţiei anticorozive a construcţiilor, Sucursala INCERC Bucureşti, consideră ca fiind necesară şi profitabilă o schimbare de atitudine la nivel naţional privind modul de abordare a problemelor specifice acestui domeniu.
Având în vedere necesitatea intensificării preocupărilor generale de realizare a unei creşteri inteligente, durabile şi favorabilă incluziunii în Europa a societăţii şi economiei româneşti, şi ţinând cont de implicaţiile economice şi sociale pe care domeniul construcţiilor le produce în timp în România, ar fi deosebit de utilă consolidarea reţelei specifice de comunicare şi colaborare concretă în plan profesional şi social, generând astfel un nivel mai ridicat de angajare şi responsabilizare a factorilor implicaţi, în special prin intermediul proceselor de comunicare între membrii reţelei.
Astfel, prin preocupări interactive şi participări la realizarea unor studii, analize şi dezbateri exploratorii, cu implicarea şi cointeresarea unor largi categorii de potenţiali beneficiari (stakeholders) în domeniul construcţiilor şi al producătorilor de produse anticorozive, se poate realiza la un nivel înalt abordarea integrată a fenomenelor de coroziune, cu promovarea mai eficientă a produselor de protecţie anticorozive existente în prezent pe piaţa românească.
Corelarea şi impulsionarea continuă a activităţilor de testare, cercetare, dezvoltare şi inovare în domeniul coroziunii şi protecţiei anticorozive a construcţiilor printr-o tot mai strânsă interacţiune între factorii interesaţi - cercetare, învăţământ superior, producători de protecţii anticorozive, proiectanţi, constructori şi nu în ultimul rând investitori şi antreprenori - va conduce în mod firesc la o creştere a gradului de cunoaştere ştiinţifică în domeniu şi la o mai bună mediatizare şi comercializare a informaţiei, produselor şi serviciilor specifice.
Având în vedere că, prin cercetarea aplicativă, o problemă tehnică rezolvată îmbunătăţeşte situaţia de moment şi de multe ori poate poate constitui ea însăşi un punct de plecare pentru crearea de noi soluţii şi abordări constructive, utile beneficiarului direct dar apoi şi altor potenţiali factori interesaţi, INCD "URBAN-INCERC", prin sucursala INCERC Bucureşti, "Laboratorul de cercetare şi încercări pentru protecţia la coroziune şi biodegradare a construcţiilor" îşi reafirmă deschiderea ca partener de încredere în acest sens, cu convingerea că anii de experienţă şi gradul actual de determinare constituie elemente ce fac posibilă concretizarea măsurilor optime de eficientizare în domeniu.