Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Zona urbană absoarbe 90% din vânzările de pavele şi borduri ale Symmetrica

Marius Constantin Materiale /

Zona urbană absoarbe 90% din vânzările de pavele şi borduri ale Symmetrica

Proiectele din marile oraşe absorb circa 90% din comenzile companiei Symmetrica, iar Sebastian Bodu, director executiv, speră ca treptat să crească fondurile alocate pentru zona rurală, arată un comunicat transmis redacţiei.

Sebastian Bobu menţionează faptul că proiectele publice sunt cele preponderente în fiecare regiune, deşi investiţiile bugetare sunt într-o continuă scădere în ultimii ani. O schimbare notabilă a intervenit însă în zona proiectelor private şi rezidenţiale, al căror număr a cunoscut o creştere uşoară, dar constantă, în ultimul an.

În cazul proiectelor publice, preţul devine elementul decisiv, iar produsele sunt alese direct de către constructor cu scopul de a obţine cel mai bun preţ.

Directorul executiv Symmetrica a subliniat: "În acest moment, circa 60% din vânzările companiei sunt direcţionate către proiecte publice, iar 25% către proiecte private, fie că sunt comerciale, industriale sau rezidenţiale. Restul de 15% revin vânzărilor către persoane fizice".

Compania Symmetrica acoperă 80% din teritoriul ţării, iar din totalul produselor livrate, cea mai mare parte, de 47%, ajunge în zona de nord, urmată de zona de sud, unde livrează circa 34% din totalul producţiei.

În ceea ce priveşte vânzările către clienţii finali, Sebastian Bobu a subliniat că zona Moldovei conduce detaşat faţă de alte zone din ţară, acest lucru fiind posibil datorită brand-awarness-ului companiei în zonă.

Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile. Aceasta a fost înfiinţată în 1994 de Florentina-Mihaela Stanciu (60% din acţiuni) şi Florin-Cristinel Stanciu (40% din acţiuni).

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional