FLORIN VLAD, PREŞEDINTELE VLAD GROUP:"Restaurarea caselor vechi ne aduce până la 2 milioane de euro anual"

"Cererea pentru reabilitarea locuinţelor monumente istorice este în creştere"

"Cea mai mare provocare în restaurarea unei case vechi este să îi redai strălucirea de odinioară"

Reporter: Cum merg afacerile în domeniul restaurărilor de clădiri istorice?

Florin Vlad: Lucrurile merg destul de bine şi am să vă dau un exemplu. În 2007-2008, când toată lumea avea nevoie de constructori, destul de mulţi oameni se îndreptau către piaţa rezidenţială, iar pe partea de restaurări era nevoie de oameni buni, de o echipă eficientă, de meşteri calificaţi şi verificaţi în timp. Aceşti specialişti trebuie să fie bine plătiţi, manopera având o pondere foarte mare raportat la volumul total de cheltuieli, din cauza faptului că multe lucrări sunt realizate manual şi nu mecanizat. Dacă în 2002-2003, când am început să ţinem evidenţele, manopera ajungea la circa 35-40%, acum înseamnă 60-65% din cheltuielile totale ale unei investiţii. Costurile cu manopera sunt foarte mari dacă ţinem cont de taxele pe muncă de care ştie toată lumea şi este destul de greu să rezişti în aceste condiţii. Preţurile sunt destul de ridicate în piaţa de restaurări, dar nu preţul este cel care ne-a calificat. În foarte puţine cazuri, am obţinut un contract sau o licitaţie datorită preţului. Înainte de toate, am câştigat o lucrare prin renumele pe care ni l-am construit, prin calitatea lucrărilor noastre şi know-how-ul pe care îl avem. De asemenea, avem ambiţia să terminăm toate lucrările pe care le începem. O lucrare începută şi neterminată este un eşec pentru toată lumea. 95% dintre oameni ştiu să facă lucruri, însă doar 5% dintre ei ştiu să le şi termine. Acesta este unul dintre subiectele discuţiilor pe care le am cu colegii mei mai tineri, cărora le spun: "Învăţaţi să terminaţi lucrurile!". Un lucru făcut şi neterminat nu are nicio valoare pentru nimeni. Noi nu mergem la o casă veche să zidim, să tencuim, să tragem ţevi, să punem becuri, căzi etc. Trebuie să-i dăm clientului un produs funcţional. El asta aşteaptă de la noi, înainte de toate. Nu faci hidroizolaţia unei case, pentru ca apoi să pui carton peste ea, ci o faci ca să nu-i intre omului apa în casă.

Timp de ani de zile am încercat să construiesc un brand. Toată lumea spune despre constructori că sunt neserioşi, că cerem un leu şi apoi vrem trei, că dăm un termen de o lună şi terminăm lucrările după două luni. Eu vreau să spun că lucrurile nu stau chiar aşa. Nu înseamnă că nu sunt solidar cu colegii mei de breaslă, dar trebuie să ne asumăm şi eşecurile, pentru că lucrurile nu se vor ameliora până nu ne schimbăm noi, constructorii.

Reporter: Mai avem experţi restauratori în acest domeniu?

Florin Vlad: Încă avem specialişti în domeniul restaurărilor de case vechi. Avem oameni foarte pregătiţi în piaţă care lucrează bine cu ipsosul, lemnul, dar, în schimb, nu mai există experţi mozaicari. Trebuie să apreciez încercarea domnului arhitect Şerban Sturdza de a reînvia anumite meserii care au dispărut din domeniul construcţiilor. Chiar dacă numărul specialiştilor este în scădere, avem mai mulţi decât au ţările occidentale. Din păcate, mulţi oameni buni pleacă în străinătate, dar este greu pentru ei să se integreze, pentru că trebuie să înceapă totul de la zero, să-şi creeze un nume şi o reputaţie. Nu trebuie să ne plângem de lipsa experţilor restauratori. Problema este în ce măsură suntem capabili să formăm buni specialişti pentru viitor. De exemplu, la Vlad Group avem doi ipsosari calificaţi, dar foarte încăpătânaţi şi trebuie să-i conving să mai coopteze încă un tânăr pe care să-l formeze. Mecanizarea şi eficientizarea proceselor de producţie a dus la pierderea manufacturierilor. În România secolului XXI, încă poţi să mergi o jumătate de oră cu maşina într-o direcţie şi să ajungi în secolul XIX.

Reporter: Câte monumente din Bucureşti au fost restaurate corect?

Florin Vlad: Şi eu mi-am pus această întrebare. Nu pot să vă spun cifra exactă, dar remarc o tendinţă de creştere a calităţii în timp a acestor clădiri istorice. A trecut lăcomia crizei din 2008, iar oamenii au început să-şi regândească sistemul de valori. Amintesc aici investiţia de la Hanul Gabroveni. Restaurarea Centrului Vechi din Bucureşti a fost făcută în pripă şi pentru profit. Totuşi, această zonă istorică s-a păstrat şi va trăi în continuare mult timp de acum înainte şi ca rezultat al lăcomiei oamenilor care au mers acolo să facă bani. Putem să vorbim aici şi despre clădirile de pe Calea Victoriei, acolo unde toate sunt înghesuite şi cât mai aproape de stradă. Lăcomia are uneori şi beneficii, dar când face "casă bună" cu prostia este bine să te fereşti de ea. În ultima vreme, a apărut un blocaj la nivelul instituţiilor statului din cauza activităţii tot mai intense a DNA şi avem dificultăţi în obţinerea unor aprobări care nu sunt extrem de importante, pentru că funcţionarilor le este teamă să mai semneze documente.

Reporter: Cu cât sporeşte valoarea unui monument istoric după restaurare?

Florin Vlad: Numai piaţa construcţiilor poate să ne spună cu exactitate cu cât creşte valoarea unei astfel de clădiri în urma restaurării. În trecut, când se vindeau asemenea obiective, valoarea lor de cumpărare era dată doar de valoarea terenului din zonă, pentru că este mai scump să reabilitezi o clădire decât să faci una nouă. N-aş putea să spun că valoarea unui monument istoric se dublează sau se triplează după restaurare. Înainte de toate, valoarea unei investiţii este arătată de zonă. Am văzut clădiri restaurate foarte bine, cum este castelul Miclăuşeni, dar care se află într-o zonă pustie.

Reporter: Cum a evoluat cererea pentru restaurarea monumentelor istorice?

Florin Vlad: Cererea pentru restaurările de case vechi este pe un trend pozitiv. În anii 2000, când am intrat eu pe piaţă, oamenii doreau ca totul să fie nou şi sclipitor în casa lor. Cu trecerea timpului, ei au înţeles că este mai important să repari un lucru deteriorat din casă şi să-i păstrezi valoarea istorică. Din acest punct de vedere, am observat o abordare tot mai profesionistă din partea arhitecţilor, iar clienţii au devenit mai educaţi. Cel mai probabil, această tendinţă a fost înregistrată ca urmare a contactului cu lumea exterioară şi nu poate să fie decât un lucru pozitiv. Eu sunt optimist şi cred că avem capacitatea să ne construim o ţară de care să fim mândri. Trebuie să începem să avem încredere în noi. Când vom începe să gândim ca o comunitate şi să lucrăm ca o echipă, lucrurile vor merge automat pe o cale pozitivă.

Vă spuneam că cererea pentru restaurări este pe un trend ascendent, iar criza economică am considerat-o un lucru necesar, pentru că nu mai aveam control pe preţuri. Toată lumea dorea să cumpere, iar criza a fost ca un duş rece. Pe mine m-a ajutat această criză, deoarece multă vreme am trăit în următoarea paradigmă: dacă vrei să scazi preţurile, trebuie să devii eficient. Am avut discuţii dese cu colegii mei pentru identificarea unor soluţii ca să devenim mai eficienţi, să scădem preţurile şi să fim mai competitivi în piaţă. La un moment dat, am avut un client care avea un buget limitat şi atunci am riscat, am scăzut preţurile şi am învăţat că reducerea preţurilor te ajută să devii eficient.

Reporter: Care sunt provocările activităţii din domeniul restaurărilor de clădiri istorice?

Florin Vlad: De exemplu, găsim arme destul de des în casele pe care le restaurăm, uneori adevărate arsenale. Înainte trebuia să sunăm la Departamentul de Arme şi era un proces mai complicat. Însă procedura de predare a acestor arme s-a simplificat, iar acum sunăm la 112 şi autorităţile ştiu ce au de făcut. O altă provocare este că în 99% din cazurile de restaurare a caselor, avem nevoie să schimbăm instalaţiile (ţevi sau cabluri alterate). Trebuie să găsim soluţii pentru a nu deteriora lucrarea. Aceste operaţiuni sunt realizate de oameni calificaţi, cu experienţă, care ştiu cum să abordeze o astfel de situaţie delicată. O altă provocare în procesul de restaurare a caselor vechi este coordonarea echipei care realizează lucrarea. De multe ori, clienţii abordează cu destulă superficialitate elementele de detaliu, de exemplu poziţionarea prizelor, şi se trezesc, după finalizarea proiectului, că vor să schimbe locul acestora. Din acest punct de vedere, este important ca arhitectul să atragă atenţia clientului cu privire la aceste tipuri de probleme. Din păcate, avem puţini arhitecţi care să facă nu doar proiectul, ci şi coordonarea acestuia în ansamblul său. Doresc să menţionez că am avut o colaborare excelentă cu o echipă de arhitecţi italieni. Au fost foarte meticuloşi în pregătirea proiectului şi au tratat cu mare atenţie chiar şi partea de instalaţii care nu este vizibilă, cea din spatele pereţilor. Când am lucrat în Germania, am observat cât de îndoctrinaţi sunt nemţii când vine vorba de o lucrare de construcţii. Ei se pregătesc foarte bine înainte să lucreze. Au învăţat că un cui se bate numai cu ciocanul şi nu se abat de la această regulă. Noi, românii, "ne descurcăm" - folosim o piatră, un patent, ce găsim la îndemână. Cea mai mare provocare în restaurarea unei case vechi este să îi redai strălucirea de odinioară. Constructorii care vor să-şi pună amprenta pe o astfel de lucrare fac o mare greşeală. Avem o problemă de tradiţie naţională, aşa cum spunea şi istoricul Neagu Djuvara: copiii distrug casele părinţilor. Cea mai mare mândrie pentru mine este să ştiu că am restaurat o casă şi că am adus-o cât mai aproape de felul în care arăta înainte.

Reporter: Care sunt problemele cu care vă confruntaţi în activitatea zilnică?

Florin Vlad: Nu le-aş numi chiar probleme. Atunci când lucrăm mult în zonele centrale, ne este foarte greu să ne facem aprovizionarea. Am creat un sistem săptămânal de programare a resurselor, prin care am stabilit ce are fiecare de făcut. Dar, prin specificul lucrărilor, întotdeauna apar şi lucruri neprevăzute.

Tot ceea ce ştiu despre casele vechi am învăţat experimentând. Am citit şi literatură de specialitate, dar experienţa proprie a fost cea mai folositoare. În timp, am remarcat că am avut tendinţa să iau lângă mine oameni tineri, care gândesc la fel ca mine şi pe care să pot să-i învăţ ceea ce ştiu. Odată cu începerea crizei, am încercat să aduc o echipă de specialişti în management care să ne ajute să devenim mai eficienţi în timpul programului de lucru. A fost o experienţă destul de costisitoare. În acea perioadă m-am retras puţin din conducerea companiei. După trei luni, acei specialişti au intrat în conflict cu toată lumea din firmă, iar angajaţii se uniseră ca să apere o "cetate asediată". Am oprit experimentul în momentul în care un client mi-a atras atenţia că această idee pe care am avut-o ne va pune societatea pe butuci. Am văzut atunci că am lângă mine o echipă unită şi pe care pot conta.

Reporter: Cum vă descurcaţi cu legislaţia din domeniu şi cu obţinerea autorizaţiilor?

Florin Vlad: Lucrurile merg bine, dar am avut şi destule probleme. Prima dată trebuie să obţinem un certificat de urbanism de la Primărie, după care, în funcţie de cerinţele certificatului, e nevoie de obţinerea unor avize. Apoi, urmează realizarea proiectului, pentru a determina dacă acea casă necesită sau nu consolidare. Toate aceste documente se depun pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie. În cazul nostru, avizul cel mai greu de obţinut este cel de la Monumente Istorice. Mai este dificil de obţinut avizul de la Inspecţia Generală de Stat în Construcţii (IGSC), dar noi nu am avut probleme în acest sens. În ultima vreme, am observat că oamenii de acolo au adoptat o atitudine mai flexibilă. Există întotdeauna temerea în piaţă că aceste controale de la IGSIC, Garda Financiară şi alte instituţii de specialitate sunt menite să-ţi facă rău. Eu privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă, întrucât inspecţiile au rolul să-i ajute pe constructori să-şi desfăşoare mai bine activitatea. Cei care vin în control te privesc ca pe infractorul numărul unu, însă eu le spun că îi privesc ca pe nişte colegi de muncă şi că nu putem trăi unii fără alţii. Din acel moment, inspectorii îşi schimbă oarecum optica şi devin conştienţi că trebuie să fie parteneri de dialog cu cei pe care îi verifică. Noi, românii, dăm mereu vina pe cei care iau şpăgi. Dăm vina pe cei de la primărie, de la poliţie, din politică, dar uităm că noi i-am format în acest fel şi i-am obişnuit să ne ceară şpagă.

Referitor la legislaţia din domeniu, eu o consider destul de bună. Din 2009, de când s-a schimbat legea cu zonele protejate, avem o singură comisie care este responsabilă de supravegherea acestor zone. Este vorba despre o comisie de la Ministerul Culturii care acordă avize pentru autorizaţii de lucru în zonele protejate, care includ şi monumentele istorice.

Reporter: Care sunt principalele probleme cu care vă confruntaţi în cadrul procedurilor de licitaţii publice?

Florin Vlad: Una dintre grijile mele, în această piaţă de restaurări ale caselor vechi, este să am acces la proprietarul clădirii respective şi să ajung să-l cunosc puţin înainte de elaborarea ofertei pentru lucrarea propriu-zisă. În cadrul licitaţiilor nu prea poţi să realizezi o legătură personalizată cu proprietarul casei şi nu îmi place să lucrez în condiţiile acestea. Preferăm să lucrăm în antrepriză, pentru că relaţia directă cu clientul este esenţială.

Reporter: Cum apreciaţi nivelul de fiscalitate din ţară?

Florin Vlad: Taxele sunt foarte mari mai ales pe muncă. La un calcul rapid, dacă vrei să-i dai unui angajat un leu trebuie să plăteşti încă un leu la stat, iar acest lucru înseamnă mult prea mult. Nivelul de fiscalitate nu m-ar deranja foarte tare dacă toată lumea şi-ar respecta obligaţiile şi ar plăti taxele şi impozitele la stat.

Reporter: Care a fost parcursul companiei Vlad Group?

Florin Vlad: Pot să vă spun, cu toată responsabilitatea, că m-am format ca inginer la BOG"ART. Acolo am învăţat meserie. Am lucrat cu ei din 1994 până în 2000. Am plecat din poziţia de inginer şef. Atunci, mi-am zis că este de datoria mea să încerc să văd dacă pot să fac ceva pe cont propriu. Am intrat în piaţa de restaurări de case vechi printr-o întâmplare. Am avut un mic contract pentru un avocat - prima lucrare - şi l-am finalizat cu bine (o casă pe strada Andrei Mureşan). Nu ştiam nimic despre această piaţă. La BOG"ART realizam, în principal, proiecte de birouri sau bănci. Cea mai frumoasă parte a proiectului a fost când i-am mărturisit clientului că nu ştiam cum va arăta casa la finalul lucrărilor. Aşa a început povestea Vlad Group. Ne-am axat pe piaţa aceasta de restaurări, reabilitări, consolidări de case vechi. Am intuit o nişă şi am remarcat că modul de abordare a acestor lucrări era următorul: o echipă făcea partea de consolidare, apoi veneau alţi antreprenori de specialitate pe partea de finisaje de lux. De multe ori, răul era deja făcut şi noi nu mai aveam ce să restaurăm.

Am avut o discuţie cu colegii mei, inginerii proiectanţi de rezistenţă, şi am constatat că avem, în piaţă, o tendinţă să exagerăm nivelul de asigurare a caselor. Nu discut aici de proiectele noi, vorbesc de casele vechi. Totodată, există un nivel destul de mare de conservatorism în abordarea proiectelor de restaurare a clădirilor vechi. Toată lumea foloseşte numai betoane, numai armături, care nu prea sunt compatibile cu casele vechi. Ştiu că tehnologiile noi de consolidări pe bază de fibră de sticlă, carbon şi răşini, sunt, într-adevăr, destul de scumpe, dar dacă nu începem să le implementăm nu se vor ieftini niciodată. Aceste tehnologii sunt mult mai potrivite pentru clădirile vechi. Vă spuneam că am intrat din întâmplare pe această piaţă de restaurări, dar, după ce am făcut acest pas, a început să-mi placă şi am învăţat un lucru esenţial. Fiecare casă veche este ca un om care îţi spune o poveste şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci când lucrezi la o restaurare de clădire veche este să-i asculţi povestea. Dacă nu-i asculţi povestea, casa nu te lasă s-o termini sau rişti să iasă ceva ce nu ţi-ai dorit. Astfel, pierzi esenţa şi personalitatea casei. Este lucrul cel mai important pe care l-am învăţat eu de la case.

Reporter: Care sunt cele mai mari proiecte pe care le-aţi restaurat?

Florin Vlad: Nu pot să spun că avem proiecte mari de restaurare. Noi am lucrat strict în piaţa privată, mai mult pe domeniul rezidenţial. Nu am avut proiecte de anvergură la nivel naţional, investiţii publice, bugetare etc. Este o lume în care nu am intrat. Am avut tentative în primii ani, dar am găsit acolo ceva care m-a deranjat. Nu mi-a plăcut ideea că nimeni nu era interesat de calitatea lucrărilor, ci erau interesaţi mai mult de partea financiară şi de comisioanele pe care le puteau primi în urma proiectelor. Din acest punct de vedere, eu nu am făcut şi nu fac politica subantreprenorilor, nici pe cea a furnizorilor de servicii, ci pe cea a clienţilor. Piaţa privată de restaurări este dură, dar mult mai sănătoasă, din toate punctele de vedere. Mă mândresc cu un proiect realizat pe strada Romulus. Am lucrat acolo cu domnul arhitect Şerban Sturdza, fiind primul nostru proiect împreună. A fost o provocare pentru noi, pentru că beneficiarul a permis şi a dorit să redea casei strălucirea de odinioară, iar rezultatul a fost unul deosebit de frumos. O altă casă la care am lucrat a fost pe strada Budişteanu, fiind premiată de Ordinul Arhitecţilor din România cu locul I, la Anuala din 2012. Încă o casă care îmi este foarte dragă se află pe strada Demetriade, lângă ambasada germană, în apropiere de statuia Aviatorilor.

Reporter: Ce lucrări de restaurare aveţi în derulare?

Florin Vlad: La ora actuală, avem trei lucrări mari în desfăşurare. Una dintre case este pe strada Turnescu, la numărul 1A şi a aparţinut principelui Nicolae. O altă lucrare - o casă veche, în stil maur - este pe strada Andrei Mureşan şi, de curând, am început reamenajarea hotelului Capitol. Deşi nu este monument istoric, imobilul este situat într-o zonă protejată, iar abordarea este aceeaşi. Nu avem foarte mulţi oameni, ca să ne permitem să contractăm multe lucrări. La genul acesta de proiecte, nivelul de calitate este esenţial şi este singurul lucru care ne menţine pe piaţă.

Reporter: Ce cifră de afaceri înregistrează compania?

Florin Vlad: Cifra de afaceri a Vlad Group a fost mereu în intervalul 1-2 milioane de euro. Am înregistrat o tendinţă de scădere a afacerilor odată cu venirea crizei, dar din 2012 am început să ne redresăm.

Reporter: Cum aţi reuşit să rezistaţi pe piaţă în perioada de criză?

Florin Vlad: Primul lucru pe care l-am făcut a fost să nu scad salariile, ceea ce m-a ajutat să-mi sortez echipa de lucru, pentru că am evitat plecarea oamenilor buni. În momentul în care scazi salariile, îţi pleacă specialiştii şi este un fenomen normal. Cu riscul de a pierde bani, nu am scăzut salariile. Nu s-a pus problema să nu putem concura cu alte firme româneşti la nivelul acordării remuneraţiilor, dar nu am fi avut nicio şansă în lupta cu companiile străine. La începutul crizei, am angajat doi tineri pe lângă fiecare meseriaş pe care îl aveam, ca să fie formaţi şi să devină oameni de bază în cadrul firmei. Mişcarea a avut succes, chiar dacă am avut şi cazuri în care unii experţi au plecat de la noi. În acea perioadă, angajaţii veneau la mine să-mi ceară adeverinţe de salariaţi ca să îşi ia credite de la bancă. Eu le-am propus să-şi creeze un fond în interiorul firmei (un fel de CAR), la care să cotizeze fiecare şi prin care să ia împrumuturi fără să mai plătească dobânzile pe care le-ar fi plătit la bancă. În total, prin acest fond s-au rulat aproximativ 17 miliarde de lei vechi, bani care ar fi plecat din buzunarele lor, dacă nu se uneau pentru această iniţiativă. Eu am stat deoparte, i-am lăsat să se organizeze cum au dorit, iar ideea a funcţionat foarte bine, întrucât am văzut angajaţi care au reuşit să-şi cumpere case sau maşini. În acest fel, oamenii mei au reuşit să se solidarizeze.

Reporter: Câţi angajaţi aţi avut înainte de criză şi câţi aveţi acum?

Florin Vlad: Am intrat în criză cu 120 de angajaţi permanenţi şi acum suntem 67, dar aceştia sunt oameni pe care ştiu că mă pot baza în orice moment.

Reporter: Aţi accesat fonduri europene pentru lucrările dumneavoastră?

Florin Vlad: Pentru lucrările de restaurare nu am luat bani europeni, dar am avut o tentativă să deschid câteva ateliere cu finanţare europeană. Am renunţat la idee după ce am văzut care era nivelul birocraţiei pentru un astfel de proces.

Reporter: Aţi avut lucrări şi în afara ţării?

Florin Vlad: Am avut un mic proiect, în sensul că am trimis o echipă de oameni să lucreze pentru un client. Am fost contactaţi din Germania pentru o restaurare, dar ar fi trebuit să lucrăm prin intermediari. Activitatea noastră este mai mult în Bucureşti, mai puţin în restul ţării şi străinătate. Însă, dacă vom fi contactaţi pentru o lucrare în afară, vom lua în calcul orice propunere de acest fel. Coordonarea este cel mai important aspect de care trebuie să ţinem cont în desfăşurarea unei lucrări de restaurare. În Bucureşti avem depozitele centrale ale firmei, atelierele de producţie pentru lemn, piatră şi metal, un serviciu de mecanizare care cuprinde 9 maşini şi utilaje de mici dimensiuni. Nu suntem o societate mare şi nici nu ţintim să ajungem în acel punct.

Reporter: Care este strategia de dezvoltare a companiei?

Florin Vlad: Nu ne gândim neapărat la dezvoltare, ci mai degrabă la continuitate. În prezent, am ajuns la etapa în care am realizat că firma trebuie să existe şi după ce mă voi retrage de la conducere şi vom face schimbul de generaţii. Afacerea noastră a căpătat o anumită personalitate care merită să fie menţinută în piaţa aceasta de restaurări.

Reporter: Vă mulţumesc!