IULIAN NIŢULESCU, "DEZVOLTATOR IMOBILIAR":"Am asistat la o stabilizare a preţurilor locuinţelor noi"
Locuinţe / 06 iunie 2014

Pe piaţa imobiliară din Bucureşti şi Ilfov s-a făcut simţit un interes crescut în special pe segmentul rezidenţial, în ultimul an, potrivit lui Iulian Niţulescu, director general în cadrul "Dezvoltator Imobiliar".
Domnia sa ne-a precizat: "Am asistat la o stabilizare a preţurilor locuinţelor noi, o noutate faţă de ultimii ani, când scăderile de preţuri au fost foarte mari. De asemenea, şi numărul de case şi apartamente noi care s-au construit a fost mai mare, mai ales în zona Bucureşti-Ilfov şi în vestul ţării. Aşadar, piaţa rezidenţială s-a stabilizat, în ultimele luni, scăderile de preţuri din ultimii ani au început să încetinească. Totuşi, ştim cu toţii că locuinţele din Bucureşti sunt cu aproape 50% mai ieftine faţă de anii 2007-2008. În câteva oraşe ale ţării, ieftinirile au fost şi mai accentuate, însă începutul anului 2014 ne dă speranţe pentru o posibilă creştere uşoară a preţurilor".
Faze noi de construcţie la proiectele deja începute
În zona de sud a Bucureştiului, în special în cartierele Berceni şi Rahova, au fost demarate faze noi de construcţie ale proiectelor deja existente, precum "Apollo Residence Berceni", "Confort Urban Residence Rahova" sau "Brown Residence". De asemenea, există şi proiecte noi, precum "Vista Rezidenţial Concept", după cum ne-a spus domnul Niţulescu.
Potrivit domniei sale, în zona de vest a Capitalei, ansamblul rezidenţial "Militari Residence" se află într-o continuă dezvoltare, dar au apărut şi proiecte noi, cu invesţii mai mici, precum "Mărgelelor 11".
"În est, cartierul Titan devine tot mai interesant pentru investitori. Dezvoltatorul imobiliar «Adama» a extins complexurile «Evocasa Optima» şi «Edenia Titan», iar ansamblurile «Amalia Rezident» şi «Trapezului Residence» urmează să livreze noi locuinţe în acest an", ne-a mai spus Iulian Niţulescu.
În nordul Capitalei, investitorii se concentrează pe construirea de case
În nordul Bucureştiului, investitorii imobiliari se concentrează foarte mult pe construirea de ansambluri de case. Un exemplu concret este cartierul "Good Residence", care a livrat peste 300 de locuinţe noi în ultimii trei ani, în acest proiect lucrările de extindere continuând. Unităţi locative noi vor fi disponibile în acest an şi în complexurile "Bavaria Park", "Hystria Residence" sau "Flamingo Park". De asemenea, tot în partea de nord, noi apartamente vor fi construite în "Cosmopolis", unul dintre cele mai mari complexuri din ţară, dar şi în "City Point Aviaţiei", din zona cu acelaşi nume.
Dezvoltatorul "Adama" a anunţat, la începutul anului, că intenţionează să construiască un ansamblu în "Berceni". De asemenea, "DAC Antrepriză Construcţii" va lucra la un nou proiect în zona Fundeni, iar proiectele exclusiviste din nord, "One Floreasca Lake" şi "Madrigalului Residence" urmează să fie finalizate. "Opus Land" îşi va mări portofoliul pe rezidenţial, cu proiectul pe care-l va ridica pe Barbu Văcărescu, în acest caz fiind estimate 100 de locuinţe, ne-a spus reprezentantul "Dezvoltator Imobiliar".
Domnia sa ne-a precizat că, în ultimii ani, străinii şi-au arătat deschiderea pentru a începe proiecte în România. Este cazul spaniolilor de la "Gran Via", ce construiesc un ansamblu în Drumul Taberei ("Timişoara 58 Apartments") sau al americanilor de la "Rockfeller Group", cu proiectul din Mihai Bravu, "Vitan Residence 2".
Cerere în creştere şi ofertă tot mai bogată, pe rezidenţial
Pe segmentul rezidenţial, cererea este în creştere comparativ cu ultimii ani, iar oferta este din ce în ce mai bogată, opinează sursa citată, subliniind: "Să ne uităm la zona Bucureşti-Ilfov, unde ansamblurile rezidenţiale se construiesc fără oprire, iar oamenii cumpără. Preţurile mici din sud au contribuit foarte mult şi la creşterea numărului de oferte de locuinţe atractive din punct de vedere al costurilor, mai ales în Est (ex. cartierul Titan) şi Vest (Militari). În Nord, cu excepţia câtorva dezvoltatori care sunt oarecum forţaţi să menţină un preţ ridicat, atât casele, cât şi apartamentele au ajuns la un echilibru al costurilor".
Preţurile variază foarte mult în funcţie de poziţionare, de facilităţile şi dotările oferite şi de anul construcţiei ansamblurilor. Astfel, garsonierele costă între 19.000 şi 20.000 de euro, apartamentele de două camere - de la 30.000 de euro, iar cele de trei camere - între 35.000 şi 40.000 de euro.
Pe segmentul spaţiilor de birouri, Capitala rămâne centrul de interes
Pe segmentul spaţiilor de birouri, Capitala rămâne centrul de interes. Pentru acest an, au fost anunţate livrări de 120.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri, volumul fiind similar cu cel de anul trecut, după cum ne-a spus domnul Niţulescu, care subliniază: "Observăm că nivelul investiţiilor străinilor creşte de la lună la lună şi asta nu poate decât să ne bucure".
Printre proiectele de birouri din Bucureşti se numără clădirile "AFI Park 4" şi "AFI Park 5", construite de AFI Europe (lângă centrul comercial AFI Palace Cotroceni) - investiţie de circa 50 de milioane de euro. Lucrările au început în luna aprilie şi urmează să fie finalizate până la sfârşitul anului 2015.
Proiectul "Bucharest One" (zona Aviaţiei), dezvoltat de "Globalworth", este o investiţie de 60 de milioane de euro, în acest caz lucrările fiind demarate anul trecut şi fiind prevăzute să se termine în trimestrul al treilea al anului viitor.
"Green Court", construit de "Skanska" în zona Barbu Văcărescu, presupune trei faze de construcţie, prima necesitând o investiţie de 46 de milioane de euro şi având termen de finalizare în octombrie 2014.
Pentru partea de birouri se anunţă proiecte noi în 2014, în Bucureşti, ne-a declarat sursa citată, adăugând: "«Portland Trust» va începe, probabil, să dezvolte o clădire de birouri pe Barbu Văcărescu, unde a cumpărat de curând un teren, iar «AFI Europe» a demarat lucrările la ultimele două clădiri din apropierea mall-ului bucureştean".
Niţulescu: "O treime din noile contracte semnate în domeniul birourilor sunt de preînchiriere"
Rata de preînchirieri din primul trimestru al anului în curs, în segmentul spaţiilor de birouri, este îmbucurătoare, o treime din noile contracte semnate fiind de preînchiriere, "semn că lucrurile încep să meargă", susţine Iulian Niţulescu.
Potrivit domniei sale, pe piaţa de birouri din Bucureşti, zona de Nord (în special în Pipera) şi zona centrală (Victoriei-Romană) sunt cele mai scumpe. În medie, chiriile lunare sunt cuprinse între 18 şi 20 de euro/mp. În Vestul oraşului, preţurile coboară până la 15-16 euro/mp/lună, iar în Sud găsim preţurile cele mai scăzute, respectiv 10-12 euro/mp/lună.
Niţulescu: "Cele trei proiecte de mall-uri demarate în Capitală - mai mult decât suficiente pentru satisfacerea cererii"
Pe segmentul comercial din Capitală, anul trecut a fost inaugurat "Promenada Mall", iar investitorii au anunţat că vor mai începe încă cel puţin trei proiecte anul acesta. În urmă cu doi ani, erau prevăzute cinci proiecte comerciale de mari dimensiuni, în Bucureşti: "Park Lake Plaza", "AFI Palace", "Victoria City", "Mega Mall" şi "Promenada".
"Park Lake Plaza" (în apropiere de Parcul IOR), construit de "Sonae Sierra" şi "Caelum Development" este un proiect care a debutat la începutul anului 2014 şi care ar urma să fie finalizat în 2016.
Lucrările de construire la "Mega Mall" (situat pe platforma Electroaparataj, în spatele Stadionului Naţional), dezvoltat de NEPI şi "Real 4 You", au început în octombrie 2013 şi vor fi terminate în primul trimestru al anului viitor, investiţia necesară fiind de 150 de milioane de euro.
Reprezentanţii companiei "Benevo" au declarat că în vara acestui an vor începe construcţia mall-ului "Victoria City", pe terenul fostei platforme Dacia (în zona Bulevardul Bucureştii Noi).
"Am tot auzit că bucureştenii trebuie să aibă câte un mall la fiecare 100.000 de locuitori. Consider că, după ce se vor finaliza cele trei proiecte demarate la sfârşitul anului trecut sau anul acesta, numărul mall-urilor din Capitală va fi mai mult decât suficient ca să satisfacă cererea. Cred că este de evitat o concurenţă mult prea aprigă, pe cartiere, întrucât investitorii ar avea de pierdut, pentru că nu şi-ar mai putea atinge numărul de vizitatori stabilit", susţine sursa citată.
Diferenţe mari de chirie pe segmentul comercial
Referitor la nivelul chiriei din segmentul comercial, diferenţele sunt mari. În Vest, chiria lunară pe metrul pătrat este cuprinsă între 35 şi 55 de euro, în timp ce în Nord depăşeşte această sumă, după cum ne-a declarat Reprezentantul "Dezvoltator Imobiliar". În Centrul Capitalei, media chiriei se situează la circa 40 de euro/mp/lună, similar cu nivelul din zona de Sud. La aceste preţuri se adaugă şi cheltuielile cu utilităţile, costurile de publicitate şi cele de mentenanţă.