Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2024

Carpatcement, vanzari in crestere

A.D. Companii /

Carpatcement, vanzari in crestere

Grupul Carpatcement, membru al concernului international HeidelbergCement, a anuntat o crestere a volumului de vanzari in 2011 fata de anul precedent pe toate cele trei divizii prezente in Romania. Astfel, vanzarile de ciment s-au majorat cu 7%, cele de betoane cu 20%, iar cele de agregate cu 35%, a declarat Florian Aldea, Country Manager al grupului Carpatcement.

Cresterea inregistrata s-a datorat in principal constructiilor nerezidentiale si industriale, de exemplu realizarea de parcuri eoliene in Dobrogea si sudul Moldovei. Aceasta in contextul in care piata constructiilor a fost in continuare sub efectul crizei economice, iar costurile combustibililor si energiei electrice au crescut.

Volumul vanzarilor Grupului ar putea inregistra un nivel similar celui din 2011 si anul acesta sau chiar o eventuala crestere de 2-3% daca demareaza proiectele de infrastructura, apreciaza domnul Aldea.

Investitiile Grupului in Romania s-au situat la nivelul de 8,5 milioane de euro in 2011 si se vor mentine la o valoare similara in 2012. Acestea se vor axa in primul rand pe modernizarea echipamentelor pentru reducerea costurilor de operare, diversificarea produselor si utilizarea combustibililor alternativi, a precizat Florian Aldea.

Piata cimentului din Romania a cunoscut in 2011 o crestere a vanzarilor, in ansamblu, cu 5%, mai ales datorita lucrarilor de reabilitare si reparatii, la care se adauga proiectele de infrastructura. In acest timp preturile au manifestat o tendinta de usoara scadere. Producatorii autohtoni au resimtit si presiunea importurilor de ciment, mai ales din Bulgaria, a adaugat reprezentantul Carpatcement.

La nivelul international Grupul HeildelbergCement a inregistrat in 2011 o crestere a veniturilor cu 10% fata de anul precedent, pana la 12,9 miliarde euro.

In ceea ce priveste vanzarile, Grupul a obtinut o crestere de 12% pentru divizia de ciment, 6% pentru agregate si 12% pentru divizia de betoane.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Legea

Internaţional