Vorbim deseori despre necesitatea de a avea o infrastructură de transport performantă, sigură şi rezilientă în faţa tuturor şocurilor climatice deja obişnuite pentru ţara noastră.
Însă "elefantul din cameră" este uneori chiar procesul de atribuire a proiectelor de infrastructură. Cum este elaborată documentaţia? Care este mentalitatea din spatele anumitor proceduri? Cât de fluid este tot acest proces al licitaţiilor publice, în cele din urmă?
Despre toate acestea am discutat cu unul dintre experţii în transformarea digitală a infrastructurii, Mariana Garştea, în prezent CEO al companiei Sixense România. Echipa pe care o conduce oferă soluţii digitale pentru sănătatea structurală a mediului construit, iar aici ne referim inclusiv la proiectele de infrastructură de transport.
Mariana Garştea ne explică mai multe despre cum un proiect cu adevărat performant porneşte chiar de la o licitaţie bine organizată - în interviul de mai jos.
În cadrul echipei pe care o conduceţi, Sixense România, aveţi expertiză pe proiecte complexe de infrastructură. Ce părere aveţi despre modul în care sunt organizate licitaţiile pentru categoria de servicii pe care o oferiţi dvs.?
Aşa este, soluţiile noastre au scopul de a asigura sănătatea pe termen lung a proiectelor de infrastructură. Un exemplu foarte concret este serviciul de monitorizare geotehnică a alunecărilor de teren cu posibil impact asupra infrastructurii de transport - pe care noi îl oferim.
Dat fiind istoricul tuturor licitaţiilor publice pe care le-am văzut şi la care am participat de-a lungul timpului, pot să spun că numai având un proces corect, transparent şi pe care toţi cei implicaţi să îl înţeleagă după nişte filtre comune, putem să avem o infrastructură cu adevărat sigură.
Îmi pare rău să spun asta, însă am asistat de multe ori şi la contrariul acestei realităţi. Din păcate, dincolo de cine câştigă sau cine pierde astfel de licitaţii, cred că ar trebui cu toţii să ne punem o problemă importantă: cum va arăta proiectul respectiv odată dat în folosinţă? Vom avea cu adevărat o infrastructură sigură, durabilă, care va rezista zeci de ani şi care va fi protejată în faţa riscurilor?
Iar ca să ajungem aici, cu siguranţă e nevoie ca încă de la caietul de sarcini scos la licitaţie să ne asigurăm că avem cerinţe şi criterii clare, echitabile, care să răspundă scopului final al proiectului - siguranţa în exploatare - şi să solicite un nivel de calitate corespunzător.
Care sunt principalele trei lucruri despre care credeţi că trebuie să se schimbe în procedurile şi în procesul de atribuire a acestor licitaţii publice?
Sigur, voi menţiona doar câteva. Iau exemplul proiectelor de monitorizare geotehnică a alunecărilor de teren despre care vorbeam şi mai sus. Acestea sunt documentaţii complexe, care trebuie să fie elaborate de către personal cu experienţă relevantă în domeniu şi să aibă la bază toate studiile necesare, în funcţie de cât de critică este alunecarea de teren şi posibilul impact al acesteia.
Apoi, caietele de sarcini scoase la licitaţie trebuie să fie însoţite de o listă de cantităţi clare, astfel încât să nu existe loc de interpretare. Aceste informaţii reflectă calitatea proiectului de monitorizare şi expertiza personalului elaborator şi oferă o bază comună, pentru o selecţie corectă.
Abia după ce sunt elaborate un proiect de monitorizare corect şi un caiet de sarcini adecvat (ce presupune ca personalul elaborator să aibă nu doar experienţă relevantă, dar şi să fie la curent cu progresul tehnologic al domeniului, un factor extrem de important), se poate trece la o determinare de valoare care să acopere costurile şi prin care pot fi satisfăcute necesităţile proiectului. Menţionez aici poate una dintre cele mai mari provocări ale licitaţiilor publice pe segmentul nostru de activitate: subdimensionarea financiară este în continuare unul dintre marile neajunsuri în prestarea calitativă a serviciilor noastre.
De asemenea, criteriile în sine de atribuire pentru documentaţiile de licitaţie trebuie să se schimbe. E necesar să fie punctată mai mult calificarea tehnică, iar ponderea pentru componenta financiară să nu depăşească 40%. De ce? Pentru că procedurile actuale împing deseori ofertanţii să sacrifice aspecte de calitate, pentru a se putea încadra în nişte valori estimate de Beneficiar, însă realitatea este mult subdimensionată.
Toate acestea, luate împreună, afectează până la urmă proiectul şi ne duc la imaginea tristă a infrastructurii de transport surprinse de alunecări de teren, a podurilor instabile, a diverselor riscuri în faţa cărora sunt improvizate tot felul de soluţii, în loc să calculăm aşezat şi corect din start. Iar lucrurile pornesc chiar de la aceste licitaţii şi modul în care sunt ele organizate.
Cum le recomandaţi autorităţilor contractante să se uite la subiectul siguranţei infrastructurii de transport şi la lucrările care contribuie în acest sens? Unde este nevoie să se acorde o atenţie deosebită, după părerea dvs.?
Mi se pare esenţial să înţelegem cu toţii că aceste lucrări şi servicii nu sunt de neglijat, fiind responsabile pentru exploatarea în siguranţă a proiectelor de infrastructură, deci inclusiv pentru siguranţa beneficiarilor finali, fie ei călători, şoferi sau pasageri.
Sacrificarea cu bună ştiinţă a calităţii lucrărilor de monitorizare geotehnică şi structurală în cazul proiectelor de infrastructură nu face decât să adâncească problemele pe care le vedem astăzi cu ochiul liber. Este important să luăm în serios ce se întâmplă încă din punctul zero, dacă vrem să facem o schimbare reală în felul în care arată infrastructura de transport.
Cred că există expertiză foarte bună şi specialişti extrem de competenţi la noi în ţară, iar nivelul tehnologiei de care ne putem folosi este deja foarte ridicat, încât să nu ne mai permitem să facem lucrurile improvizat sau la întâmplare. Însă este nevoie de preocupare, deschidere şi dorinţa de a ne uita la ce nu funcţionează în acest sistem şi la ce putem face mai bine, pentru proiecte sănătoase, sustenabile şi de calitate.
