Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

CERTION îşi extinde programul de investiţii de pe litoralul românesc cu încă 2 milioane euro

S.B. Ştirile Zilei /

CERTION îşi extinde programul de investiţii de pe litoralul românesc cu încă 2 milioane euro

Noul proiect din portofoliul CERTION reprezintă o premieră pe piaţa românească şi va fi dezvoltat pe un teren de aproximativ 4.000 de metri pătraţi, din staţiunea Neptun.

"Vom dezvolta pentru prima dată în România conceptul de campus pentru angajaţi, staff village, care include facilităţi de cazare şi recreere destinate personalului angajat în cadrul proiectelor operate în Sudul litoralului românesc de către compania Loyal Paladin", a declarat Bogdan Căruntu, Director de Creaţie şi Partener CERTION.

Valoarea investiţiei în acest proiect va fi într-o primă fază de aproximativ 1,5 milioane de euro şi se adaugă celor peste 500.000 de euro investiţi în prima jumătate a anului în plaja Moussay Beach Club Olimp. Astfel, planul de investiţii estimat de CERTION pentru proiectele dezvoltate în Sudul litoralului românesc creşte la peste 62 milioane de euro.

Campusul va susţine logistic activitatea companiei Loyal Paladin, care gestionează şi operează în regim hotelier toate proiectele şi facilităţile dezvoltate de CERTION. Loyal Paladin este o companie care a intrat pe piaţa locală în prima jumătate a acestui an şi este specializată în managementul proprietăţii şi operare în regim hotelier.

"Acest proiect reprezintă un pas firesc în strategia de dezvoltare a activităţii de operare în regim hotelier. Ştim cu toţii că factorul uman reprezintă cel mai important pilon în oferirea de servicii de calitate, iar pentru a avea clienţi mulţumiţi, trebuie să ai, mai întâi, şi angajaţi mulţumiţi. Scopul noului proiect este de a le oferi acestora locuri de cazare de calitate, dar şi zone de agrement unde să îşi petreacă timpul liber într-un mod cât mai util şi relaxant. Astfel, noul proiect va include şi facilităţi precum restaurant, cafenea, sală de fitness, supermarket şi cabinet medical", a explicat Căruntu.

Pe lângă spaţiile de cazare şi recreere oferite angajaţilor, noul proiect va include şi funcţiuni logistice precum multiple spaţii de sortare şi depozitare.

Dezvoltarea zonei de Sud a litoralului românesc

Portofoliul de reşedinţe de marcă operate în regim hotelier dezvoltate CERTION în Sudul litoralului românesc, include 5 proiecte. Construcţia primului astfel de proiect, VOGH Olimp, a fost demarată anul trecut în luna mai şi urmează să fie finalizată până la sfârşitul acestui an. În stadiu avansat de execuţie se află şi GALILEO Olimp Resort & Residences, a cărui construcţie a fost începută la finalul lui 2021 şi a cărui livrare este estimată în a doua jumătate a anului viitor. Celelalte trei proiecte CERTION din Sudul litoralului românesc, LAGO, SOLANTIS în Neptun şi PHAROS în Olimp se află în stadiul de autorizare.

"Olimp-Neptun a fost, este şi va rămâne zona premium a litoralului românesc. Aici nu vom regăsi niciodată haosul urbanistic din celelalte zone de pe litoral. Iar turiştii trebuie să înţeleagă că litoralul românesc nu este doar Mamaia. Interesul tot mai crescut al investitorilor premium nu face decât să confirme statutul acestei staţiuni, dar mai ales potenţialul ei de dezvoltare pentru turiştii români şi nu numai. Iar implicarea constantă şi susţinută a autorităţilor locale ne arată ca investiţia în această zonă a fost o decizie de business mai mult decât inspirată", a explicat Căruntu.

Facilităţi şi servicii

Facilităţile de calitate reprezintă o componentă esenţială în pachetele de servicii oferite de reşedinţele de marcă dezvoltate de CERTION. În acest sens, CERTION a deschis în luna iunie a acestui an plaja Moussay Beach Club, un proiect de peste 5.000 mp de plajă, bar, zone special amenajate de lounge şi workation, şezlonguri, restaurant.

"Prima întrebare atunci când vorbim de Sudul litoralului se referă la facilităţile de care vor beneficia turiştii. Implicarea noastră în zonă este orientată în jurul oferirii de experienţe şi servicii turistice de calitate, operaţionale în fiecare zi din an. Plaja MOUSSAY este un prim exemplu

dintr-o listă lungă de facilităţi pe care le vom dezvolta în toate zonele în care suntem prezenţi şi este datorată convingerii că în viitorul apropiat RIVIERA SUD va deveni principala destinaţie turistică a României şi nu doar în sezonul estival", a concluzionat Bogdan Căruntu.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional