Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

INS:Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primele 11 luni din 2021 cu 1,2%

S.B. Ştirile Zilei /

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primele 11 luni din 2021 cu 1,2%

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primele 11 luni din 2021 faţă de perioada similară din 2020 ca serie brută cu 1,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,9%, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică, informează news.ro.

"Perioada 1.I-30. XI.2021 comparativ cu perioada 1.I-30. XI.2020. Volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a scăzut, pe total cu 1,2%. Pe elemente de structură scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-23,4%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-11,5%).

Lucrările de construcţii noi au crescut cu 6,6%. Pe obiecte de construcţii clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti au scăzut cu 11,5%, respectiv cu 8,1%", arată datele INS. În cazul clădirilor rezidenţiale, creşterea este de 29,6%.

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,9%, scădere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (-20,7%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-10,5%). Lucrările de construcţii noi au crescut cu 6,4%.

Pe obiecte de construcţii clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti au scăzut cu 10,5%, respectiv cu 5,5%.

Clădirile rezidenţiale au crescut cu 23,6%

În noiembrie 2021 comparativ cu octombrie 2021, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 16,1%, creştere evidenţiată astfel: lucrările de construcţii noi (+16,7%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+14,9%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+14,5%).

Pe obiecte de construcţii au avut loc creşteri astfel: clădirile nerezidenţiale (+20,7%), lucrările de construcţii inginereşti (+19,9%) şi clădirile rezidenţiale (+5,9%).

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 7,9%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+16,1%), lucrările de construcţii noi (+6,3%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+4,3%).

Pe obiecte de construcţii volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale cu 10,2%, construcţiile inginereşti cu 9,0% şi la clădirile rezidenţiale cu 5%.

În noiembrie 2021 comparativ cu noiembrie 2020, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 3,9%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de construcţii noi (+8,1%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+3,5%). Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 20,6%.

Pe obiecte de construcţii clădirile rezidenţiale au crescut cu 42,9%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale şi la construcţiile inginereşti cu 6,7%, respectiv cu 4,4%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut pe total cu 2%. Pe elemente de structură s-au evidenţiat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+7,7%) şi la lucrările de construcţii noi (+6,8%). Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 21,8%.

Pe obiecte de construcţii, clădirile rezidenţiale au crescut cu 43%. Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale şi la construcţiile inginereşti cu 8,2%, respectiv cu 5,4%.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional