Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

MAM Bricolaj a înregistrat o cifră de afaceri de 57,3 milioane de lei în 2022

S.B. Ştirile Zilei /

MAM Bricolaj a înregistrat o cifră de afaceri de 57,3 milioane de lei în 2022

MAM Bricolaj a încheiat anul financiar 2022 cu o cifră de afaceri de 57,3 milioane de lei, în creştere cu 7,9% faţă de 2021, confirmând strategia de dezvoltare a companiei care, prin decizia de listare pe piaţa de capital, a beneficiat de mai multă vizibilitate, atrăgând pe lângă investitori, mulţi clienţi şi furnizori.

Rezultatul din 2022, obţinut într-un context complex pentru mediul de business şi sectorul de activitate specific, dominat de incertitudine economică, criză energetică şi inflaţie reală de peste 20%, se datorează rezilienţei, angajamentului şi adaptabilităţii echipei MAMBricolaj, a clienţilor care aleg să devină clienţi fideli ai retailerului, dar şi a investitorilor care au încredere în planurile pe termen mediu şi lung ale MAM.

Chiar dacă 2023 pare încă dominat de incertitudine, atât la nivel macroeconomic, cât şi în ceea ce priveşte sectorul în care operează MAMBricolaj, compania îşi menţine obiectivele de creştere, atât pentru dezvoltarea reţelei de magazine, cât şi în online. "Totodată, rămanem pragmatici, deschişi la parteneriate şi oportunităţi de M&A sau francizare cu obiectivul de a creşte valoarea companiei şi cota de piaţă, dar într-o abordare prudentă funcţie de contextul macro şi de piaţă", a declarat Cristian Găvan, preşedintele Consiliului de Administraţie, la AGA din 26 aprilie.

Până la sfârşitul anului 2023, compania va defini criteriile de alocare şi doreşte implementarea unui plan de recompensare a persoanelor cheie din Societate cu acţiuni ale Societăţii, prin acordarea de opţiuni, "MAM - STOCK OPTIONS PLAN", cu scopul recompensării fidelităţii acestora şi creşterea gradului de retenţie la nivel de reţea de magazine.

Principalele obiective şi direcţii de acţiune pe termen mediu şi scurt sunt creşterea componentei online ca pondere şi valoare absolută în cifra de afaceri a companiei, consolidarea financiară, implementarea de obiective calitative la nivel de magazine şi de procese care să asigure implementarea şi trasabilitatea rezultatelor obţinute şi să completează obiectivele comune, precum şi continuarea programului de investiţii cu focus pe retehnologizare ateliere producţie PAL şi digitalizare procese la nivel de reţea de magazine.

Din cele trei unităţi pe care retailerul le deţine în Bucureşti, magazinul Morarilor continuă să fie în topul vânzărilor reţelei, cu o pondere de 46,31% în cifra de afaceri realizată, înregistrând vânzări nete de 26,54 milioane lei. Magazinul Luică, al doilea magazin al reţelei, a generat vânzări nete de 21,38 milioane lei, (37,3% în cifra de afaceri totală). Magazinul Ghencea, deschis la finalul lunii martie 2021, a contribuit cu 6,09 milioane lei (10,6%) în structura vânzărilor realizate în anul 2022.

De remarcat şi avansul înregistrat de divizia online a reţelei care a generat vânzări de 3,28 milioane de lei, reprezentând 5,73% din total vânzări nete. Performanţele diviziei online sunt cu 49,1% mai mari comparativ cu vânzările generate în 2021.

EBITDA pentru anul 2022 este în valoare absolută de 3,315 milioane lei şi reprezintă 5,78% din veniturile nete realizate în perioada la care ne raportăm.

"Anul 2022 este al doilea an la Bursă, pe piaţa AeRo, pentru Mambricolaj şi cred cu tărie că listarea pe piaţa de capital a fost o decizie foarte bună, pentru că ne-a adus mult mai multă vizibilitate şi, pe lângă investitorii care au venit alături de noi, am câştigat foarte mulţi clienţi şi furnizori. Cu dorinţa de a menţine aprecierea şi încrederea partenerilor şi a colaboratorilor noştri de business, ne propunem să continuăm şi să perseverăm în abordarea pe termen lung în ceea ce priveşte relaţiile de colaborare şi valorile care ne ghidează demersul strategic şi execuţia la nivel operaţional", a declarat Cristian Găvan, fondator şi acţionar majoritar al reţelei MAMBricolaj.

MAMBricolaj a realizat anul trecut 323.035 de tranzacţii la nivel de reţea magazine, cu 3,9% mai mult faţă de anul 2021. Numărul clienţilor a fost mai mare cu 5%, iar media bonului pe client a fost de 344 de lei, cumulat în magazinele fizice şi online, valoare de asemenea în creştere cu 2,6%.

"Şi pe trendul actual al trimestrului 1, se observă deja că românii sunt mai prevăzători în privinţa cumpărăturilor, decizia de achiziţie ieşind din zona de impuls. Cumpărăturile pentru casă, pentru amenajarea locuinţei, pentru reabilitarea termică şi energetică vin după o cercetare a pieţei, mai ales pe internet, legată de preţuri, de specificaţiile produselor, de calitatea acestora. Prin menţinerea adecvată a raportului calitate-preţ pentru produsele şi serviciile noastre, dorim să le oferim clienţilor cele mai bune opţiuni de cumpărare, dar şi un motiv de a se întoarce în magazinele reţelei MAMBricolaj. Diversificarea gamelor noastre de produse, atât online, cât şi disponibilitatea la raft în magazinele fizice rămân factori importanţi de creştere", a precizat Cristian Găvan.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional