Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

NEPI Rockcastle a investit peste 10 milioane euro în cel mai nou bulevard din Craiova

F.D. Ştirile Zilei /

NEPI Rockcastle a investit peste 10 milioane euro în cel mai nou bulevard din Craiova

NEPI Rockcastle, investitor şi dezvoltator de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est, a inaugurat Bulevardul Râului (tronsonul Calea Severinului - strada Brestei), cea mai nouă arteră din municipiul Craiova. Bulevardul, construit în urma unei investiţii totale de peste 10 milioane de euro, a fost donat Primăriei Municipiului Craiova şi predat oficial, astăzi, în urma ceremoniei de inaugurare, conform unui comunicat de presă al companiei.

Potrivit sursei citate, artera are două benzi pe fiecare sens şi a fost construită pentru a facilita traficul în zona Promenada Craiova, cel mai nou şi modern centru comercial din oraş, dezvoltat de NEPI Rockcastle, care va fi deschis pe 5 octombrie. Lucrările la noul bulevard s-au derulat pe parcursul a aproximativ 18 luni, care includ şi perioada necesară obţinerii autorizaţiilor de construcţie. Investiţia totală s-a ridicat la peste 10 milioane de euro. NEPI Rockcastle a donat municipalităţii şi un teren de aproximativ 7.000 de metri pătraţi, unde a fost amenajată zona verde din centrul bulevardului.

"Promenada Craiova este un exemplu foarte bun al colaborării eficiente dintre autorităţile locale şi mediul privat. Încă de la început, municipalitatea s-a implicat în acest parteneriat şi a demarat procesul de expropriere din zonă, fără de care proiectul nu ar fi fost posibil. Ulterior, pe măsură ce planurile investitorilor au prins viaţă, ne-am preocupat să creăm acelaşi mediu ecologic, cu multe spaţii verzi şi în jurul noului mall, aşa cum i-am obişnuit pe craioveni, indiferent în ce cartier stau. Nu în ultimul rând, am asigurat şi un acces facil la Promenada, prin lansarea celui mai lung traseu de transport public în comun din Craiova, pe ruta căruia vor tranzita autobuze de ultimă generaţie. Sunt convinsă că investiţia pe care NEPI Rockcastle a făcut-o în regiune va consolida poziţia Craiovei ca un oraş în continuă dezvoltare şi va spori atractivitatea oraşului", a spus Lia-Olguţa Vasilescu, Primarul municipiului Craiova.

Noul bulevard, construit de NEPI Rockcastle, este prevăzut cu sensuri giratorii, semaforizare inteligentă, spaţii verzi şi piste pentru biciclete.

"Credem foarte mult în potenţialul Craiovei, care este deja un centru regional important şi considerăm că poate deveni unul dintre principalele poluri de business ale ţării. Ne-am dorit să intrăm pe această piaţă şi am căutat câţiva ani un teren care să se potrivească nevoilor noastre. Unul dintre obiectivele majore ale NEPI Rockcastle, în afară de a dezvolta centre comerciale de o calitate peste standardele pieţei, constă în implicarea în comunitate. Ne bucură că, prin facilitarea traficului în zona centrului comercial Promenada Craiova şi nu numai, putem da ceva înapoi unei comunităţi care ne-a primit cu braţele deschise. Sunt convins că noul bulevard va schimba în bine viaţa craiovenilor şi că va constitui un atu şi în atragerea unor investiţii viitoare", a adăugat Andrei Radu, Director de Dezvoltare, NEPI Rockcastle.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional