Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Primavera Development dezvoltă 35 de vile prin proiectul Green Lake; investiţie de 30 milioane de euro

T.B. Ştirile Zilei /

Primavera Development dezvoltă 35 de vile prin proiectul Green Lake; investiţie de 30 milioane de euro

Dezvoltatorul imobiliar Primavera Development, specializat în proiecte imobiliare îndrăzneţe şi distincte din punct de vedere arhitectural, începe construcţia unei noi etape a proiectului rezidenţial de vile Green Lake, amplasat în sectorul 1 din Bucureşti, cu o investiţie estimată la aproximativ 30 de milioane de euro, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Noua etapă a proiectului Green Lake va fi dezvoltată pe un teren generos de aproximativ două hectare, pe malul Lacului Griviţa, în zona Siseşti din nordul Bucureştiului, potrivit sursei citate.

Primavera Development a achiziţionat terenul de la proprietarii anteriori ai ansamblului rezidenţial Green Lake, finalizat în 2009, cu scopul de a dezvolta un proiect nou la standardele arhitecturale şi de calitate a locuirii, informează sursa precizată.

"Green Lake by Primavera Development îşi propune să fie un proiect unic într-o comunitate deja bine stabilită, căreia îi va aduce plus valoare prin dezvoltarea a 35 de vile şi amenajarea a 30.000 mp de spaţii publice. Investim 30 de milioane de euro în locuinţe moderne, completate de o şcoală privată şi o promenadă pe malul Lacului Griviţa. Întregul proiect urmează să fie livrat comunităţii în termen de doi ani", a declarat Clara Belizarie, Business Development Manager la Primavera Development, se mai arată în comunicat.

Primavera Development va construi etapizat 35 de vile înşiruite, cuplate sau izolate, cu câte trei sau patru camere, două băi şi cel puţin două locuri de parcare. Fiecare dintre vile va avea regim de înălţime P+2E, cu suprafeţe construite între 250 mp şi 545 mp şi cu grădini proprii de la 110 mp la 625 mp. Preţul unei vile în prima etapă a procesului de vânzare porneşte de la 425.800 euro, potrivit sursei precizate.

Prima etapă din dezvoltarea Green Lake constă în construirea a 18 vile cu regim de înălţime P+2E pe latura vestică a amplasamentului, cu un timp de execuţie de 18 luni. Dintre acestea, 30% au fost deja pre-contractate, informează sursa citată.

Cea de-a doua etapă a proiectului Green Lake va consta în dezvoltarea a două blocuri cu regim de înălţime redus de S+P+3E şi S+P+4E, cu subsol comun în care vor fi amenajate aproximativ 80 de locuri de parcare, piscină şi club, ce vor fi accesibile tuturor locatarilor din complexul Green Lake, precum şi din alte 17 vile, construite pe un teren de 6.500 mp, se mai arată în comunicat. Execuţia acestei etape are un timp estimat de 18 luni, iar până în prezent, 25% din apartamente fiind pre-contractate.

Punctul de atracţie al proiectului Green Lake este reprezentat de o vilă spaţioasă, înconjurată de propria grădină privată pe toate laturile, complet izolată de celelalte vile din complex. Caracteristicile care o diferenţiază sunt: un garaj subteran pentru două maşini, două locuri de parcare supraterane, spaţii generoase de depozitare, un parter vast, lift privat, un atrium deasupra livingului şi un dormitor matrimonial situat la etajul al doilea al imobilului, potrivit comunicatului transmis.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional