Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Proprietarii Balvanyos Resort au cumpărat hotelul K+K Elisabeta din centrul Capitalei şi îl relansează sub brandul Peakture

G.D. Ştirile Zilei /

Cristi Moga, Head of Capital Markets, Cushman & Wakefield Echinox

Cristi Moga, Head of Capital Markets, Cushman & Wakefield Echinox

Lorand şi Zsuzsanna Szarvadi, proprietarii Balvanyos Resort & Spa din Covasna, au cumpărat hotelul K+K Elisabeta din centrul Capitalei pe care îl vor relansa sub nou-înfiinţatul brand hotelier Peakture, creat de Brandient, conform unui comunicat remis redacţiei. Inaugurat în 2006 de fraţii Koller din Austria, hotelul era deţinut din 2019 de InterGlobe, un conglomerat din India cu activitate în sectorul aviatic, industria ospitalităţii şi turism. Tranzacţia a fost intermediată de firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Potrivit sursei citate, situat între Piaţa Universităţii şi Piaţa Rosetti, hotelul dispune de 67 de camere clasificate la 4 stele, precum şi de un bar, restaurant cu facilităţi pentru servirea micului dejun, săli de întâlnire şi o zonă de fitness.

PeakTure completează portofoliul HoReCa al familiei Szarvadi care cuprinde complexul Balvanyos Resort & Spa din Covasna, aflat în plin proces de extindere cu un corp nou, care va fi denumit tot Peakture, şi va cuprinde 50 de camere şi o nouă zonă de Spa, precum şi restaurantele Gastrolab, Fork şi Champagne & More din Bucureşti, şi magazinele de vinuri Indivino.

Lorand Szarvadi, acţionar Balvanyos Resort SA: "După o experienţă fabuloasă cu Balvanyos Resort, pe care-l creştem şi dezvoltăm de 15 ani, am considerat că a venit momentul să intrăm şi pe piaţa bucureşteană, în segmentul de 4 stele. Este o nouă provocare, dar suntem foarte entuziasmaţi de oportunitatea de a dezvolta un concept boutique urban, cu servicii premium, şi cu multă personalitate. Suntem foarte optimişti în ceea ce priveşte viitorul turismului românesc în general, şi domeniului hotelier din Bucureşti în special. Numărul turiştilor străini care vizitează capitala noastră este în creştere exponenţială. Cu Peakture ne vom adresa lor, dar şi segmentului de clienţi business.

InterGlobe a fost asistat în acesta tranzacţie de Cushman & Wakefield, alături de casa de avocatură Wolf Theiss şi firma de project management Vitalis Consulting (vendor TDD). Cumpărătorul a fost asistat de Vulpoi & Toader Management, Carmen Călin şi Alexandru Mnohoghitnei.

Cristi Moga, Head of Capital Markets, Cushman & Wakefield Echinox: "Piaţa hotelieră din Bucureşti şi-a revenit rapid după perioada pandemică şi are în continuare un potenţial semnificativ de creştere, susţinută fiind atât de turismul de business, cât şi de cel de leisure. K+K Elisabeta are o poziţie privilegiată, în inima Bucureştiului, iar sub brandul Peakture suntem convinşi că va reuşi să îşi consolideze şi să îşi extindă baza de clienţi. Mulţumim celor de la InterGlobe pentru încredere şi tuturor părţilor implicate pentru angajamentul de a finaliza tranzacţia în termenii agreaţi iniţial", se mai arată în comunicat.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional