Peste 27.000 de locuinţe sunt în construcţie în acest moment în Bucureşti şi împrejurimi, potrivit unui raport întocmit de către compania de consultanţă imobiliară SVN Romania. Acesta este cel mai mare număr de locuinţe aflate în construcţie în regiune din istoria modernă a pieţei rezidenţiale locale.
Dintre locuinţele aflate în construcţie, aproximativ 21.000 de case şi apartamente ar putea fi livrate în acest an potrivit raportului de piaţă "Romania Residential Market Genome 2022" realizat de SVN Romania. Înregistrarea acestui rezultat va depinde de menţinerea ritmurilor de dezvoltare şi de rapiditatea şi eficienţa proceselor de înregistrare şi raportare a unităţilor rezidenţiale finalizate. Acest rezultat ar fi similar cu cel înregistrat în 2021, când s-a stabilit un record de locuinţe finalizate în Bucureşti şi Ilfov: 22.010 de apartamente şi case, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.
Procentul majoritar al acestor locuinţe noi au fost deja precontractate de către cumpărători însă există şi un număr ridicat de proiecte noi, unele şi cu peste 1.000 de locuinţe, a căror construcţie a început în 2022 sau ar urma să înceapă în perioada imediat următoare.
"Piaţa rezidenţială şi-a dovedit rezilienţa în toată această perioadă recentă şi a continuat să înregistreze creşteri potrivit statisticilor oficiale, atât în primii doi ani de pandemie cât şi în ultimele săptămâni. Proiectele rezidenţiale atent concepute şi cu echipe de vânzări specializate vor înregistra rezultate bune şi în perioada următoare ia 2022 are premisele, analizând datele şi indicatorii actuali, să fie un nou an cu rezultate satisfăcătoare pentru sectorul rezidenţial din România", afirmă Andrei Sârbu, CEO al companiei de consultanţă imobiliară SVN Romania.
Numărul de locuinţe vândute în primele trei luni din acest an în Bucureşti şi Ilfov, a crescut cu 16% comparativ cu primul trimestru din 2021, potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Dacă 2022 a debutat cu o uşoară scădere, de 0,5% în ianuarie comparativ cu ianuarie 2021, a numărului de apartamente şi case vândute în Bucureşti şi împrejurimi, datele ANCPI arată că luna februarie a adus o creştere anuală de 20,1% a vânzărilor de locuinţe iar în martie s-a înregistrat o creştere de 24,6% comparativ cu martie 2021, în ciuda contextului internaţional. Rezultatul poate fi considerat cu atât mai bun cu cât aproape fiecare lună din 2021 - cu excepţia lunii octombrie - a stabilit un record absolut de vânzări de locuinţe în Bucureşti şi împrejurimi.
În 2021 au fost finalizate cu 5,6% mai multe locuinţe în Bucureşti şi împrejurimi comparativ cu anul anterior, potrivit datelor INS, în timp ce numărul de case şi apartamente vândute în regiune a fost mai mare cu aproape 37% comparativ cu 2020, conform ANCPI. Concomitent, numărul de locuinţe vândute în 2021 la nivel naţional a fost cu 48,7% mai mare faţă de rezultatul din 2020, mai arată raportul SVN.