Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Vânzările TeraPlast au scăzut în primul trimestru din 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

S.B. Ştirile Zilei /

Vânzările TeraPlast au scăzut în primul trimestru din 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Vânzările TeraPlast au scăzut în primul trimestru al anului 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, pe fondul consolidării şi extinderii a cotelor de piaţă, concomitent cu gestionarea dificultăţilor de moment, generate de cadrul macroeconomic şi geopolitic instabil, potrivit unui comunicat al companiei, remis astăzi redacţiei.

Din perspectiva evoluţiei secvenţiale, trimestru la trimestru, se observă o ameliorare pe mai multe paliere, în special îmbunătăţirea marjei brute la 38%. De asemenea, marja EBITDA la nivel de Grup a fost de 6,1% în trimestrul 1, comparativ cu 2,8% în T4/2022.

Rezultatul consolidat este grevat şi de diversificarea activelor din cadrul TeraPlast, menită să garanteze creşterea pe termen lung şi fructificarea oportunităţilor atunci când cererea se va reconfigura. Investiţiile operaţionalizate necesită timp pentru a ajunge la dimensiunea critică şi performanţe ridicate, iar, punctual, sunt deja vizibile îmbunătăţiri.

În acest climat complex, managementul Grupului a depus demersuri pentru a menţine rezilienţa financiară la un nivel ridicat, printr-un control riguros al costurilor şi un cash-flow solid.

"În primul trimestru din acest an, ca o continuare a abordării din 2022, am căutat un echilibru optim între volume şi marje operaţionale, cote de piaţă şi competitivitate, provocări pe termen scurt şi viziune de dezvoltare pe termen lung. Nu avem performanţele cu care ne-am obişnuit în ultima vreme, dar suntem conştienţi de impactul provenit din ciclicitatea economiei şi de nevoia de timp pentru a operaţionaliza noile investiţii. Suntem foarte atenţi la eficientizarea costurilor, însă nu putem anula impactul inflaţiei." a declarat Ioana Birta, directorul financiar al Grupului TeraPlast. "Rezultatele primului trimestru sunt în linie cu bugetul prognozat, de aceea evoluţiile pe termen scurt nu ne sperie şi nu ne deraiază de la strategia noastră. Grupul a traversat şi alte perioade mai puţin favorabile, un exemplu este anul 2016, din care a ieşit întărit. Pe măsură ce acest an se va derula, estimăm o stabilizare şi o îmbunătăţire a climatului pieţelor pe care activăm, care se vor traduce în redresarea volumelor de vânzări şi îmbunătăţirea marjelor operaţionale.", a mai spus doamna Birta.

În trimestrul 1 cifra de afaceri consolidată s-a redus cu 14% comparativ cu T1/2022, la circa 147 de milioane de lei, în principal ca efect al reducerii volumelor. EBITDA la nivel de Grup s-a situat la 9 milioane de lei, în scădere cu 42% raportat la primele trei luni ale anului trecut.

Segmentele Instalaţii şi Reciclare, Granule şi Reciclare, cu cea mai mare pondere în activitatea Grupului, continuă sa aibă marje EBITDA satisfăcătoare având în vedere contextul economic, cuprinse între 9 şi aproape 10%.

Segmentul Granule & Reciclare s-a confruntat cu o schimbare radicală a condiţiilor de piaţă, ceea ce a dus la o scădere accentuată a EBITDA comparativ cu T1/2022 (-63%), dar şi a volumelor. Cererea din Europa de Vest pentru material reciclat, micronizat şi regranulat, a scăzut din a doua jumătate a anului trecut iar tendinţa s-a prelungit şi în trimestrul 1. Piaţa a cunoscut un flux important de materie primă la preţuri scăzute, care a redus atractivitatea materialului reciclat. A fost un fenomen care a afectat performanţele diviziei Instalaţii & Reciclare, dar mai ales ale celei Granule & Reciclare. Cu toate acestea, Grupul rămâne fidel angajamentelor sale de promovare a materialului reciclat, de a-i extinde utilizarea şi de a persevera pe drumul dezvoltării sustenabile.

TeraGlass (Ferestre & Uşi) s-a confruntat de la începutul anului cu un cost suplimentar provenit din majorarea salariului minim pentru sectorul construcţiilor care a redus performanţele diviziei şi a generat pierderi operaţionale. Noile prevederi legale s-au concretizat în majorarea costurilor salariale cu 30% pe acest segment. Transferul acestor costuri în preţuri va fi anevoios, în condiţiile în care şi anul trecut indexarea a fost lentă, după negocieri prelungite cu distribuitorii, mai ales că divizia este puternic orientată către export. Pentru a contrabalansa astfel de costuri vor fi luate măsuri de optimizare a altor cheltuieli astfel încât să fie redus impactul general.

Linia de business Ambalaje Flexibile a cunoscut o îmbunătăţire a parametrilor comparativ cu trimestrele anterioare, cu toate că gradul de încărcare a echipamentelor este departe de cel optim, iar acest fapt este reflectat de performanţele diviziei (EBITDA -2 milioane lei). Cifra de afaceri generată a crescut cu 23%, iar pierderea EBITDA a diviziei s-a redus faţă de T1/2022, ceea ce oferă premisele pentru a îndeplini obiectivul de a duce această linie de business în teritoriu pozitiv din punctul de vedere al profitabilităţii până la finalul acestui an.

"Prin planurile noastre de investiţii care implică diversificare şi eficientizare, căutăm să oferim performanţe solide pe termen lung. Nu lăsăm rezultatele de moment să ne descurajeze mai ales că ne raportăm la perioade succesive de recorduri. Vizăm un mix bun de activitate pe mai multe pieţe care să ofere oportunităţi viitoare şi în acelaşi timp să reducă dependenţa Grupului doar de anumite segmente ce pot suferi şocuri temporare. Avem un business solid care se poate adapta la sincope de moment şi o echipă managerială care a mai trecut cu succes prin perioade dificile, prin urmare ştie ce are de făcut. Extindem business-ul, îi creştem amprenta geografică, analizăm inclusiv operaţiuni M&A, pentru a genera valoare adăugată pe termen lung, un lucru care ştiu că este dorit şi de acţionarii noştri, rămaşi alături de noi chiar şi atunci când, la o privire superficială, cifrele par nefavorabile" a declarat dl Alexandru Stânean, Director general al Grupului TeraPlast.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional