Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Vindem-ieftin.ro: Digitalizarea industriei de construcţii ajută la reducerea costurilor cu 20%

S.B. Ştirile Zilei /

Vindem-ieftin.ro: Digitalizarea industriei de construcţii ajută la reducerea costurilor cu 20%

Vindem-ieftin.ro, platformă online de vânzare a materialelor de construcţii care a lansat soluţia Depozit Virtual, estimează că economiile pe care constructorii le pot realiza prin digitalizare pot fi chiar şi de peste 20%, la o listă de materiale de construcţii.

Comerţul online a câştigat popularitate rapidă în ultimii ani pentru că oferă consumatorilor o modalitate convenabilă de a cumpăra mai repede şi mai uşor produsele sau serviciile dorite fără să mai fie nevoie să treacă pragul unui magazin fizic, iar comercianţilor oportunitatea de a ajunge la un public larg. Datorită digitalizării, oamenii pot cumpăra orice online, iar industria construcţiilor nu face excepţie. În acest sector, digitalizarea sporeşte tendinţa de orientare spre construcţii modulare şi prefabricate, materiale ecologice, construcţii sustenabile cu consum redus de energie şi amprentă de carbon zero printr-o atentă activitate de planificare, proiectare, execuţie şi management al proiectelor. La această reducere substanţială de costuri contribuie şi soluţiile de achiziţie online a materialelor de construcţii, care sunt din ce în ce mai răspândite şi diversificate.

"Clienţii care apelează la noi economisesc timp şi bani. Nu mai sunt nevoiţi să alerge prin depozite şi hipermarketuri pentru a găsi cel mai bun preţ, ci pot comanda toată gama de materiale de construcţii din confortul casei. În medie, un client ajunge să economisească chiar şi 20% la o listă întreagă de materiale. Depinde foarte mult de cantitate, produs şi stocurile furnizorilor din momentul respectiv", spune Cosmin Răileanu, fondatorul Vindem-ieftin.ro.

Platforma a depăşit pragul de 1500 de clienţi lunar care achiziţionează materiale de construcţii online. Clientul lasă o solicitare pe site care este alocată unui Depozit Virtual cu care stabileşte detaliile, negociază preţurile produselor în funcţie de cantitate şi zona de livrare, iar apoi rămân în contact pentru orice informaţie sau nevoie ulterioară. Marfa este livrată direct de la fabrică la adresa clienţilor, oriunde pe teritoriul României.

Conceptul de franciză de materiale de construcţii propus de Vindem-ieftin.ro este un model de business care înlocuieşte clasicul depozit de materiale de construcţii cu stocuri şi logistică. Este singura franciză prin care un vânzător îşi poate deschide un depozit cu materiale având un cost de activare de 1190 de euro (TVA inclus) comparativ cu investiţia într-un depozit clasic care poate ajunge şi la 200.000 de euro.

Depozitul Virtual devine profitabil de la prima tranzacţie comparativ cu alte tipuri de franciză care implică spaţii, costuri şi angajaţi şi oferă şansa dezvoltării unei cariere antreprenoriale susţinută de brandul creat în nouă ani de activitate. Vindem-ieftin.ro îşi propune să activeze încă 35 de Depozite Virtuale până la finalul anului 2023.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional