Casele inteligente cheamă sisteme de securitate "smart"
Smart City / 15 noiembrie 2018
Spărgătorii de case sunt printre cei mai inteligenţi şi sofisticaţi infractori, ne-a spus Gabriel Badea, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Securitate din România. În acest context, domnia sa ne-a precizat, într-un interviu: "Sistemele de securitate au început să fie prevăzute cu funcţionalităţi din spectrul automatizărilor domestice, şi aici vorbim de ceea ce se cheamă «casele inteligente» sau «smart homes», care, practic, reprezintă ultima tendinţă în construcţia de locuinţe. Acum, o centrală antiefracţie a devenit un mic computer care nu se mai rezumă doar la funcţiile de detecţie şi alarmare, ci deja poate să trimită prin Internet imagini în timp real din zona casei în cazul unui incident, de exemplu. Mai mult decât atât, o centrală de securitate poate să comande iluminatul după un anumit program, astfel încât, atunci când suntem plecaţi de-acasă, să dea senzaţia de locuire continuă, pentru a-i deruta pe hoţi. Nu în ultimul rând, tot centrala de securitate «ştie» să comande aerul condiţionat, sau încălzirea şi chiar obiecte de uz caznic".
În opinia domnului Badea, "securitatea nu mai trebuie văzută doar ca un cost în plus, ca o sursă de stres şi de disconfort, ci ca o funcţiune care contribuie direct la confortul vieţii private sau la succesul şi profitabilitatea oricărei afaceri".
Interviu cu Gabriel Badea, preşedintele Federaţiei Serviciilor de Securitate din România
Reporter: Pentru cei mai mulţi dintre noi, "acasă" este locul unde ar trebui să ne simţim cel mai în siguranţă. În acelaşi timp, ştim foarte bine că nu este suficient doar să ţinem uşa încuiată ca să ne ferim casele de "musafiri nepoftiţi". Cum ne sfătuiţi să procedăm?
Gabriel Badea: Într-adevăr, încuietorile simple, uşile necertificate, ferestrele din termopan nu sunt obstacole de netrecut, deopotrivă pentru spărgătorii de case profesionişţi, aşa numiţii "springari", dar şi pentru hoţii "oportunişti", care profită de neglijenţa şi neatenţia noastră.
Ştiinţa criminologiei ne învaţă că spărgătorii de case sunt printre cei mai inteligenţi şi sofisticaţi infractori. Lucrează în echipe, acţiunile lor sunt plănuite cu mult în avans, după ce fac o intensă culegere de informaţii despre ţintă şi obiceiurile lor de viaţă. Pentru aceasta apelează la social media, dar utilizează şi aşa-numitele "ponturi", adică informaţii obţinute din cercul apropiat al viitoarelor victime, şi chiar ţin casele sub observaţie pentru mai multe zile înainte să atace. Tot din cărţile de criminologie ştim că aceştia decid să treacă la fapte doar atunci când se întrunesc cumulativ câţiva factori criminogeni esenţiali. În primul rând, casa vizată trebuie să fie ceea ce se cheamă "soft target", respectiv o ţintă slabă, adică pătrunderea în interior nu trebuie să presupună prea mult efort fizic. Hoţilor prin definiţie nu le place să "muncească", dar, totodată, nu îşi pot permite să piardă prea mult timp în faţa unei uşi care refuză să se deschidă, pentru că pot fi observaţi sau prinşi în flagrant. Apoi, hoţii au nevoie să ştie că în casă se găsesc bunuri uşor de transportat, de valoare mare şi uşor de valorificat. În acest sens, ei vizează cu predilecţie bani cash, bijuterii, telefoane mobile şi alte echipamente electronice valoroase, obiecte de lux pe care le pot monetiza rapid. Nu în ultimul rând, spărgătorii de case îşi fac propria lor analiză privind riscul de a fi prinşi şi caută să-şi plănuiască lovitura astfel încât să nu se expună foarte mult. De aceea, cele mai multe spargeri au loc atunci când proprietarii sunt plecaţi de acasă, casele aflate în zone mai puţin circulate fiind mai expuse la spargeri şi tot de aceea casele care sunt echipate cu sisteme de securitate sunt mai ferite de astfel de evenimente nefericite. Iluminatul joacă şi el un rol foarte important în prevenirea spargerilor.
În concluzie, hoţii sunt foarte determinaţi să acţioneze atunci când au de a face cu o casă uşor de spart, unde găsesc valori importante şi unde, în absenţa unor măsuri de securitate active, riscul de a fi prins în flagrant sau ulterior este redus.
Reporter: Cu alte cuvinte, trebuie să ne instalăm sisteme de securitate ca să ne ferim casele de spargeri?
Gabriel Badea: Nu numai. Eu susţin că securitatea este rezultanta mai multor măsuri, luate concomitent. După cum aţi observat, am amintit în primul rând de uşurinţa cu care poate fi spartă o casă, ca un prim factor pe care hoţii îl iau în considerare. S-a constatat că o casă "tare", adică greu de spart, este factorul de descurajare cel mai important în ecuaţia unei astfel de infracţiuni. În acest sens, în toate campaniile de prevenirea criminalităţii pe care organizaţiile noastre profesionale le-au desfăşurat de-a lungul timpului împreună cu poliţia, s-au repetat acele sfaturi de bun simţ în legătură cu protejarea locuinţei: uşile caselor trebuie să fie din materiale rezistente, cu sisteme de prindere inaccesibile cât mai bine încastrate în pereţi şi, de asemenea, prevăzute cu mai multe încuietori, cel puţin două. De asemenea, ferestrele accesibile trebuie să fie protejate cu folii anti-spargere şi cu grilaje, acolo unde este cazul. Gardurile exterioare trebuie să fie cât mai greu de escaladat şi prevăzute cu elemente metalice anti-căţărare etc..
Abia după ce avem o casă suficient de "tare" trebuie să instalăm şi sistemele antiefracţie. Aceste două elemente de apărare merg mână în mână, respectiv protecţia mecano-fizică are rolul să-l întârzie suficient de mult pe infractor, iar sistemul de detecţie şi alarmare are rolul de a facilita o intervenţie utilă fie din partea poliţiei, fie din partea unei societăţi specializate. Există percepţia că dacă sunt montate sistemele de securitate, pericolul a trecut. Trebuie să ştim că sistemele de securitate nu au cum să intervină ele însele în a stopa un infractor hotărât determinat să comită o spargere şi că doar împreună cu aceste elemente de rezistenţă fizică şi cu ajutorul unei forţe de intervenţii calificate riscul unei spargeri reuşite ajunge foarte aproape de zero.
Reporter: Dar cu aceste întăriri nu o să ajungem să ne transformăm casa într-o fortăreaţă? Cum rămâne cu confortul?
Gabriel Badea: Da, întotdeauna a existat această dilemă - ce alegem între securitate şi confort - iar omul modern este din ce în ce mai puţin dispus să renunţe la confort. Până la urmă, nimănui nu-i face plăcere să trăiască într-o casă ca un buncăr.
Dar să şţiţi că securitatea privată s-a adaptat la acest comandament al societăţii moderne. Securitatea nu mai înseamnă neapărat compromisul cu estetica şi cu confortul personal. De pildă, mai nou, camerele de supraveghere video care ieşeau în evidenţă inestetic ca nişte cutii ciudate albe montate pe pereţii exteriori ai unor case elegante pot fi acum comandate în culori asortate cu casa sau cu mediul înconjurător.
Mai mult decât atât, sistemele de securitate au început să fie prevăzute cu funcţionalităţi din spectrul automatizărilor domestice, şi aici vorbim de ceea ce se cheamă "casele inteligente" sau "smart homes", care, practic, reprezintă ultima tendinţă în construcţia de locuinţe. Acum, o centrală antiefracţie a devenit un mic computer care nu se mai rezumă doar la funcţiile de detecţie şi alarmare, ci deja poate să trimită prin Internet imagini în timp real din zona casei în cazul unui incident, de exemplu. Mai mult decât atât, o centrală de securitate poate să comande iluminatul după un anumit program, astfel încât, atunci când suntem plecaţi de-acasă, să dea senzaţia de locuire continuă, pentru a-i deruta pe hoţi. Nu în ultimul rând, tot centrala de securitate "ştie" să comande aerul condiţionat, sau încălzirea şi chiar obiecte de uz caznic. De exemplu, dimineaţa, din sistemul de securitate putem să ne programăm o muzică ambientală plăcută care să ne trezească şi apoi să ne savurăm cafeaua caldă gata preparată de o cafetieră comandată să pornească automat la ora micului dejun.
Deci iată cum sistemele de securitate nu ne dau doar acel plus de siguranţă pe care îl aşteptăm de la astfel de echipamente, dar ne cresc şi confortul vieţii.
Apoi grilajele şi elementele anti-căţărare cu care ne întărim casele nu trebuie să fie neapărat urâte. Sunt producători deja specializaţi care fac aproape opere de artă din fier forjat ce îşi îndeplinesc şi funcţia de protecţie şi se integrează foarte bine cu o estetică arhitecturală deosebită. Luaţi de exemplu Palatul Buckingham, un obiectiv foarte bine securizat fiind reşedinţa suveranei Marii Britanii. Practic, aceste elemente de protecţie foarte serioase abia dacă sunt observate şi numai de un ochi atent sau... antrenat.
Dar în Occident există şi acest concept CPTED (Crime Prevention Through Environmental Design), care înseamnă de fapt prevenirea criminalităţii prin soluţii arhitecturale şi peisagistice. Astfel, securitatea unei case este gândită încă din faza de proiect, urmând ca pe şantier să fie transpuse cele mai potrivite abordări arhitecturale care să reducă în mod natural riscurile de securitate fizică şi, în acelaşi timp, soluţiile propuse să nu împieteze asupra confortului celor care vor locui viitoarele case. Astfel de soluţii au în vedere poziţionarea căilor de acces, a ferestrelor şi aşa mai departe. Se merge până acolo încât până şi vegetaţia decorativă are un rol din punct de vedere al securităţii.
Reporter: Pentru că vorbim de construcţii şi şantiere, ce ne puteţi spune despre securitatea acestora, cunoscut fiind faptul că există un fenomen infracţional în jurul amplasamentelor în construcţie.
Gabriel Badea: Într-adevăr, există o dinamică specifică şantierelor de construcţii care le fac atractive pentru hoţii de materiale, hoţii de scule şi utilaje şi de combustibil. Prin natura lor tranzitorie, şantierele sunt destul de greu de ţinut sub control şi furturile pot să dea mari bătăi de cap şi, pe lângă paguba intrinsecă, un furt poate duce la întârzierea lucrărilor sau la accidente cu consecinţe deosebite.
În acelaşi timp, am văzut că, din dorinţa de a reduce costurile la maximum, responsabilii de şantiere pun securitatea pe ultimul plan şi recurg la tot felul de soluţii improvizate, în loc să apeleze la furnizori de securitate specializaţi. Probabil că se gândesc că serviciile de securitate sunt scumpe, dar mai nou tehnologia a pătruns masiv şi în acest sector, iar securitatea unui şantier nu înseamnă doar pază, ci soluţii integrate care cresc eficienţa în prevenirea furturilor în condiţii de costuri reduse şi care pot fi închiriate doar pe durata existenţei şantierului. Astfel, există soluţii bazate pe tehnologie de analiză video (video analitics) care nu fac doar o simplă înregistrare de imagini, ci pot ţine automat evidenţa intrărilor şi ieşirilor de materiale, poate detecta prezenţa unor persoane străine pe şantier, pot semnala tentativele de pătrundere în spaţii de depozitare şi magazii. Mai mult decât atât, există tehnologie de securitate dedicată utilajelor de şantier prin care se poate detecta orice tentativă de scoatere a acestora din perimetru. Dar, în acelaşi timp, cu aceeaşi tehnologie, se poate ţine evidenţa orelor de folosire ale utilajelor, pot fi date alerte atunci când acestea funcţionează în gol sau când consumul de carburant nu este corelat cu timpul de funcţionare, mai exact în situaţiile în care carburantul "dispare" în mod miraculos din rezervoare.
Aceste abordări inovative ilustrează procesul de transformare despre care vorbeam. Industria de securitate privată devine ""mart" prin integrarea celor mai noi tehnologii, astfel că astăzi securitatea nu mai trebuie văzută doar ca un cost, ca o sursă de stres şi de disconfort, ci ca o funcţiune care contribuie direct la confortul vieţii private sau la succesul şi profitabilitatea oricărei afaceri.
Reporter: Ce spuneţi dumneavoastră sunt lucruri nu foarte cunoscute în afara cercurilor de specialişţi. De unde ar trebui să ştie un proprietar de locuinţă sau un antreprenor despre existenţa acestor numeroase opţiuni în ceea ce priveşte securitatea?
Gabriel Badea: Noi, ca industrie, întotdeauna atragem atenţia că securitatea nu poate fi făcută, construită doar din instinct sau "după ureche", cum se mai spune. Consecinţele pot fi mult prea serioase. Este nevoie întotdeauna să te consulţi cu un specialist înainte de a decide în legătură cu expunerea la risc şi angajarea unor măsuri de securitate. Este, de altfel, şi o obligaţie legală.
Reporter: În calitate de preşedinte al Federaţiei Serviciilor de Securitate, care este poziţia dumneavoastră în legătură cu controversele generate de obligaţia legală a evaluărilor de risc?
Gabriel Badea: Această prevedere legală a stârnit multe comentarii negative din partea mediului economic, care nu recunoaşte utilitatea acestui demers şi pe care îl vede contribuind la creşterea birocraţiei şi creşterii poverii administrative în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Acest sentiment este oarecum justificat de modul cum a fost introdusă această prevedere legală fără să se facă un studiu de impact economic şi social. Făcând o paranteză, pot să vă spun că acesta nu este un caz singular şi noi, în organizaţiile patronale la nivel de Federaţie şi Confederaţie Naţională, întotdeauna am atras atenţia că absolut niciun act normativ adoptat în România nu are în spate acest studiu de impact care este impus prin legea 24/2000. La noi, întâi se introduce o lege şi după aceea se aşteaptă să se vadă consecinţele negative şi poate se mai modifică ceva ulterior, după ce răul a fost făcut deja. De aceea, investitorii vorbesc mereu despre volatilitatea cadrului legislativ românesc, care se schimbă de la an la an şi care afectează stabilitatea şi predictibilitatea mediului economic.
Apoi, modul cum a fost aplicată această normă este criticabil. Intrarea în vigoare a fost amânată aproape 6 ani, iar în acest timp nu s-a făcut absolut nimic pentru a se uşura tranziţia şi conformarea, ori pentru a se face acele schimbări care se vedeau de la început că sunt necesare. În plus, după intrarea în vigoare s-a trecut la o impunere inflexibilă a legii, astfel că o serie de agenţi economici au început să primească amenzi usturătoare, iar unii au primit amenzi chiar după ce au fost victimele unor spargeri.
Însă, indiferent de context, evaluarea de risc la securitate fizică este o bună practică recomandată de standardele profesionale din acest domeniu şi nu poate fi negat rolul sau prevenirea criminalităţii doar pentru că în acest moment implementarea legală a acestei bune practici nu a fost poate tocmai fericită.
Aşa cum am mai spus, evaluarea de risc la securitate fizică, dacă este corect făcută, vine în ajutorul deţinătorului de valori, a beneficiarului de servicii de securitate şi îi oferă informaţia care îi lipseşte - despre criminalitatea zonei, despre riscurile specifice la care este expus şi care astfel îi permite să-şi dimensioneze măsurile de securitate în cunoştinţă de cauză. De asemenea, evaluatorul de risc care de fapt este un consultant de securitate poate să recomande cele mai potrivite soluţii raportate la situaţia reală a riscurilor, el trebuie folosit ca un specialist care te ajută să-ţi optimizezi inclusiv costurile de securitate care ar putea să fie în exces în anumite cazuri. Toţi cei care apelează la serviciile evaluatorului de risc trebuie să ceară evaluatorului să facă o analiză completă, reală şi bazată pe o metodologie riguroasă care să le folosească în luarea deciziilor de securitate şi nu doar să se mulţumească să primească o hârtie fără valoare practică.
Sunt convins că, în viitor, odată cu îmbunătăţirea cadrului legislativ, dar şi cu creşterea profesionalismului şi o schimbare a atitudinii generale faţă de securitate, evaluarea de risc îşi va demonstra şi mai mult valoarea şi contribuţia directă la scăderea riscurilor de securitate, respectiv la prevenirea criminalităţii la nivelul întregii societăţi.
Reporter: Vă mulţumesc!
Gabriel Badea este preşedintele Consiliului de Administraţie al Global Security Sistem SA, o companie a grupului Rompetrol.
În prezent, îndeplineşte funcţia de preşedinte al Federaţiei Serviciilor de Securitate care reuneşte organizaţiile patronale din industria de securitate. Este preşedintele Asociaţiei Române a Industriei de Securitate şi Vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale Patronale din Industria Română. Reprezintă industria de securitate din România în cadrul Confederaţiei Europene a Serviciilor de Securitate cu sediul la Bruxelles. Gabriel Badea are un titlu de Master (MSc) în Managementul Riscului şi Securităţii la University of Leicester Marea Britanie şi un titlu de Master în Administrarea Afacerilor (MBA) la The Open University din aceeaşi ţară. Este Fellow al Institutului de Securitate din Marea Britanie şi membru al American Society of Industrial Security (ASIS Internaţional).