Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

EDUCAŢIE ŞI INFRASTRUCTURĂCămin studenţesc modern: 31 milioane lei

Investiţii /

Cămin studenţesc modern: 31 milioane lei
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Învestiţiile în infrastructura din învăţământ au început să crească în ultimii ani. Compania Naţională de Investiţii are un proiect major legat de construirea de cămine studenţeti în 15 oraşe.

    Universitatea Transilvania din Braşov va avea un cămin modern, cu 103 camere duble, cu săli de lectură şi cu parcare subterană, proiect în valoare de 31 de milioane de lei, care va fi realizat de Compania Naţională de Investiţii în termen de 22 de luni. "Compania Naţională de Investiţii (CNI), prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a semnat contractul pentru construirea unuia dintre cele mai moderne cămine studenţeşti din România, de care va beneficia Universitatea Transilvania Braşov, obiectiv inclus în cadrul Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social", anunţă Ministerul Dezvoltării. Proiectul are o valoare de peste 31 de milioane de lei şi reprezintă una dintre cele mai importante investiţii dedicate modernizării şi îmbunătăţirii condiţiilor de învăţământ pentru studenţi, contribuind la diminuarea deficitului actual al spaţiilor de cazare. Construcţia căminului va fi realizată în 22 de luni, dintre care primele două vor fi dedicate activităţii de proiectare. Căminul va avea 103 camere duble şi va cuprinde şi două locuri dedicate persoanelor cu dizabilităţi. Fiecare cameră va fi dotată cu grup sanitar propriu, mobilier (paturi, birouri, dulap, frigider şi etajere) şi balcon pe toată lăţimea camerei de cazare. Clădirea nouă va fi prevăzută şi cu spaţii comune, precum săli de lectură, spălătorie/uscătorie, sală de mese sau chicinetă. Cu o suprafaţă desfăşurată de 5.598 mp şi un regim de înălţime 2S+P+4E+5Eretras+6Eretras, clădirea va fi prevăzută şi cu parcare subterană, cu o capacitate de 34 de locuri, din care 3 destinate persoanelor cu dizabilităţi, precum şi adăpost ALA (apărare locală antiaeriană).

    Universitatea Transilvania din Braşov cuprinde, în prezent, 18 facultăţi din diferite domenii şi desfăşoară activităţi educaţionale pentru aproximativ 19.000 de studenţi, media anuală a solicitărilor de cazare care nu pot fi onorate din lipsă de spaţii de cazare fiind de cel puţin 1.000 de studenţi.

    CNI îşi propune realizarea a 30 de cămine studenţeşti, în 15 oraşe centre universitare, care în totalitate vor însuma peste 10.000 de locuri noi de cazare. La acest moment situaţia implementării acestor obiective este următoarea: - 6 obiective contractate şi în diverse stadii de implementare: Universitatea "1 Decembrie 1918" mun. Alba Iulia, jud. Alba; Universitatea "Aurel Vlaicu" mun. Arad, jud. Arad; Universitatea "Ovidius" din Constanţa, jud. Constanţa; Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, jud. Galaţi; Universitatea Petrol şi Gaze mun. Ploieşti, jud. Prahova; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I Al României" din Timişoara, jud. Timiş;

    - 7 obiective în curs de achiziţie: Universitatea din Piteşti jud. Argeş; Univeritatea Vasile Alecsandri din Bacau; Universitatea "Transilvania"din Braşov, jud. Braşov; Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" mun. Iaşi, jud. Iaşi; Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu - Mureş, jud. Mureş; Universitatea de Vest mun. Timişoara, jud. Timiş; Universitatea Politehnică Timişoara, jud. Timiş;

    -17 obiective în curs de promovare: Universitatea Oradea, jud. Bihor; Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti; Universitatea Naţionala de Muzică din Bucureşti; Universitatea din Bucureşti; Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" mun. Bucureşti, Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinara mun. Bucureşti; Universitatea Politehnica din Bucureşti; Universitatea Tehnică mun. Cluj - Napoca, jud. Cluj; Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară mun. Cluj - Napoca, jud. Cluj, Universitatea "Babes-Bolyai" mun. Cluj - Napoca, jud. Cluj; Universitatea Maritimă din Constanţa, jud. Constanţa; Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" mun. Iaşi, jud. Iaşi; Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" mun. Iaşi, jud. Iaşi; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" mun. Iaşi, jud. Iaşi; Universitatea "Ştefan cel Mare" mun. Suceava, jud. Suceava.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional