Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2025

Reabilitare termicăPrimăria Bistriţa continuă reabilitarea termică

A.D. Ştirile Zilei /

Primăria Municipiului Bistriţa demarează reabilitarea termică a blocurilor din loturile IV si V, corespunzătoare etapei a treia a programului local, etapă ce include 7 blocuri. Pentru cele două scări de bloc avute în vedere în cadrul acestor loturi, lucrările au fost atribuite în urma procedurii de licitaţie electronică, iar criteriul exprimat s-a referit la obţinerea unui preţ cât mai scăzut. Pentru prima scară de bloc, amplasată pe Aleea Tineretului, lucrările au fost atribuite societăţii AG CONPAL SRL, din Bîrnova, judeţul Iaşi, pentru suma de 122.439 de lei. Suma estimată iniţial a fost de 205.109 lei. Aceiaşi societate a câştigat şi licitaţia pentru a doua scară de bloc, de pe Strada Locotenent Călin, pentru suma de 84.916 lei, estimările iniţiale ajungând la 124.106 lei.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional