"Înainte de a fi smart, un oraş românesc trebuie să fie clean"

Interviu cu Eugen Scheuşan, directorul general al companiei Electromagnetica

"În sectorul automobilelor electrice, este nevoie de un program de extindere şi modernizare a reţelei, care este cam de dimensiunea celui prin care a fost făcută electrificarea României"

"Nu este posibil ca o companie de calibrul Electromagnetica să nu aibă un parteneriat public-privat"

Reporter: Majoritatea autorităţilor locale vorbesc despre "smart city", despre soluţii inteligente de modernizare a oraşelor. În acest context, cu ce sisteme "smart" vine Electromagnetica?

Eugen Scheuşan: În contextul conceptului "smart", Electromag­ne­tica propune ca soluţie de modernizare sistemul de iluminat bazat pe tehnologia LED cu control total asupra gradului de iluminare, în funcţie de orar, trafic şi alte condiţii locale, precum şi sistemul de telegestiune a consumului de energie electrică ENERGSys.

Eu consider că înainte de a fi "smart", un oraş românesc trebuie să fie "clean". Atunci când vor dis­părea gunoaiele de pe stradă, când vom învăţa să sortăm deşeurile, să reparăm gropile, când nivelul educaţional al cetăţenilor va presupune să nu rupă, să nu fure, să nu spargă, atunci vom putea începe şi noi să discutăm despre conceptul de "smart". Acum, dacă plasezi o componentă a unui sistem "smart" în domeniul public te poţi aştepta ca a doua zi să fie rupt sau vandalizat. Conceptul de "smart" presupune o gestiune centralizată a tuturor serviciilor publice - transport, iluminat, utilităţi - ţinând cont de poluare, de curăţenie, de educaţie etc. Dacă o verigă se rupe, atunci se distruge tot lanţul.

Viziunea "smart" trebuie începută educativ de la vârsta cea mai fragedă, chiar de la grădiniţă, pentru că este inutil să avem tehnologie dacă nu avem populaţie educată să utilizeze aceste sisteme. Implementarea de proiecte "smart" nu reprezintă un proces care să fie efectuat peste noapte, ci unul sedimentar. Dacă mergem prin alte ţări, pavimentul este din granit, ca acum 500 de ani. La noi, în schimb, prima dată am scos bordurile din granit şi am pus unele din ciment şi nisip pe care le schimbăm o dată la 2 ani, iar acum importăm din China unele mai mici, din granit lus­truit, în loc să folosim bordură din cremene, cioplită în România.

Reporter: De la proiectele "smart", fac trecerea la automobilele electrice şi vă rog să îmi spuneţi dacă se simte că începem să avem şi noi astfel de maşini. Câte staţii de încărcare aţi reuşit să ins­talaţi până acum?

Eugen Scheuşan: Electromobilitatea este o problemă foarte seri­oasă, care este tratată în ţările dezvoltate prin programe ce se întind pe 10 până la 25 de ani, presupunând legi şi reglementări atât pentru mijloacele de transport electrice, cât şi pentru insfrastructura care urmează să le deserveas­că (metode de încărcare, staţii de încărcare, sisteme informatice etc). Într-adevăr, încep să fie şi la noi automobile electrice, iar Electromag­netica are patru staţii de încărcare instalate (dintre care una la noi în curte), până la finalul trimestrului întâi urmând să avem nouă staţii de încărcare instalate. Electromagnetica are în prezent în fabricaţie peste 20 de sorto-tipo-variante de staţii pentru automobilele electrice.

Reporter: Ce ne puteţi spune des­pre legislaţia din domeniu?

Eugen Scheuşan: Pentru staţiile de încărcare (staţii de energie) ţara noastră va trebui să elaboreze cât mai urgent un program de dezvoltare şi instalare. Altfel, companiile interesate de piaţa staţiilor de încărcare vor merge fiecare pe drumul său propriu. La un moment dat, problema va deveni suficient de complicată şi va trebui reglementată, iar reglementatorul, orice decizie va lua, va veni ori împotriva unora, ori a altora, pentru că fiecare a mers, între timp, pe calea lui. Ar fi trebuit să ştim de la început ce mod de conectare este necesar, dacă este bine pentru noi să avem automobile cu baterie încorporată sau nu etc. Poate că o soluţie ar fi să mergem la benzinărie şi să schimbăm bateria goală cu una plină.

Există două sisteme de încărcare, în momentul de faţă - cel pe curent alternativ şi cel pe curent continuu. Primul este şi el de mai multe tipuri, însă, în general, pentru gama de automobile obişnuite, o încărcare 100% a unui acumulator de până la 44 de kWh va dura câteva ore bune. Dacă încărcăm maşina acasă, atunci va dura 7- 8 ore şi discutăm de o autonomie de 250-300 de km. Pentru sistemul în curent continuu, care permite încărcarea într-o perioadă foarte scurtă, în primul rând trebuie ca automobilele să fie prevăzute cu această facilitate, dar aceasta este numai o parte a problemei. Răspândirea automobilelor electrice pe scară largă va necesita la fel de multe puncte de consum de putere mare. Este, aşadar, nevoie de un program de extindere şi modernizare a reţelei, care este cam de dimensiunea aceluia prin care s-a făcut electrificarea României. O benzinărie are, acum, 9-12 pompe de benzină. Acestea pot fi suplinite, ţinând cont de timpii de în­cărcare, de 30-40 de staţii de încărcare cu putere de 20, 30 sau chiar 50 de kW. La un calcul simplu, dacă înmulţim să zicem cei 30 de kW cu 30-40 de staţii de încărcare, atunci ajungem la puteri pentru care nu avem reţea. Poate România să-şi asigure o astfel de reţea fără un program naţional dedicat? Evident că nu. Pentru transportul public, adică pentru autobuzele electrice, discutăm despre acumulatori cu capacităţi de sute şi sute de kWh. Aici se pune într-adevăr problema unei reţele de distribuţie care să asigure puteri sporite chiar în interiorul oraşului, în zona dedicată încărcării acestora. Concluzionând, ce ne propunem pentru 2025? Ce sarcină punem pe sistemul energetic? Ce sarcini de investiţii capătă producătorii, transportatorii şi dis­tribuitorii de energie? Pentru că acum nu se poate vorbi despre o infrastructură pentru automobilele electrice. Trebuie intervenit şi din punct de vedere al legislaţiei, pentru că încă nu ştim cum se va proceda, din niciun punct de vedere. Acum există o lege care spune că este bine dacă printre mijloacele alternative de transport - cele care nu sunt bazate pe combustibil fosil - sunt şi automobile electrice. O a doua lege, cu un singur articol, spune că, începând de la o anumită dată din acest an, un sfert din maşinile cumpărate de toate autorităţile publice trebuie să fie electrice. Acest lucru implică, însă, exis­tenţa unei infrastructuri, a unor staţii de încărcare. Cu cine discutăm pentru o dezvoltare coerentă în acest sens? Noi presupunem că, neavând o legislaţie în domeniu, compania care aduce de exemplu autobuzul electric pentru transportul public în comun vine şi cu staţiile, pe banii noştri, ai contribuabililor, şi în acest mod toţi banii merg la compania din afară care aduce aceste produse.

Noi nu avem unde să mergem ca să discutăm această problemă. Nici Ministerul Transporturilor, nici primăria, nici Ministerul Economiei, nimeni nu are vreun program în acest sens.

La fel se întâmplă în sectorul iluminatului. Am încercat cu iluminatul la metrou - am fost la Ministerul Transporturilor, la primărie şi nimeni nu s-a arătat interesat de sis­temele noastre de iluminat.

Reporter: Ce vi se motivează?

Eugen Scheuşan: Vă dau un singur exemplu. Ştiţi cum se fac licitaţiile la noi? În România laboratoarele de încercări sunt acreditate de un organism naţional de acreditare unic (RENAR), stabilit oficial, prin lege, aşa cum există în fiecare stat european. La nivel internaţional, funcţionează şi unele scheme independente de acreditare, precum ENEC, specializată pe produse electrice, la care RENAR nu este afiliat. Aşa se face că în România nu avem niciun laborator care să facă parte din Organizaţia ENEC, deşi avem laboratoare acreditate RENAR pentru certificarea produselor electrice. Producătorii români, fireşte, îşi certifică produsele pentru conformitate la un laborator acreditat de RENAR. Dacă cumva doreşti suplimentar şi un certificat de la un laborator acreditat de un organism independent, atunci trebuie să apelezi la un laborator din străinatate, cu costuri de mii şi zeci de mii de euro. În aceste condiţii, apare o licitaţie şi se spune că lămpile trebuie omologate musai de un organism independent, de pildă ENEC, adică numai într-unul din laboratoa­rele care fac parte din această reţea independentă. Am solicitat ca pentru licitaţiile organizate pe bani publici, având ca obiect produse pentru care există posibilitate de omologare în România de către instituţii specializate acreditate de organismul naţional unic de acreditare, produsele româneşti să nu poată fi excluse. Dar sunt licitaţii în care nu este aşa, din motive de genul că ar fi afectată concurenţa. De ce ar fi afectată concurenţa? Dimpotrivă, luarea în considerare doar a produselor certificate într-o reţea independentă şi excluderea celor certificate la nivel naţional în re­ţeaua oficială reprezintă o gravă limitare a concurenţei în sensul favorizării producătorilor externi şi defavorizării producătorilor interni. Dacă măsurătorile sunt aceleaşi, atunci şi respectivele corpuri de iluminat trebuie să fie luate în considerare ca şi cum ar fi omologate ENEC. Iar acum vorbesc despre o licitaţie pentru iluminatul unui sat din Ardeal.

Reporter: Ce fel de corpuri de iluminat cu Led aveţi în portofoliu?

Eugen Scheuşan: Am dezvoltat familii întregi de corpuri de iluminat stradale, pentru programele aflate în desfăşurare în România, cu foarte multe facilităţi informatice. Avem controlul deplin al iluminării. Facem o analiză automată a traficului utilizând camere de luat vederi şi ajustăm intensitatea luminoasă după o anumită oră, în func­ţie de densitatea traficului. Producem corpuri de iluminat pentru toate aplicaţiile stradale din ţară şi pentru toate buzunarele, pentru că multe primării au posibilităţi financiare limitate.

Noi executăm doar proiecte cercetate, realizate şi măsurate în laboratoarele noastre lumino-tehnice, care, acum, s-ar putea să fie cele mai dotate din ţară. Avem şi comenzi din oraşe mari, dar şi din localităţi mici, cu bugete reduse.

Reporter: Pentru iluminatul public, aveţi anumite sisteme sau puteţi produce şi soluţii personalizate?

Eugen Scheuşan: Putem, la cerere, să creăm şi produse personalizate pe nevoile fiecărui client, astfel încât să optimizăm costurile. Pe domeniul public elaborăm întâi studii aprofundate privind nevoile de iluminare ale locului respectiv, apoi mergem pe personalizare. În acelaşi timp, avem numeroase tipo-sorto-dimensiuni de corpuri de iluminat pentru segmentul industrial şi comercial. De asemenea, avem o foarte bună colaborare cu unele reţele comerciale. Din păcate, de reţelele internaţionale mari de magazine nu ne putem apropia, pentru că ele vin cu soluţii proprii, din ţările de origine.

Reporter: Din ce sector vine cea mai mare cerere?

Eugen Scheuşan: Avem succes în iluminatul industrial cu corpuri speciale - hale industriale, şantiere etc. În ansamblu, piaţa a crescut furtunos pentru noi până la concurenţa a circa 10 milioane de euro anual, după care mai creşte, dar creşterea este mai lentă. Nici aici nu există un program naţional, deşi, dacă ar exista, acesta s-ar reflecta într-o economie substanţială de energie electrică.

Reporter: Cât de activi sunteţi pe piaţa rezidenţială şi în segmentul de birouri?

Eugen Scheuşan: Din păcate, pe piaţa casnică (rezidenţială) nu au dat rezultate încercările noastre, din cauza concurenţei chinezeşti şi a faptului că se admite orice import pe piaţa noastră, fără nicio res­tricţie de calitate.

La clădirile noi de birouri este o problemă, pentru că dezvoltatorii nu sunt obligaţi să pună de la început corpuri de iluminat cu Led şi, de obicei, sunt implicaţi finanţatorul, constructorul şi cel care exploa­tează clădirea. Niciunul dintre ei nu este interesat, pentru că plata iluminatului trece în sarcina chiriaşului. Pentru aceştia, ideea este ca investiţia iniţială să fie cât mai mică. În România, Ministerul Mediului este cel care a dat voie ca în continuare să existe becuri cu incandescenţă, tuburi cu neon, becuri economice etc., deşi Europa a interzis aceste corpuri începând cu 2017.

Reporter: Ce pondere din veniturile companiei provine din producţia şi comercializarea corpurilor de iluminat?

Eugen Scheuşan: Anul trecut, peste 50% din producţie a venit din zona corpurilor de iluminat. Pentru 2018, prognozăm o creştere de 10% în zona corpurilor de iluminat, dar sperăm să apară o creştere şi la sistemele de teleges­tiune şi nu numai, astfel încât partea de LED-uri să aibă o pondere sănătoasă de maxim 50%.

Cu sistemele de iluminat am ajuns la o bună reprezentare în afară, ţările de destinaţie fiind Bulgaria, Italia, Bosnia. Aici, pentru prima dată, am realizat iluminarea unui tunel. Noi, neavând astfel de obiective, la un moment dat am crezut că putem să facem ceva în Bucureşti, pentru pasajele subterane. Din păcate nu s-a concretizat, dar cercetarea am realizat-o şi am creat corpurile respective. Am putut participa în alte zone şi am câştigat licitaţii, nu şi în România. Circa 10% din vânzările de corpuri de iluminat cu LED se obţin din export.

În altă ordine de idei, considerăm că nu este posibil ca o companie românească de calibrul Electromag­netica să nu aibă un parteneriat public-privat. Uneori mă gândesc dacă la un moment dat nu ar fi bine să mutăm în afară capabilităţile de producţie.

Reporter: Ce cotă de piaţă aveţi în domeniul iluminatului?

Eugen Scheuşan: Probabil că suntem cei mai mari producători români de corpuri de iluminat pe bază de Led-uri, pentru sectorul public, industrial, comercial. Aprecierea ne aparţine, pentru că nu există în acest moment niciun document oficial din care să reiasă dimensiunea pieţei sau care să facă o ierarhie a producătorilor de corpuri de iluminat cu LED. Intenţionăm să investim şi să dezvoltăm această ramură în continuare, pentru că eu apreciez că cel puţin pentru 10-15 ani este de lucru în România pe acest segment. Evoluţia este foarte rapidă în domeniu, lunar apar elemente noi de iluminat cu performanţe şi mai bune. Acum, corpuri absolut banale au randamente de 130 de lumeni pe watt, limită care în urmă cu câţiva ani părea de neatins, şi cu paşi siguri ne îndreptăm către corpul de iluminat cu randament de peste 200 de lumeni pe watt. Altă dată, tubul cu mercur care era considerat la vremea respectivă super invenţie comparativ cu becul cu filament, lumina cu 80 de lumeni pe watt.

Este foarte clar că toţi cei care, prin obiectul lor de activitate, au nevoie de foarte multă lumină trec necondiţionat pe iluminatul cu Leduri. Este o investiţie importantă, dar se amortizează destul de repede prin valoarea foarte mică a facturilor la energia electrică.

Reporter: Piaţa corpurilor de iluminat este plină de tot felul de becuri, de la cele mai ieftine, la cele mai scumpe...

Eugen Scheuşan: Da, pentru că în România nu există, în momentul de faţă, o standardizare care să reglementeze piaţa. Un bec aflat în comerţ cum trebuie să fie? Nu exis­tă un standard, nimic. Şi orice se pune în raft este legal. De asemenea, comerciantul nu are nicio res­ponsabilitate, iar producătorul este foarte greu de identificat. Noi, firmele româneşti, nu putem pune la vânzare o marfă mai slabă din punct de vedere calitativ, pentru că ea trebuie omologată cu unul din cei trei-patru omologatori, iar prescripţiile de electro-securitate în România sunt stricte şi nu poţi să treci de ele dacă ceea ce este înăuntrul becului nu respectă nişte condiţii.

Este necesară în mod evident o reglementare tehnică a pieţei care să nu mai permită penetrarea oricăror mărfuri străine doar pentru că sunt din altă ţară şi pentru că sunt ieftine.

Reporter: Cum apreciaţi ultimele modificări fiscale?

Eugen Scheuşan: Referitor la transferul taxelor de la angajat la angajator, cred că ar fi fost un lucru foarte bun ca toate taxele şi impozitele să fie plătite de angajat, fără reţinere la sursă. Omul obişnuit să poată vedea şi să fie conştient cât i se cuvine lui din tot ceea ce plăteşte angajatorul pentru el. Este modelul francez. O altă chestiune de principiu pe care o propun este plafonarea fondului de garantare a creanţelor salariale. O mare parte din Contribuţia Asigurătorie pentru Muncă este orientată către acest fond (15%). Pot să înţeleg constituirea acestui fond până la o anumită sumă, pentru situaţii nefericite, de insolvenţă etc., pentru ca oamenii să mai poată încasa salarii până la remedierea situaţiei. Dar acest fond este nemărginit? Eu consider că era bine să fie un fond foarte clar pe care îl îngrăşam până la o anumită consistenţă şi apoi poate deveni, de ce nu, chiar un fond de investiţii. Statul trebuie să înveţe să facă şi bani din bani, prin inves­tiţii administrate corespunzător.

Reporter: Vă mulţumesc!