IONUŢ PÂRVU, FOIŞOARE-TERASE:Pandemia nu a afectat piaţa teraselor şi foişoarelor, războiul este o ameninţare
Amenajări / 11 iulie 2022
Domeniul foişoarelor şi teraselor nu a fost afectat atât de mult de pandemie, deoarece oamenii au lucrat mai mult de acasă şi, cu aceasta ocazie, au avut mai mult timp să îşi pună la punct spaţiile verzi, grădinile etc., ne-a transmis Ionuţ Pârvu, reprezentantul Foişoare-Terase. Conform domniei sale, cererea a fost mai mare în această perioadă, deoarece oamenii au avut timp sau chiar au fost nevoiţi să îşi pună la punct spaţiile verzi.
Tendinţele din acest sector sunt terasele vopsite cu nuanţă albă, iar clientii sunt din ce în ce mai documentaţi şi mai pretenţioşi, ne-a precizat Ionuţ Pârvu, menţionând: "Din acest motiv trebuie să venim în întâmpinarea lor cu construcţii de calitate, precum şi cu materiale de bună calitate. Din punctul nostru de vedere, producătorii s-au adaptat destul de bine. Acesta este viitorul".
Preţurile au crescut cu 40-50%, ca urmare a lipsei de lemn din piaţă din timpul pandemiei şi de creşterea preţurilor combustibililor.
Activitatea companiei Foişoare-Terase s-a menţinut, în acest timp, la fel ca în anii 2020 şi 2021, când cifra de afaceri a fost de aproximativ 400.000 de euro, conform domnului Pârvu, care a conchis: "În acest an, din păcate nu credem că mai atingem această sumă, din cauza conflictului de la graniţă, care a panicat lumea".