Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2024

Cerere mai mare decât oferta, pe Valea Prahovei

Piaţa Imobiliară /

Cerere mai mare decât oferta, pe Valea Prahovei
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Urmând trendul ascendent de anul trecut, solicitările pe piaţa imobiliară din zona Prahovei sunt numeroase, conform statisticilor. Reprezentanţii agenţiei Mervani ne-au transmis că există în continuare oportunitatea de a investi în turism. Aceştia susţin că, pe lângă proiectele imobiliare clasice aflate în des­făşurare (blocuri cu apartamente şi garsoniere), în Prahova sunt şi proiecte de tip turistic, cum ar fi imobilele de tip aparthotel de lux din Sinaia şi Predeal.

    Din discuţiile avute cu diverşi dezvoltatori, se preconizează, în viitorul apropiat, demararea mai multor proiecte imobiliare, atât rezidenţiale, cât şi pe specificul zonei, respectiv locuinţe de vacanţă. Interesul este pentru toate localităţile, dar mai ales în Sinaia şi Buşteni.

    Conform surselor citate, preţurile medii de construcţie ar fi de 250 euro/ mp "la roşu", până la 450 euro/mp pentru construcţiile finalizate. Tendinţa de stabilizare se păstrează, sub­liniază repre­zentanţii Mervani.

    Pe ambele segmente, cererea este mai mare decât oferta, subliniază specialiştii. Având în vedere faptul că în ultimii ani nu s-au construit multe spaţii turistice noi, există o solicitare care ar părea puţin ciudată, însă bine întemeiată, conform surselor citate, care arată: "Avem clienţi ce vor să achiziţioneze vile cu suprafeţe mari şi multe camere, pe care ulterior doresc să le introducă în circuitul turistic. De cele mai multe ori, având un preţ/mp construit mult mai mic decât la o construcţie nouă, reprezintă o variantă fezabilă. Alt avantaj al acestor imobile este faptul că sunt multe construite în anii "90, deci relativ noi, cu structură de rezistenţă bună.

    După cum reiese din raportul de piaţă, statistic vorbind, cele mai multe solicitări au fost la Câmpina şi Breaza. Pentru partea superioară a Văii Prahovei, cele mai multe solicitări sunt pentru Predeal, acesta fiind urmat îndeaproape de Sinaia şi Buşteni.

    Cumpărătorii de imobile pe Valea Prahovei se împart în 2 categorii: cei interesaţi de zonele rezidenţiale (cu precădere în zona Câmpina unde avem cele mai multe solicitări) şi cei interesaţi de locuinţe de vacanţă pentru zona consacrată, respectiv Sinaia, Buşteni, Azuga sau Predeal. Aceştia caută apartamente şi garsoniere mai ales în imobile noi (pornind de la acest aspect vine şi încurajarea noastră pentru posibili inves­titori în zonă), sau case de vacanţă în zone cât mai liniştite, cu privelişte cât mai frumoasă".

    Dacă acum zece ani mai existau zone în plină dezvoltare, acum, în toate oraşele aproape toate străzile sunt asfaltate, au utilităţi, potrivit agenţilor imobiliari din zonă.

    Aceştia ne-au transmis că educaţia clienţilor, în ultima perioadă, constă mai ales în informare: "Avem clienţi care cunosc destul de bine caracteris­ticile zonei şi implicit sunt mai hotărâţi, aşa cum se deduce şi din statis­ticile publicate de agenţia noastră în raportul de piaţă".

    Cerere în scădere pentru garsonierele şi apartamentele mai vechi de anul 2000

    Cele mai multe apartamente în bloc (28%), apartamente în casă (39%) şi garsoniere (42%) le găsim în Sinaia, oferta cea mai mare de case (20%) se află în Breaza, oferta majoră de vile (21%) şi spaţii comerciale (24%) o identificăm în Buşteni, în timp ce terenurile în mare majoritate se găsesc în Breaza (21%), în Câmpina (13%), urmat de Buşteni (12%) şi Sinaia (11%), arată raportul Mervani. Acestea subliniază că cele mai multe imobile de închiriat sunt în Câmpina (30%).

    Atât garsonierele, cât şi apartamentele situate în blocurile mai vechi de anul 2000 sunt în continuare pe un trend descendent din punct de vedere al cererii, ceea ce presupune şi un trend de scădere continuă a preţurilor la această categorie de imobile.

    Există în continuare o bază de oferte, destul de redusă, constituită din apartamente şi garsoniere în proiecte rezidenţiale noi, dezvoltată atât în zona superioară a Văii Prahovei, cât şi în zona mai sudică, unde interesul investiţional manifestat de dezvoltatori este mai scăzut.

    Oferte de apartamente în vilă se regăsesc în 8 dintre cele 24 de localităţi, cu un procent semnificativ de prezenţă în oraşele Sinaia şi Buşteni, mai subliniază studiul citat.

    Preţul rezultat al apartamentelor în casă şi vilă este mult influenţat de vechimea construcţiei în care se află acesta, de numărul locuinţelor aflate în clădire, tipul şi calitatea construcţiei, utilităţi şi fa­cilităţi exis­tente.

    Dacă analizăm oferta de terenuri, atunci putem identifica o pondere importantă în localităţile Breaza (21,36%) şi Câmpina (11,27%), un procent de 9,96% în Cornu, 7,21% în Comarnic, 6,82% în Brebu şi 6,68% în Buşteni. Între 2% şi 6% din această ofertă se găseşte în localităţile V. Doftanei, Sinaia, Predeal, Băneşti, Poiana Câmpina şi Zona DN1, iar cele mai puţine oferte de terenuri (sub2%) se regăsesc în Azuga, Telega, Mislea, Băicoi, Râşnov şi Sotrile.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Materiale

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Legea

    Internaţional