Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

DANIEL VASILE:"Piaţa sistemelor de aer condiţionat - în creştere, de câţiva ani"

Companii /

Daniel Vasile, Managing Director Daikin România

Daniel Vasile, Managing Director Daikin România

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    De câţiva ani, piaţa sistemelor de aer condiţionat este în creştere, în România, cererea fiind tot mai ridicată, atât în segmentul comercial, cât şi în cel rezidenţial, ne-a spus, într-un interviu, Daniel Vasile, Managing Director Daikin România.

    Reporter: Cum a evoluat piaţa sis­temelor de aer condiţionat în ultima vreme?

    Daniel Vasile: De câţiva ani, piaţa sistemelor de aer condiţionat este în creştere în România, cererea fiind tot mai ridicată, atât în segmentul comercial, cât şi în cel rezidenţial. Observăm că tot mai multe ansambluri rezidenţiale şi clădiri de birouri optează încă de la început pentru integrarea sistemelor de climatizare, astfel încât să ofere un beneficiu în plus locuitorilor sau angajaţilor. Pe de altă parte, clienţii rezidenţiali acordă o importanţă mai mare confortului propriu şi, astfel, au început să vadă aparatul de aer condiţionat ca pe o dotare standard a locuinţei, fără de care nu pot avea un climat confortabil.

    Reporter: Cum este împărţită piaţa, din punct de vedere al ofertei şi al jucătorilor?

    Daniel Vasile: Ca în orice altă industrie, oferta este în strânsă legătură cu cererea. În momentul de faţă, există o gamă variată de produse, cu caracteristici şi preţuri diferite, astfel încât să răspundă tuturor categoriilor de clienţi. De asemenea, există două mari categorii de jucători în piaţă: companiile specializate, care oferă produse şi servicii profesioniste, pe tot parcursul anului, şi companiile generaliste, cum sunt hypermarket-urile sau retailerii online care au oferte sezoniere.

    Reporter: Care sunt tendinţele din piaţă?

    Daniel Vasile: Tedinţele rămân orientate către performanţă şi eficienţă. Astfel, sunt tot mai căutate sistemele de aer condiţionat inteligente, care le fac viaţa mai uşoară şi mai confortabilă utilizatorilor, atât datorită funcţiilor sofisticate, cât şi utilizării facile. Un exemplu în acest sens este aplicaţia Daikin Online Controller, care permite controlul, programarea şi monitorizarea aparatului de aer condiţionat de la distanţă, de pe telefon sau tabletă, asigurând un climat interior confortabil în orice moment.

    Totodată, echipamentele de ultimă generaţie din gama Daikin sunt echipate cu senzori şi tehnologii care contribuie la o atmosferă per­fectă în interior. De exemplu, cel mai recent sistem de aer condiţionat rezidenţial lansat de Daikin anul acesta foloseşte "efectul Coandă", tehnologie care determină două modele diferite de aer, asigurând o distribuţie perfectă a aerului şi a temperaturii în întreaga încăpere. Stylish integrează şi un nou senzor, Grid Eye, care măsoară temperatura suprafeţei camerei, împărţind-o în 64 de pătrate distincte şi utilizea­ză informaţiile pentru a distribui în mod uniform aerul în încăpere.

    De asemenea, echipamentele tip Inverter, cunoscute pentru consumul de energie cu până la 30% mai mic faţă de echipamentele clasice şi sistemele care au un impact cât mai mic asupra mediului înconjurător, au câştigat teren în ultima perioadă.

    În cazul Daikin, în anul financiar 2017-2018 s-a remarcat preferinţa clienţilor finali pentru produsele high-end din gama de top, Bluevolution, care înglobează tehnologii de ultimă generaţie, vânzările acestei game înregistrând o creştere de 25% faţă de anul trecut.

    Reporter: Cum s-au educat consumatorii, în ultimii ani?

    Daniel Vasile: În primul rând, au înţeles că investiţiile în produse de calitate se amortizează în timp, prin costuri reduse de întreţinere şi consum mic de energie. Totodată, observăm o orientare mai activă a clienţilor spre aparate de aer condiţionat inteligente, care integrează tehnologii inovatoare şi asigură un grad sporit de confort în orice sezon, nu doar în timpul verii.

    Pe lângă calitatea produselor, clienţii pun mai mult accent pe experienţa de cumpărare. De aceea, Daikin vine în întâmpinarea lor cu servicii pre şi post vânzare premium, prin intermediul partenerilor Home Comfort Expert, pentru segmentul rezidenţial şi Commercial Solution Expert pentru segmentul comercial. Partenerii înscrişi în aceste programe sunt instruiţi pentru a oferi servicii personalizate integrate, de la consiliere şi montaj, până la service şi întreţinere.

    Reporter: Ce buget alocă oamenii pentru achiziţionarea şi montajul sistemelor de aer condiţionat?

    Daniel Vasile: Preţul unui aparat de aer condiţionat diferă în funcţie de performanţă, putere, eficienţă etc. În cazul produselor Daikin, preţul porneşte de la 2.000 de lei şi poate ajunge la câteva mii de euro în funcţie de complexitatea sistemului. În medie, am observat că românii alocă în jur de 2.500-3.000 lei pentru achiziţionarea unui aparat de aer condiţionat, la care se adaugă şi montajul.

    Reporter: Care sunt criteriile care primează în momentul achiziţionă­rii unor astfel de produse?

    Daniel Vasile: Cel mai important criteriu rămâne în continuare performanţa energetică pe care o atinge sistemul. Prin instalarea unui aparat de aer condiţionat, oamenii caută să îmbunătăţească gradul de confort de acasă, dar fără să creas­că costurile la energie. Un alt aspect important, care ţine tot de confort, este funcţionarea silenţioasă a aparatului. Pentru a răs­punde nevoilor clienţilor, aparatele Daikin din gama Bluevolution ating un nivel al zgomotului de doar 19 dB, ceea ce înseamnă că funcţionează fără să fie auzite.

    În ultima perioadă, am observat şi o atenţie sporită acordată design-ului aparatelor. Spre deosebire de acum câţiva ani, când toate unităţile interioare arătau aproape la fel, acum se pune mai mult accent pe aspectul acestora. De aceea, Daikin caută să ofere un echilibru între eleganţă, performanţă şi eficienţă. În acest sens, anul acesta s-a lansat pe piaţă un nou aparat de aer condiţionat din gama premium, Stylish, recunoscut pentru dimensiunile compacte, aspectul discret şi colţurile rotunjite, caracteristici care depăşesc tiparul clasic al unităţilor de aer condiţionat.

    Un alt criteriu important pentru clienţi este experienţa de cumpărare. Dincolo de calitatea produsului, decizia de achiziţie este influenţată de serviciile de consultanţă, rapiditatea montajului şi profesionalismul specialiştilor cu care interacţionează.

    Având în vedere că studiile de piaţă la nivel mondial arată că 72% dintre potenţialii clienţi consideră magazinul tradiţional şi interacţiunea cu produsul ca fiind foarte importante în procesul de cumpărare, Daikin îşi propune să ofere experienţe premium, pre şi post vân­zare, prin intermediul showroom- urilor partenerilor Home Comfort Expert din toată ţara, astfel încât clienţii să fie extrem de mulţumiţi de alegerea făcută. În prezent, reţeaua HCE este formată din 40 de parteneri Standard şi 9 parteneri Premium în Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Constanţa, Deva, Târgu Mureş, Oradea şi Galaţi. Aceşti parteneri trec printr-o selecţie riguroasă şi cursuri periodice de pregătire pentru a îndeplini cele mai înalte standarde ale calităţii.

    Reporter: Cum a evoluat activitatea companiei?

    Daniel Vasile: La nivel mondial, Daikin are o istorie de aproape 100 de ani, fiind recunoscut pentru abordarea inovatoare în ceea ce priveşte dezvoltarea produselor, precum şi pentru calitatea de neegalat şi versatilitatea soluţiilor sale.

    În România, compania este prezentă din 1994, timp în care a înregistrat o evoluţie continuă. La început, afacerile locale se bazau, în principal, pe furnizarea de echipamente pentru segmentele comercial şi industrial, însă în ultimii ani, compania şi-a făcut simţită prezenţa tot mai activ şi în sectorul rezidenţial. În prezent, Daikin oferă produse şi servicii cu tehnologie japoneză pentru toate categoriile de public. Eforturile de promovare a produselor Daikin, dar şi de educare a clienţilor finali, desfăşurate în ultimii ani, au determinat creşterea notorietăţii brandului şi a nivelului de încredere pe care clienţii finali îl acordă produselor Daikin.

    În prezent, Daikin România are o echipă de 40 de angajaţi şi o reţea complexă de distribuitori, axaţi pe soluţii comerciale, industriale şi rezidenţiale.

    Reporter: Cu ce rezultate financiare aţi încheiat anul trecut şi ce estimări aveţi pentru anul în curs?

    Daniel Vasile: În anul financiar 2017-2018, încheiat la 31 martie 2018, Daikin România a înregistrat o cifră de afaceri de 25,5 milioane euro, în creştere cu 1 milion faţă de anul precedent. Rezultatele obţinute se datorează atât menţinerii poziţiei de top în segmentul comercial, unde s-a înregistrat cea mai mare pondere a vânzărilor, cât şi noilor direcţii de dezvoltare abordate în segmentul rezidenţial.

    Pentru 2018, ne propunem creşterea cifrei de afaceri şi menţinerea poziţiei de lider al pieţei HVAC din România, continuând dezvoltarea parteneriatelor puternice pe toate segmentele de business.

    Reporter: Ce produse/proiecte noi a lansat compania în acest an?

    Daniel Vasile: Anul acesta, Daikin a lansat un nou model de aer condiţionat pentru segmentul rezidenţial, din gama Bluevolution, care foloseşte exclusiv agent frigorific R32. Este vorba de Stylish, o nouă unitate de aer condiţionat de perete, care îmbină design-ul sofisticat şi funcţiile unice, creând echilibrul perfect între eleganţă şi performanţă. Stylish furnizează cea mai ridicată eficienţă din categoria design şi atinge performanţe energetice ale clasei A+++ atât în răcire, cât şi în încălzire. Dincolo de eficienţa maximă, Stylish suprinde prin design-ul său discret. Măsurând numai 798 (l) x 189 (a) x 295 (î) mm, Stylish este cea mai subţire şi compactă unitate interioară din segmentul său. Îmbinând perfect calitatea, design-ul şi funcţionalitatea, Stylish a fost premiat în cadrul celor mai prestigioase competiţii de design din lume. Astfel, Good Design Award 2017, iF Design Award 2018 şi Red Dot Award 2018 recunosc capacitatea unităţii de a stabili noi standarde de confort şi energie în industria HVAC-R.

    De asemenea, Daikin a lansat la începutul anului financiar programul pilot BuyBack, prin care încurajează înlocuirea vechilor aparate de aer condiţionat cu unele de ultimă generaţie, oferind discount-uri de până la 400 lei. Programul se desfăşoară pănă pe 30 iunie 2018 prin intermediul partenerilor Home Comfort Expert.

    Anul financiar 2017-2018 a adus noutăţi şi în segmentul comercial. Anul trecut, Daikin a stabilit un nou punct de referinţă, prin lansarea Sky Air A-Series, prima gamă de echipamente comerciale eco-friendly din Europa, care foloseşte agentul frigorific R-32. De asemenea, la mijlocul anului trecut, compania a lansat în România programul Commercial Solution Expert (CSE), care certifică expertiza partenerilor selectaţi de a oferi servicii premium de consultanţă, instalare şi mentenanţă pentru proiectele comerciale de orice anvergură.

    Reporter: Care sunt planurile investiţionale şi ce buget aţi alocat în acest sens?

    Daniel Vasile: Planurile pentru acest an urmăresc misiunea companiei, aceea de a furniza soluţii şi servicii complexe, de cea mai bună calitate, care depăşesc standardele industriei. În acest sens, ne propunem să îmbunătăţim permanent experienţa oferită de partenerii Home Comfort Expert clienţilor noştri şi avem în plan, ca până în 2020, toate showroom-urile HCE Premium din ţară să aibă acelaşi concept autentic şi modern, care transmite o imagine unitară a brandului pe tot teritoriul Europei Centrale. De asemenea, Daikin continuă demersurile de protecţie şi îmbunătăţire a mediului înconjurător, atât prin promovarea sistemelor cu impact redus asupra naturii, cât şi prin implicarea în diverse acţiuni de responsabilitate socială, mai ales după succesul campaniei "Plantăm Aer", desfăşurată în 2017, în urma căreia au fost plantaţi 13.000 de copaci pentru împădurirea a 4 hectare de teren degradat.

    În 2018, compania îşi propune creşterea şi consolidarea echipei de angajaţi, precum şi recrutarea şi formarea viitorilor profesionişti din domeniu, prin programe şi abordări dedicate studenţilor în ani terminali.

    Reporter: Mulţumesc!

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Consilier

    Companii

    Internaţional