Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Agenţiile imobiliare, decimate de lipsa tranzacţiilor

(A.T.) Piaţa Imobiliară /

Agenţiile imobiliare abia mai rezistă intermediind numai tranzacţii de închiriere a locuinţelor, birourilor, spaţiilor comerciale şi industriale. Ion Radu Zilişteanu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI), ne-a declarat că dacă blocajul tranzacţiilor de vânzare-cumpărare va dura peste un an, atunci vor dispărea multe agenţii.

Domnia sa ne-a precizat: "Din cele aproximativ 10.000 de agenţii înregistrate în ţară, circa trei sferturi au unul, maxim doi angajaţi. Aceste agenţii mici sunt în pericol să dispară dacă nu se mai fac tranzacţii cu locuinţe şi terenuri. Multe agenţii vor prefera să închidă şi să-şi conserve activitatea decât să ajungă în faliment. Marile companii imobiliare vor rezista, dar cu personal redus".

Reprezentantul ARAI ne-a mai spus că mulţi vânzători şi cumpărători fac economii la sânge şi nu mai apelează la agenţii pentru intermedierea tranzacţiilor: "Comisionul nu este mare, de 2-3% din valoarea tranzacţiilor, dar oamenii fac economii în perioada de criză".

În această perioadă, se mai încheie doar tranzacţii de închiriere pentru locuinţe, birouri şi spaţii comerciale, dar la o intensitate redusă. Potrivit domnului Zilişteanu, pe piaţa spaţiilor de birouri şi pe cea a spaţiilor comerciale se poartă negocieri intense pentru scăderea chiriilor, inclusiv a celor aferente contractelor în derulare. Încă bine merge închirierea de spaţii industriale, unde ţara noastră încă înregistrează un deficit în raport cu cererea.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional