Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Peste 110 milioane euro pentru un stadion de 24.000 de locuri la Iaşi

Investiţii /

Sursa foto: facebook / Mihai Chirica

Sursa foto: facebook / Mihai Chirica

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat că noul stadion al oraşului va costa peste 110 milioane de euro, va avea 24.000 de locuri şi va fi construit la marginea municipiului, în zona Antibiotice.

    Edilul ieşean susţine că proiectul de realizare a unui stadion de nivel european la Iaşi mai face un pas important, chiar dacă "unii cârcotaşi mai tulbură liniştea", întrucât aceştia nu mai cred în promisiunile primăriei. Mihai Chirica susţine că a semnat contractul şi ordinul de începere a serviciilor de actualizare a proiectului Stadionului Municipal "Regele Ferdinand I", noua arenă urmând a fi amplasată la marginea municipiului.

    Chirica susţine că municipalitatea are la dispoziţie un teren de 45 de hectare, dar şi suma de 100 milioane de lei pentru a începe lucrărilor. Banii reprezintă un împrumut bancar. Potrivit indicatorilor tehnico-economici adoptaţi de Consiliul Local, capacitatea noii arene va fi de circa 24.000 de locuri, iar valoarea totală a investiţiei este estimată la 550 de milioane de lei, adică aproximativ 113 milioane de euro. Edilul Mihai Chirica afirmă că din punct de vedere arhitectural, noul stadion va fi inspirat din "geometria" coroanei Regelui Ferdinand I.

    Primarul Iaşiului a precizat că stadionul va avea restaurant, cafenea, un muzeu dedicat echipei FC Politehnica laşi, un fan shop şi un magazin cu articole sportive.

    De asemenea, vor fi asigurate locuri de parcare, spaţii comerciale, zone de alimentaţie publică şi grupuri sanitare. În ultimii ani, Primăria Iaşi a prezentat mai multe planşe cu proiectul noului stadion, amplasamentul fiind stabilit iniţial în zona Moara de Vânt unde se construieşte noul Spital Regional de Urgenţe.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional